Vasile Mihalache

Refac răspunsurile în forma aproximativ inițială:
Maria Prochipiuc,
Mulțumesc pentru citire, aprecierile favorabile ale comentariului, citatele generoase și nu în ultimul rând pentru semnul de prețuire pe care l-ai lăsat.

Adela Setti,
Remarc, aidoma domnului Iacob Anghelovici, delicatețea și precizia comentariilor tale care alină îndoielile permanente din urma faptelor expuse în vîzul lumii. Mulțumesc pentru generozitatea cu care ai lăsat semnul de prețuire.

Amalia Phazz,
Informația primită este prețioasă, eu am recunoscut asta în poemul \"Acum\" dar iată că nu m-am învățat minte. Mulțumesc pentru comentariul nefavorabil.

Anni-Lorei Mainka,
Oamenii sunt diferiți și au păreri diferite, este OK.
Mulțumesc pentru vorbele tale sensibile de apreciere și încurajare.

Mulțumesc pentru citirea consecventă și aprecierile generoase de încurajare.Felicitări pentru poemul Gobi.

Poemul, meșterit de Mircea, că e Lăcătuș din acela care schimbă roțile Carului Mare cu pălăriile de Floarea-Soarelui, nici o aluzie că ar sări niturile ca niște semințe la prima tură pe cer, poemul, spuneam, este ca vremea bună adolescentină când:\"treceai prin fața mea era cald/ îți făceai vânt cu un caiet studențesc\", ca un basm, decuplat de la impozite și taxe: \"un rege mă credeam tânăr și nemuritor/ te strigam în șoaptă regină tu\", mai apoi ca o întoarcere cu picioarele pe pământ:\" tu râdeai și-mi aminteai de examene\".Și pentru ce toate acestea? Iată: \"numai semurg/ pasărea fericirii cânta deasupra noastră/ într-un copac cu nume necunoscut/ care nu arunca în noi nici o umbră\" Iar după toate acestea, noi mai putem comenta fără să ne tremure sufletul de emoție? Poemul de dragoste al iremediabilei vârste, ne arată un poet cu o mare știință în a adormi fluturele pe stigmatul florii, parfumul este la purtător.

Poemul este deosebit de frumos și se termină la \"nu mergem/ nu\".Nu înțeleg absolut de loc de ce ai acoperit fanta fiorurilor cu alte cuvinte explicative și pe o atât de mare întindere. Nu vei fi de acord cu mine , dar eu aș afișa doar prima jumătate a poemului.Sigur, în locul tău nici eu nu te-aș asculta .Sunt extrem de mâhnit de aceasta.

Este dificil de trasat o delimitare între lirica existențială încărcată de fioruri fluide și capcanele conceptelor care acoperă fierberile cu o undă de apă tocită.Din acestea din urmă poetul cu greu se extrage și se recunoaște.Recomand astfel versul:\"Mai singuri decât Dumnezeu\".Cu adevărat reușită, prima strofă este un poem distinct.Mai citim aici că avem ce.

Vorbele poemului transmit o pregnanță a suferinței, împresurată de detalii-simboluri ale unui timp care judecă aspru și emite sentințe. Angoasa ajunge, kafkiană, până acolo încât dorința nevinovată este o vină capitală.

Sper că nu te vei supăra dacă, iarăși voi citi poemul tău cu modificările subiective pe care mi le inspiră:

Cuvintele tale dilatau tristețea
Să încapă lichidul amărui
Al somnului verde.

Zăceam în ochii tăi
Învelit cu perdeaua orizontului,
Prăbușit de pe culmea urcată;
Gloria era vasul spart.

De pe umerii albi ai stâncii
S-a ridicat un corb:
Din cumpănă
A izbucnit lumina.

Toate reproșurile pe care le-ai primit sunt valabile, dar trebuie într-adevăr să fie exprimate după relevarea meritelor acestui poem: imaginea generală, deși umbrită a unei situații de comunicare evident necesare dar îngreunate de \"somnul verde\", personificarea gândului este un dezavantaj aici, lucrurile chiar se întâmplă cu personaje reale și dureri, neîmpliniri adevărate, trebuie numai să nu mai treci acestea prin atât de multe filtre care te aduc în pragul conceptelor, unde mai greu întâlnești mireasma, parfumul realității. Poemul de față este mai aproape de cerințe decât oricare altele, are și un final, captatio inefabile, de calitate, deci mult succes!

Adela Setti,
Mulțumesc pentru citire și evidențierea versurilor care ți-au plăcut.

Răzvan Rachieriu,
Mulțumesc pentru citire și interpretarea originală a unui vers, sunteți aproape.

Cristi Stănculeasa,
Mulțumesc pentru vizită și aprecierile prietenești.

Silviu Viorel Păcală,
Contează numai unde este sufletul.Mulțumesc pentru citire și comentariu.

Gelu Măgureanu,
Vă mulțumesc pentru citire și observații.Voi citi cu interes poemele Dvs. în continuare.

Raul Huluban,
Aflu cu plăcută surprindere interesul pe care l-ați manifestat față de unele texte ale mele.Vă mulțumesc pentru aceasta și pentru nivelul pe care mi l-ați acordat. Sper să nu dezamăgesc.

Evidențiez și eu două versuri în plus față de cele citate de MA: \"eu cu vulturele meu pleoștit/ funcționăm așa pe cârâite\".

Mulțumesc de citire și comentariul generos de apreciere.Mă bucură ecoul pe care îl au cuvintele mele în scoicile cu care asculți vuietul mării.

Absența acumulată în jurul inimii, zile dizolvate, pereți transparenți- granițe ale implicării, bărbia în piept, cuvintele adânci ca o autohipnoză converg spre un prizonierat voluntar al ființei în dragoste.

Ideea este interesantă și poemul înaintează plăcut către un final deschis.

Poemul este frumos și integral.Desigur pot fi citate destule
versuri reușite, mai importantă este însă această senzație plăcută cu care rămâne cititorul- cum să devii o ființă de la stânga la dreapta!

Poem de senzații, plăcut, cu un final salvator.

Dacă e bun nu e puțin.Când e ca pâinea lângă vin.

Originalitate, simț deosebit al versului-aur dintre nisipuri, stufose- poemele transmit cu deosebită pregnanță stările decise ale inspirației unui poet remarcabil, de urmărit evoluția sa pe firmamentul literaturii românești.

Am reținut cu delectare \"solzii cu rădăcinile sub piele\", ca pecete a originalității.Aceasta metaforă trebuie exploatată îndârjit pe un poem adevărat ulterior.

Acestea sunt flori de cuvinte într-un buchet cu arome care nu se separă în vaza poemului.Respirând fir cu fir parfumuri individuale momentul zilei este o indecizie perpetuă a semnificației.Dar florile, absolut, sunt frumoase.

Mi-au plăcut micropoemele acestea, inspirate deplin.