semurg

Poemul, meșterit de Mircea, că e Lăcătuș din acela care schimbă roțile Carului Mare cu pălăriile de Floarea-Soarelui, nici o aluzie că ar sări niturile ca niște semințe la prima tură pe cer, poemul, spuneam, este ca vremea bună adolescentină când:\"treceai prin fața mea era cald/ îți făceai vânt cu un caiet studențesc\", ca un basm, decuplat de la impozite și taxe: \"un rege mă credeam tânăr și nemuritor/ te strigam în șoaptă regină tu\", mai apoi ca o întoarcere cu picioarele pe pământ:\" tu râdeai și-mi aminteai de examene\".Și pentru ce toate acestea? Iată: \"numai semurg/ pasărea fericirii cânta deasupra noastră/ într-un copac cu nume necunoscut/ care nu arunca în noi nici o umbră\" Iar după toate acestea, noi mai putem comenta fără să ne tremure sufletul de emoție? Poemul de dragoste al iremediabilei vârste, ne arată un poet cu o mare știință în a adormi fluturele pe stigmatul florii, parfumul este la purtător.