Poezie
Dulapul cu vrăbii
1 min lectură·
Mediu
Mă trezesc amorțit,
Parcă am dormit cu marea pe stabilopozi.
Umblu buimac prin dulapul cu vrăbii.
Peretele alb urmărește fereastra-
De acolo izbucnește o pată, se apropie.
Ziua cea veche îi adună pe oameni la porți.
Ca un factor poștal pe bicicleta cu lanțul de praf,
Aduce aceleași vești de la rude împrăștiate prin lume.
Au dat foc ierburilor,
Nervii subțiri ai împăcării să apară,
Dar s-a stârnit un incendiu.
Găleata de tablă scapără în puțul adânc.
Apa s-a ascuns ca un șarpe- în cotloane, sub pietre.
A sosit ambulanța salvării.
Doctorul coboară direct în brațele muribundului
Și încremenește-
Ultimele cuvinte au fost: \"mor vindecat!\"
Acolo s-a vărsat sticla cu vin:
Pe halatul ros de tinere molii,
Lințoliu înroșit pentru sufletul lui.
064549
0
LA
