Poezie
lumină cu fluturi
1 min lectură·
Mediu
ce repede a trecut ziua
nici nu știi pe unde și când a fugit lumina
din soarele înjunghiat curg șuvoaie de apă neagră
călătorii în timp din autobuzul-conservă te bat pe umăr
tu la care cobori?
îți plac vocile lor de topoare care vorbesc de sus
de pe ramurile arborilor de sânge:
prezentul trece prin burtă îl bifezi- e trecut
uite pământul rostogolește oameni fierbinți în palme
dar îi înghite reci
la capete sunt 2 gări pustii înghețate de spaime
2 guri de hrănit
în tunel fericirea este un orb cu vioară
pe lângă care
deja ai trecut
074.743
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 98
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 15
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “ lumină cu fluturi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/13937784/lumina-cu-fluturiComentarii (7)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LADistincție acordată
imi place cum s-a obiectivat aici trecerea timpului. poate destul de plastice unele formulari, dar pe ansamblu razbate sentimentul acela de impacare, de acceptare, care e mai important decat imagistica. nu pot sa nu remarc insa finalul, care mi se pare de o sensibilitate extraordinara, aici autorul atinge o culme greu de egalat in putine cuvinte. acel deja din ultimul vers e mai greu decat o stanca legata de gat. ar fi pacat sa treci pe langa un astfel de sentiment si sa nu-l remarci.
0
DVVersul de rezistență și de mare stabilitate motrico-tactilă din mersul mașinii este: \"călătorii în timp din autobuzul-conservă te bat pe umăr\".
Versul anterior, cu întunecarea venind din soarele înjunghierii, este chiar un haiku:
\"din soarele înjunghiat
curg șuvoaie de apă neagră\"
Scuze că mi-am permis. Nu rezistam s-arăt!
Precum Cronosul revenit \"în timp\" încă din prima strofă, în cea de-a treia \"pământul rostogolește oameni fierbinți în palme/ dar îi înghite reci\" și îmi aduc aminte de tabloul grotesc al lui Goya: cum își îndeasă titanul hidos oameni și zei pe gâtlej!
Versul anterior, cu întunecarea venind din soarele înjunghierii, este chiar un haiku:
\"din soarele înjunghiat
curg șuvoaie de apă neagră\"
Scuze că mi-am permis. Nu rezistam s-arăt!
Precum Cronosul revenit \"în timp\" încă din prima strofă, în cea de-a treia \"pământul rostogolește oameni fierbinți în palme/ dar îi înghite reci\" și îmi aduc aminte de tabloul grotesc al lui Goya: cum își îndeasă titanul hidos oameni și zei pe gâtlej!
0
AGBun! Poem al trecerii prin viata, prin tunelul vietii, prin intunericul său... E interesant ca speranta apare tocmai de la imaginea orbului cu vioara... nu pentru ca e orb si lumina se dezbraca de sine in ne-ochii lui, ci pentru că are o vioara, pentru că mai rasuna totusi o muzică, se mai simte. Atat el, cat si noi. Sonoritatea m-a atras aici, muzica asta tasnită din durere, din beznă... Finalul e deosebit, poate ca alăturarea aceea \"pe langă care\" nu suna prea bine :). In fine, mi-a placut,
numai bine,
alex
numai bine,
alex
0
VMMultumesc tuturor pentru generozitatea aprecierilor din comentariile asupra poemului si totodata sunt onorat de prezenta voastra aici in pagina.
0
LMPoezie a figurilor de stil reușite, bine dozate, inedite chiar. Un soare înjunghiat din care curg ape negre, imaginea călătorului constrîns-strîns, oamenii înghițiți de pămînt după răcire. E tot ceea ce trebuie unui poem cu adevărat reușit.
LIM.
LIM.
0
dinspre trecutul din care nu se știe când și cum a fugit lumina, către prezentul ce trece, evident, prin stomac și spre un viitor pe lângă care tocmai ai trecut, poemul acesta este de o sensibilitate și o franchețe copleșitoare.
Cu plăcerea lecturii,
Ottilia Ardeleanu