Vasile Mihai

Olariu-a demonstrat
Ca-si ia plata numa-n rime.
D-aia e Mihai pe blat,
Si Sorin... la inaltime.

Dragii mei,

Va multumesc pentru vizita si ma bucur foarte mult ca v-a placut.

Ela, e vorba, intr-adevar, despre doua lumi: cea interioara, unde se petrec multe intr-un ritm ametitor, si cea exterioara, a rutinei, unde chiar daca zilele seamana una cu alta, esenta lor este diferita. Si uneori anumite aspecte se proiecteaza din afara inauntru.

Emil, rosesc. Multumesc pentru apreciere si sper sa merit cuvintele frumoase pe care mi le-ai adresat. Sunt intr-o competitie permanenta cu mine insumi si sper ca macar pe ici pe colo reusesc sa imi depasesc propriul nivel :).

Marinela, iti multumesc pentru vizita si pentru cuvintele bune. Nu pot decat sa ma bucur ca te pot insipra cate o data.

Va mai astept cu drag!

Mihai

Cami, la multi ani cu fericire si iubire! Fie ca toate visele sa ti se implineasca!

Sache, frumoasa declaratie de dragoste. M-ai impresionat.

Va doresc numai bine, amandorura, si fericire impreuna!

Cu drag,
Mihai

Maria, Dana, Sache, prezenta voastra aici inseamna foarte mult pentru mine. Va multumesc.

Maria, cred ca deja nu mai e nevoie sa mai spun ca stii sa ma citesti atat de frumos... Ca stim amandoi asta. Ce sa ii faci? Uneori te mai lasi coplesit, uneori mai adormi si nu mai vrei sa te mai trezesti, dar pana la urma tot vine momentul in care trebuie sa te ridici de jos si sa continui drumul de unde l-ai lasat, chiar daca iti sangereaza talpile de atatia spini. Iti multumesc pentru lumina.

Dana, si tu ai dreptate. Stii tu ce stii, barbatii sunt niste copii mari, mai ales cei care mai si incearca sa scrie uneori versuri, si orice copil se \"alinta\" din cand in cand, asa, ca simte nevoia de a fi bagat in seama :). Ma bucur ca ti-a placut si ma bucur ca te am ca si cititoare fidela. Te mai astept.

Sache, ma bucura vizita ta si profit de ocazie sa iti spun ca nu de putine ori mi-ai adus zambet pe buze in diminetile ploioase cu cate o schita de-a ta. Inca mai astept o continuare la romanul ala, stii tu care. Si ma bucur ca ti-a ajuns pe undeva la suflet un rand sau doua din aceasta (in)scriere.

Cu drag tuturor,
Mihai

Sunt onorat si impresionat de vizita ta si imi cer scuze ca nu am raspuns mai devreme, fiind plecat. Ma bucur mult ca ti-a ajuns la suflet versul meu si te mai astept cu drag.

Mihai

Ada, multă vreme după ce am citit ceea ce ai scris tu aici mi-am căutat cuvintele cele mai potrivite pentru a descrie senzația pe care rândurile tale au trezit-o în mine. Nici acum nu sunt convins că voi reuși cu adevărat să o fac. Dar merită să încerc, pentru că nu pot trece pe aici fără să las un semn.

Tot ceea ce ai povestit tu se întâmplă la numai câțiva pași de noi. Drama unor suflețele nevinovate care nu merită așa ceva de la viață. Uneori poate că știm că se petrece, dar afundați în grijile noastre cotidiene, care par incomparabil mai mari și mai grave decât acest aspect al societății în care trăim, de cele mai multe ori trecem mai departe și uităm în clipa imediat următoare. Poate că dacă nu am uita, așa cum nu uiți tu și acei adevărați oameni despre care vorbești, acei copii ar avea clipe mai bune, oriunde ar fi, în maternitate, în centrele de plasament sau, de ce nu, poate în sânul unor adevărate familii care le-ar putea oferi, dincolo de hrană, jucării și îmbrăcăminte, căldura unui adevărat cămin, iubirea care le-a fost refuzată prin abandon.

De aceea, nu privesc demersul tău de a posta aici acest text numai ca pe un tremur al inimii tale, ci și ca un semnal de alarmă împotriva trecerii cu vederea a unor gesturi prin care cu adevărat i-am putea ajuta. Nimeni nu mai poate repara în totalitate răul făcut de către cei care și-au abandonat puii. Dar și de noi depinde să le fie mai bine.

Și un semnal de alarmă pentru un fenomen social în plină ascensiune, care ar putea fi contracarat cu eforturi susținute din partea fiecăruia în parte, pentru reducerea numărului unor astfel de cazuri. Admir și aprob demersul de a difuza acest material la radio ca pe unul dintre pașii prin care ideea de a educa măcar o parte din mediul social se poate concretiza.

Și nu numai atât. Remarc aici o mână sigură, un discurs cursiv, în care fiecare cuvânt este la locul lui. Deși încadrat la personale - și înțeleg de ce ai făcut asta, pentru că ai scris mai mult cu inima decât cu condeiul - textul de față mi se pare a fi un articol social foarte bine scris, care surprinde calm, dar cald, o realitate dureroasă. Ai darul de a implica cititorul în povestire, încât urmărește, ca proiectate pe un ecran panoramic, imaginile și ascultă replicile, captivat de la început până la sfârșit. Și emoționat. Așa, ca mine.

Cu drag,
Mihai

Ca de obicei, cand mi se intampla ceva deosebit de frumos, am ramas din nou o buna perioada de vreme fara cuvinte. Acum trag de ele sa le conving sa iasa din carapace, doar doar s-or indura de mine si m-or lasa sa va multumesc tuturor, cat pot, cum pot, pentru calda vizita in targusorul meu melancolic de provincie ghemuit ca... un motan batran acolo, undeva, intr-un colt al amintirii si al dorului.

Maria, frumos darul versurilor tale simtite cu fiecare bataie de inima. Iti multumesc pentru caldura lor, pentru blandetea gandului tau, pentru semn, pentru trecere, pentru reintoarcere.

Florin, ma bucur ca te regasesc printre versurile mele si ca rimele mele, chiar daca usor timide si, pe undeva, la fel de batrane, ti-au desteptat emotia in inima.

Licurici, te regasesc cu drag aici, printre rime si... pisici. :) Provincialul da, provincialul motan isi are rolul lui acolo. Cred ca oriunde ma vor purta pasii, voi ramane mereu al targusorului meu de provincie.

Magdalena, daca nu ma insel, acesta este primul semn pe care il primesc de la tine si mult ma bucur! Ma bucur si ca versurile mele ti-au atins inima, aceasta e menirea unei poezii. Care, astfel, s-a implinit.

Dana :)... Nu renunta. Te prind rimele uneori... Si ai sa vezi ca nici macar greu nu este. Doar inchide ochii si asculta melodia. Poezie cu pisici? Pisici speciale, care intotdeauna se intorc acasa. De fapt, stii si tu cum fac!

Stimate domnule Diviza, asta da surpriza! Sunt onorat si impresionat de vizita si de luminita aprinsa de domnia voastra pentru a lumina inserarea targusorului meu. Va multumesc pentru apreciere si va mai astept cu drag.

Trandafiras drag, sunt mereu bucuros si impresionat de vizitele tale pentru care iti multumesc cald. Ma bucur mult ca, desi ploua acolo, in versuri, totusi o rima, un tors, o nota, au strecurat in inima ta un coltisor de senin. Iar steluta am sa o daruiesc serilor pline de duiosie.

Elia, inca o luminita pe cerul smaltuit, care aduce mai aproape bataia de inima din vechiul meu targusor. Iti multumesc, atat pentru luceafar, cat si pentru reintoarcere. Cat despre litoral... ai simtit deja si tu ca motanul asta buclucas... are drum mereu pe acolo pe unde il poarta... dorul.

Ce sa mai spun, dragii mei? Doar ca m-ati coplesit, din nou, si ca... va multumesc inca o data. Ma inclin si va mai astept cu drag, ori de cate ori mai doriti sa ma vizitati.

Mihai

Florin, iti multumesc pentru vizita si apreciere. Deja imi pierdusem speranta ca va mai poposi cineva pe aici, dar uite, ca exact cand te astepti mai putin, apare surpriza! :)

Ultimul vers, de fapt intrebarea de la care a pornit poezia, acel \"Where\" reprezinta de fapt cautarea. Dar este foarte interesanta abordarea ta... De fapt si cautarea este tot un fel de evadare, nu-i asa? Intr-adevar, este frumos cand o poezie reuseste sa scrie in fiecare dintre noi sensuri proprii, ceea ce inseamna ca, intrucatva, experimentul mi-a reusit. :)

Cu drag,
Mihai

Recunosc, am o slabiciune pentru reportajele scrise bine. Am fost si eu jurnalist si admir condeiul celor care stiu sa relateze obiectiv ceea ce vad facand cititorul sa vada, la randul sau, fara sa caute senzationalul sau comercialul unor intamplari. Obiectiv nu inseamna intotdeauna rece. Dramatic fara a fi melodramatic.

Se simte aici o mana exersata si un suflet deschis. Reporterul participa la drama, nu este doar diafragma aparatului de fotografiat, ci si ecoul unor fapte, echidistant dar fidel. Dupa cum a remarcat si Mark, exista o unda de umor, de haz de necaz, care pe roman l-a facut intotdeauna mai puternic. Se regaseste astfel spiriul care domneste in acele locuri, chiar daca relatarea este reportericeasca.

Am remarcat: echilibrul intre relatare si traire, intre detaliul bine ales si cadrul general, fara extreme, legatura dintre fragmentele relatarii, separate prin intertitluri, realizata cu mana sigura, fara rupturi, cursivitatea discursului, sinceritatea demersului, echidistanta, atmosfera atent redata, naratiunea alerta, care nu isi pierde cititorul pe drum. Si ar mai fi, dar nu ma intind, ca nu imi dau doctoratul cu comentariul asta :).

Intr-un cuvant, un reportaj demn de atentie.

Iti multumesc mult. Este superba papadia ta, papadia mea. :) Te mai astept cu drag printre visele mele versificate, la marginea verii cu greieri.

Din suflet,
Mihai

Va multumesc tuturor pentru vizita si pentru comentarii.

De asemenea, Maria, iti multumesc pentru luminita si pentru premiu :).

Cu drag,
Mihai

Sunt atat de emotionat incat nu reusesc sa imi gasesc cuvintele asa cum ar trebui! Este o onoare si o bucurie neasteptata, care mi-a inseninat dimineata, dar m-a si intimidat in acelasi timp! Multumiri organizatorilor, juriului si tuturor celor care au votat si felicitari tuturor participantilor, care s-au dovetit a fi redutabili.

Cu drag si emotie,
Mihai

Anana, Daniel, Florin, va multumesc mult pentru vizita si pentru apreciere.

In special tie, Daniel, pentru luminita. Ai dreptate cu observatiile legate de rime, sunt putin cam \"facile\" unele dintre ele, dar unele poezii mi se se criu mult prea dintr-o suflare si au o vointa proprie :).

Va mai astept cu drag,
Mihai

Luiza, inca nu am copii, dar cred ca nu o sa ma schimb esential cand vor aparea. Abia astept momentul acela... si cred ca voi mai copilari o data alaturi de ei. :) Tare simpatic e pustiul tau! Sa-ti traiasca fericit si sa te bucuri de el in liniste si bucurie! Iti multumesc pentru cuvintele calde si pentru semnul drag lasat in prag de seara.

Uite inca o mamica de baietel care mi-a trecut pragul! Lizush, e straniu... Cand suntem copii abia asteptam sa crestem si sa devenim cu adevarat barbati... Iar cand crestem, tanjim dupa copilarie si parca-parca nu se obisnuim cu ideea ca am crescut. Multumesc pentru vizita si pentru ca ai lasat cuvintele mele sa iti patrunda in suflet!

Flintasule, de mult nu m-ai mai vizitat. :) Ma bucur sa te primesc din nou in paginile mele. Joaca... niciodata nu poate fi prea multa. Cat despre iubire, tocmai asta si spuneam :). Ca nu este un joc... o traiesc cu cea mai mare seriozitate... masculina posibila. Si nu numai ca barbat, ci si ca OM. Multam de vizita.

Ina, simplitatea si candoarea uneori pot parea desuete, asa cum s-a observat mai sus. Dar nu poti sa \"acuzi\" un copil de desuetudine :). Am incercat, dupa cum ai simtit si tu, sa exprim ceea ce simt uneori, cu bucuria aceea a copilului descult in iarba, de care tuturor ne este dor uneori. Ma bucur ca intrucatva am si reusit. Iti multumesc pentru calatoria ta in lumea copilului din mine.

Dragii mei, ma bucur ca v-am atins inimile si ca m-ati lasat sa va daruiesc cateva clipe si ganduri ale copilului din mine. Va mai astept cu drag.

Mihai

Ia uite, am luat \"leapsa\" :). Nu mi se afisase comentariul tau atunci cand am inceput sa raspund, asa ca, rugandu-te a ma ierta pentru intarziere, iti raspund acum.

Iti multumesc pentru popasul alturi de versurile mele si ma bucur ca le-ai simtit acolo, in suflet. Asa este. Nu putem renega iubirea... si oricum, chiar daca am putea, nu am vrea. Cel putin eu unul nu as face-o, avand in vedere faptul ca este sentimentul care face viata mai frumoasa, fie ca esti copil, fie ca esti barbat.

Te mai astept cu drag.

Mihai

Elia, multumesc pentru vizita si pentru aprecieri. Uneori sunt copil fara sa vreau, alteori incerc sa fiu copil si nu mai pot. Paradoxurile vietii, nu? Oricum, ideea ca in sufletul fiecarui barbat traieste copilul de altadata este foarte adevarata.

Anana, da, si barbatii se joaca uneori, sau mai bine zis se joaca mai mereu :). Ai dreptate in ambele privinte. Si primavara si dorul sunt \"de vina\" pentru \"copilaria\" inimii mele in anumite momente. De ce nu mi se intampla cuvintele? De uimire fermecata. Iubirea este intotdeauna un miracol, singurul real si uneori cuvintele se simt prea sarace pentru a putea imbratisa sentimentele.

Marina, ma bucur ca ai gasit aici un poem care sa te faca sa \"ingropi\" securea si ma bucur ca gandurile mele ti-au vorbit. Iti multumesc pentru vizita, pentru apreciere si, mai ales, pentru observatiile pertinente. Despre titlu... nu stiu ce sa spun, ca de obicei am probleme cu titlurile :). Cat despre ultima strofa, acolo simt si eu ca trebuie facut ceva. Oricum, strofa aia mi-a dat batai mari de cap ieri si chiar hotarasem sa o las sa se mai sedimenteze. Am sa iau in considerare sfatul tau de a imbraca ultimele trei versuri cu penultima strofa. Mi se pare o solutie buna.

Florin, te regasesc cu bucurie langa versurile mele si nu pot fidecat onorat si impresionat de vizitele tale. Ma bucur mult ca iti place poezia de fata si te mai astept cu drag si cu alte ocazii. Cine ar putea sa simta mai bine \"realul\" celor scrise aici daca nu tot un barbat-copil?

Costin, tocmai asta a fost si intentia, sa folosesc niste \"obiecte\" si \"imagini\" pe care s-a asternut intrucatva patina timpului. De data asta nu am urmarit originalitatea, ci autenticitatea unor anumite momente, unor amintiri, unor trairi. Ca dovada... n-am glumit :). Mai am inca si masinutele, si soldateii si il port mereu dupa mine oriunde m-ar purta viata. Versurile astea se vroiau a fi ca o fotografie alb negru, cu colturile putin indoite, pastrata ani de zile in portofel, chiar daca suntem in era digitala in care se poarta hologramele 3D.
Cat despre \"evadez inca in mine\"... Este dificil de explicat, mai ales in contextul in care credeam ca am fost suficient de clar cu versul acesta. Propria personalitate are mai multe fatete, ca un diamant, si fiecare dintre ele iese la iveala intr-un fel sau altul, depinde de moment. Uneori ma simt captiv in mine ca intr-o inchisoare, cand gandurile si durerea devin prea greu se suportat. Dar alteori evadez in mine insumi, in amintire, in joc, in sentimente atunci cand exteriorul devine o inchisoare, cu prea multe rigori si responsabilitati. Nu stiu cat de clar am fost.

De data asta, cat de cat punctual, va multumesc tuturor si va mai astept cu tot dragul si alta data.

Mihai

Hrsitos a inviat, dragilor! Am aparut si eu, in sfarsit, cu raspunsurile.

Claudia, uite ca nu e deloc offtopic :). Cautarea de sine este ceva care ne preocupa in permanenta, pe unii mai mult, pe altii mai putin, dar nu cred ca exista cineva care sa nu isi puna astfel de probleme mai devreme sau mai tarziu. Cat despre adevar... uneori suntem prea comozi ca sa acceptam ca avem partea noastra de vina si ca am avea un cuvant de spus in privinta asta, cu putin efort. E mai simplu sa cautam vine in afara noastra. Maturizare? Poate. Efectele? Uneori mai bune, alteori mai rele. Uneori mi-as dori sa mai fiu copil.

Ela, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uite, si tu mi-ai sugerat sa las la o parte ultimele versuri... Cred ca asa o sa fac pana la urma. Ma bucur mult ca versurile mele ti-au vorbit si ti-au astamparat intrucatva setea. Si stii? Pe undeva ai intuit foarte bine: vulcanul acela nu erupe catre exterior, ci aluneca in tacere catre interior.

Florin, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uneori planul exterior nu poate exista independent de cel interior in ceea ce ma priveste. Poate si de aceea mi se tot spune ca poeziile mele sufera de subiectivism incurabil. Dar asta nu este intotdeauna un lucru rau, nu?

Cami, ma bucur sa te tegasesc din nou in paginile mele. Mi-au lipsit randurile tale pline de caldura si iti multumesc! Repetitia mieilor este gandita a fi insistenta, tocmai pentru a sublinia ideea aceasta de sete de puritate, poate o sete dusa la extrem. Adevarul poate ca uneori pare a fi relativ... Dar, de fapt, este unul singur. Depinde daca stii sau nu sa il descoperi, pentru ca uneori iti aluneca printre degete ca apa.

Ramona, este o varsta la care suntem prea fragezi pentru a cauta adevarul, dar la care il simtim, la care ne gaseste el pe noi. Apoi este o varsta la care suntem prea orgoliosi pentru a-l accepta. Este o varsta la care obosim de atata adevar, sau de atata minciuna. Lupta cu sine nu este niciodata usoara. Nici nu trebuie sa fie asa, de fapt. Ceea ce conteaza este sa nu ne lasam prada renuntarii in ceea ce priveste adevarul si cautarea de sine.

Uite ce filosof ma facu mamica :)! Din pacate nu eu am raspunsurile, ci poate, uneori, cand am o idee mai multa inspiratie, doar intreb mai bine sau mai amanuntit. :)
In orice caz, doresc sa va cer inca o data tuturor iertare pentru (deja obisnuita mea) intarziere a raspunsurilor. De data asta am si circumstante atenuante: prea multe oua, prea mult drob, prea mult miel si... prea multa lipsa de inspiratie.

Va multumesc tuturor si va mai astept cu drag!
Mihai

Linea, mi-e drag de greieri si nu de putine ori dor de ei. Poate si pentru ca uneori imi simt sufletul o piatra ciobita in care se incrusteaza, asa cum bine ai spus, argintul sunetelor. Greierii sunt poate singurii care stiu sa inteleaga linistea pietrei. Lor piatra le vorbeste dincolo de sunet, iar ei o picteaza in fiecare noapte altfel, sau chiar cu fiecare sunet altfel. Este totusi ceva acolo, nu este vorba despre o simpla pictura, este mai mult conturul unei litografii, care implica, pe undeva si putina durere. Poate de aceea mai mereu simt cantecul greierilor putin dureros, pentru ca de fapt imi sculpteaza in suflet intr-un mod atat de expresiv, vechi de cand lumea si totusi atat de nou.

Nu este vorba numai despre un poem vizual, ci de un poem care impleteste cuvantul cu imaginea si cu sunetul. Un poem care comprima in atat de putine vorbe atatea sensuri, un poem expresiv cu adevarat care lasa urme argintii in ganduri si in inima. Imaginea insufla sentimente, cuvinte, iar cuvintele dau nastere sunetelor. Sunetele inspira liniste iar linistea are parfumul noptilor de vara. O expresivitate maxima in doar cateva vorbe pline de forta de sugestie si intr-o imagine care se percepe cu sufletul mai mult decat cu privirea.

Ai spus mai sus ca negrul este sobru si elegant. Eu as merge putin dincolo de semnificatia clasica a culorilor si nonculorilor. Negrul pentru mine este noapte. Poate nu intamplator greierii si-au ales noptile pentru a le picta cu argint. Din afara catre inauntru, noaptea este in mine. Dinauntru in afara, se rasfrange argintul notelor. Poemul tau imi locuieste in inima si uneori nu mai stiu unde se termina piatra si incepe greierul. Numai noaptea este peste tot.

Ina, am sa incep de la titlu, care mie mi se pare ca vorbeste in volte de sensuri fiecarei inimi in parte. Este pe undeva o cronica a muzicii care poarta vesmant de dimineti inflorite in magnolii albe. Pe de alta parte, aceeasi cronica poate fi acum ramasa \"in alb\" pentru a-si rescrie melodia mai tarziu, ca o promisiune sau o speranta, idee care se sustine apoi expresiv prin intreaga poezie. Un titlu bine ales, cronica anuntand intr-un fel prezenta trubadurului sau chiar a unei alte entitati dincolo de el, un \"povestitor\" dintr-o poveste despre o poveste.

Este interesant cum ai conturat trubadurul, un personaj, de fapt o inima care parca merge undeva mai departe de sine insasi... E un vesnic cautator, asa cum atat de sensibil ai spus, al cheii, parolei sufletului, chiar daca nu reuseste mereu sa o gaseasca. Se simte caldura pe care ai pus-o in contururile sale si se simte ca scrii si tu, la randul tau, din suflet, lucru care in ziua de astazi tinde sa devina din ce in ce mai rar, in cruciada modernismelor (mai mult sau mai putin) reci.

Poezia mi-a vorbit intr-un mod pe care rareori l-am simtit in ultima vreme. Un poem atat de simplu, dar in acelasi timp atat de incarcat de semnificatii. Mi-a placut si cum ai inchis cercul ploilor, deschis cu primul vers si incununat cu ultimul vers, ca un laitmotiv. E ca un fel de calatorie prin secundele noptii. Iar simbolul ferestrelor deschise incununeaza ideea poeziei intr-un mod sensibil. Fiecare dintre noi avem uneori de deschis o fereastra.

Uite ca Dana mi-a luat-o inainte cu citatul din poezia ta. :) Risc totusi si repet versurile care mi-au vorbit cel mai cald din poemul tau.

\"fiecare despărțire
rupându-mă întrucâtva pe jumătate
era greu ca universul
să funcționeze impecabil
după două axe

din acest motiv
preferam să ne așezăm cumva
unul în celălalt\"

Fragmentul acesta m-a impresionat in mod deosebit. Mi se pare foarte expresiv si se muleaza perfect peste sentimentele mele din ultima vreme, cu plecari, reveniri, instrainari si regasiri, urcusuri si coborasuri. Sunt intr-un fel versurile pe care le cautam in mine dar nu am reusit sa le dau contur pana acum.

Poezia este unitara si \"curge\" frumos, atinge inimi si da de gandit. Un poem de iubire, un poem al unui univers care se joaca numai in doi, dar care are la baza o singura entitate impletita din doua inimi concentrice. Un poem care este la randul sau o sfera, care se inchide perfect in jurul centrului Universului.

Inca de aseara pusesem ochii pe poezia ta, Florin. Mi-a placut mult. Succes in continuare, te mai citesc!