Vasile Mihai

Sunt onorat si impresionat de vizita ta si imi cer scuze ca nu am raspuns mai devreme, fiind plecat. Ma bucur mult ca ti-a ajuns la suflet versul meu si te mai astept cu drag.

Mihai

Ca de obicei, cand mi se intampla ceva deosebit de frumos, am ramas din nou o buna perioada de vreme fara cuvinte. Acum trag de ele sa le conving sa iasa din carapace, doar doar s-or indura de mine si m-or lasa sa va multumesc tuturor, cat pot, cum pot, pentru calda vizita in targusorul meu melancolic de provincie ghemuit ca... un motan batran acolo, undeva, intr-un colt al amintirii si al dorului.

Maria, frumos darul versurilor tale simtite cu fiecare bataie de inima. Iti multumesc pentru caldura lor, pentru blandetea gandului tau, pentru semn, pentru trecere, pentru reintoarcere.

Florin, ma bucur ca te regasesc printre versurile mele si ca rimele mele, chiar daca usor timide si, pe undeva, la fel de batrane, ti-au desteptat emotia in inima.

Licurici, te regasesc cu drag aici, printre rime si... pisici. :) Provincialul da, provincialul motan isi are rolul lui acolo. Cred ca oriunde ma vor purta pasii, voi ramane mereu al targusorului meu de provincie.

Magdalena, daca nu ma insel, acesta este primul semn pe care il primesc de la tine si mult ma bucur! Ma bucur si ca versurile mele ti-au atins inima, aceasta e menirea unei poezii. Care, astfel, s-a implinit.

Dana :)... Nu renunta. Te prind rimele uneori... Si ai sa vezi ca nici macar greu nu este. Doar inchide ochii si asculta melodia. Poezie cu pisici? Pisici speciale, care intotdeauna se intorc acasa. De fapt, stii si tu cum fac!

Stimate domnule Diviza, asta da surpriza! Sunt onorat si impresionat de vizita si de luminita aprinsa de domnia voastra pentru a lumina inserarea targusorului meu. Va multumesc pentru apreciere si va mai astept cu drag.

Trandafiras drag, sunt mereu bucuros si impresionat de vizitele tale pentru care iti multumesc cald. Ma bucur mult ca, desi ploua acolo, in versuri, totusi o rima, un tors, o nota, au strecurat in inima ta un coltisor de senin. Iar steluta am sa o daruiesc serilor pline de duiosie.

Elia, inca o luminita pe cerul smaltuit, care aduce mai aproape bataia de inima din vechiul meu targusor. Iti multumesc, atat pentru luceafar, cat si pentru reintoarcere. Cat despre litoral... ai simtit deja si tu ca motanul asta buclucas... are drum mereu pe acolo pe unde il poarta... dorul.

Ce sa mai spun, dragii mei? Doar ca m-ati coplesit, din nou, si ca... va multumesc inca o data. Ma inclin si va mai astept cu drag, ori de cate ori mai doriti sa ma vizitati.

Mihai

Florin, iti multumesc pentru vizita si apreciere. Deja imi pierdusem speranta ca va mai poposi cineva pe aici, dar uite, ca exact cand te astepti mai putin, apare surpriza! :)

Ultimul vers, de fapt intrebarea de la care a pornit poezia, acel \"Where\" reprezinta de fapt cautarea. Dar este foarte interesanta abordarea ta... De fapt si cautarea este tot un fel de evadare, nu-i asa? Intr-adevar, este frumos cand o poezie reuseste sa scrie in fiecare dintre noi sensuri proprii, ceea ce inseamna ca, intrucatva, experimentul mi-a reusit. :)

Cu drag,
Mihai

Recunosc, am o slabiciune pentru reportajele scrise bine. Am fost si eu jurnalist si admir condeiul celor care stiu sa relateze obiectiv ceea ce vad facand cititorul sa vada, la randul sau, fara sa caute senzationalul sau comercialul unor intamplari. Obiectiv nu inseamna intotdeauna rece. Dramatic fara a fi melodramatic.

Se simte aici o mana exersata si un suflet deschis. Reporterul participa la drama, nu este doar diafragma aparatului de fotografiat, ci si ecoul unor fapte, echidistant dar fidel. Dupa cum a remarcat si Mark, exista o unda de umor, de haz de necaz, care pe roman l-a facut intotdeauna mai puternic. Se regaseste astfel spiriul care domneste in acele locuri, chiar daca relatarea este reportericeasca.

Am remarcat: echilibrul intre relatare si traire, intre detaliul bine ales si cadrul general, fara extreme, legatura dintre fragmentele relatarii, separate prin intertitluri, realizata cu mana sigura, fara rupturi, cursivitatea discursului, sinceritatea demersului, echidistanta, atmosfera atent redata, naratiunea alerta, care nu isi pierde cititorul pe drum. Si ar mai fi, dar nu ma intind, ca nu imi dau doctoratul cu comentariul asta :).

Intr-un cuvant, un reportaj demn de atentie.

Iti multumesc mult. Este superba papadia ta, papadia mea. :) Te mai astept cu drag printre visele mele versificate, la marginea verii cu greieri.

Din suflet,
Mihai

Va multumesc tuturor pentru vizita si pentru comentarii.

De asemenea, Maria, iti multumesc pentru luminita si pentru premiu :).

Cu drag,
Mihai

Sunt atat de emotionat incat nu reusesc sa imi gasesc cuvintele asa cum ar trebui! Este o onoare si o bucurie neasteptata, care mi-a inseninat dimineata, dar m-a si intimidat in acelasi timp! Multumiri organizatorilor, juriului si tuturor celor care au votat si felicitari tuturor participantilor, care s-au dovetit a fi redutabili.

Cu drag si emotie,
Mihai

Anana, Daniel, Florin, va multumesc mult pentru vizita si pentru apreciere.

In special tie, Daniel, pentru luminita. Ai dreptate cu observatiile legate de rime, sunt putin cam \"facile\" unele dintre ele, dar unele poezii mi se se criu mult prea dintr-o suflare si au o vointa proprie :).

Va mai astept cu drag,
Mihai

Luiza, inca nu am copii, dar cred ca nu o sa ma schimb esential cand vor aparea. Abia astept momentul acela... si cred ca voi mai copilari o data alaturi de ei. :) Tare simpatic e pustiul tau! Sa-ti traiasca fericit si sa te bucuri de el in liniste si bucurie! Iti multumesc pentru cuvintele calde si pentru semnul drag lasat in prag de seara.

Uite inca o mamica de baietel care mi-a trecut pragul! Lizush, e straniu... Cand suntem copii abia asteptam sa crestem si sa devenim cu adevarat barbati... Iar cand crestem, tanjim dupa copilarie si parca-parca nu se obisnuim cu ideea ca am crescut. Multumesc pentru vizita si pentru ca ai lasat cuvintele mele sa iti patrunda in suflet!

Flintasule, de mult nu m-ai mai vizitat. :) Ma bucur sa te primesc din nou in paginile mele. Joaca... niciodata nu poate fi prea multa. Cat despre iubire, tocmai asta si spuneam :). Ca nu este un joc... o traiesc cu cea mai mare seriozitate... masculina posibila. Si nu numai ca barbat, ci si ca OM. Multam de vizita.

Ina, simplitatea si candoarea uneori pot parea desuete, asa cum s-a observat mai sus. Dar nu poti sa \"acuzi\" un copil de desuetudine :). Am incercat, dupa cum ai simtit si tu, sa exprim ceea ce simt uneori, cu bucuria aceea a copilului descult in iarba, de care tuturor ne este dor uneori. Ma bucur ca intrucatva am si reusit. Iti multumesc pentru calatoria ta in lumea copilului din mine.

Dragii mei, ma bucur ca v-am atins inimile si ca m-ati lasat sa va daruiesc cateva clipe si ganduri ale copilului din mine. Va mai astept cu drag.

Mihai

Ia uite, am luat \"leapsa\" :). Nu mi se afisase comentariul tau atunci cand am inceput sa raspund, asa ca, rugandu-te a ma ierta pentru intarziere, iti raspund acum.

Iti multumesc pentru popasul alturi de versurile mele si ma bucur ca le-ai simtit acolo, in suflet. Asa este. Nu putem renega iubirea... si oricum, chiar daca am putea, nu am vrea. Cel putin eu unul nu as face-o, avand in vedere faptul ca este sentimentul care face viata mai frumoasa, fie ca esti copil, fie ca esti barbat.

Te mai astept cu drag.

Mihai

Elia, multumesc pentru vizita si pentru aprecieri. Uneori sunt copil fara sa vreau, alteori incerc sa fiu copil si nu mai pot. Paradoxurile vietii, nu? Oricum, ideea ca in sufletul fiecarui barbat traieste copilul de altadata este foarte adevarata.

Anana, da, si barbatii se joaca uneori, sau mai bine zis se joaca mai mereu :). Ai dreptate in ambele privinte. Si primavara si dorul sunt \"de vina\" pentru \"copilaria\" inimii mele in anumite momente. De ce nu mi se intampla cuvintele? De uimire fermecata. Iubirea este intotdeauna un miracol, singurul real si uneori cuvintele se simt prea sarace pentru a putea imbratisa sentimentele.

Marina, ma bucur ca ai gasit aici un poem care sa te faca sa \"ingropi\" securea si ma bucur ca gandurile mele ti-au vorbit. Iti multumesc pentru vizita, pentru apreciere si, mai ales, pentru observatiile pertinente. Despre titlu... nu stiu ce sa spun, ca de obicei am probleme cu titlurile :). Cat despre ultima strofa, acolo simt si eu ca trebuie facut ceva. Oricum, strofa aia mi-a dat batai mari de cap ieri si chiar hotarasem sa o las sa se mai sedimenteze. Am sa iau in considerare sfatul tau de a imbraca ultimele trei versuri cu penultima strofa. Mi se pare o solutie buna.

Florin, te regasesc cu bucurie langa versurile mele si nu pot fidecat onorat si impresionat de vizitele tale. Ma bucur mult ca iti place poezia de fata si te mai astept cu drag si cu alte ocazii. Cine ar putea sa simta mai bine \"realul\" celor scrise aici daca nu tot un barbat-copil?

Costin, tocmai asta a fost si intentia, sa folosesc niste \"obiecte\" si \"imagini\" pe care s-a asternut intrucatva patina timpului. De data asta nu am urmarit originalitatea, ci autenticitatea unor anumite momente, unor amintiri, unor trairi. Ca dovada... n-am glumit :). Mai am inca si masinutele, si soldateii si il port mereu dupa mine oriunde m-ar purta viata. Versurile astea se vroiau a fi ca o fotografie alb negru, cu colturile putin indoite, pastrata ani de zile in portofel, chiar daca suntem in era digitala in care se poarta hologramele 3D.
Cat despre \"evadez inca in mine\"... Este dificil de explicat, mai ales in contextul in care credeam ca am fost suficient de clar cu versul acesta. Propria personalitate are mai multe fatete, ca un diamant, si fiecare dintre ele iese la iveala intr-un fel sau altul, depinde de moment. Uneori ma simt captiv in mine ca intr-o inchisoare, cand gandurile si durerea devin prea greu se suportat. Dar alteori evadez in mine insumi, in amintire, in joc, in sentimente atunci cand exteriorul devine o inchisoare, cu prea multe rigori si responsabilitati. Nu stiu cat de clar am fost.

De data asta, cat de cat punctual, va multumesc tuturor si va mai astept cu tot dragul si alta data.

Mihai

Hrsitos a inviat, dragilor! Am aparut si eu, in sfarsit, cu raspunsurile.

Claudia, uite ca nu e deloc offtopic :). Cautarea de sine este ceva care ne preocupa in permanenta, pe unii mai mult, pe altii mai putin, dar nu cred ca exista cineva care sa nu isi puna astfel de probleme mai devreme sau mai tarziu. Cat despre adevar... uneori suntem prea comozi ca sa acceptam ca avem partea noastra de vina si ca am avea un cuvant de spus in privinta asta, cu putin efort. E mai simplu sa cautam vine in afara noastra. Maturizare? Poate. Efectele? Uneori mai bune, alteori mai rele. Uneori mi-as dori sa mai fiu copil.

Ela, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uite, si tu mi-ai sugerat sa las la o parte ultimele versuri... Cred ca asa o sa fac pana la urma. Ma bucur mult ca versurile mele ti-au vorbit si ti-au astamparat intrucatva setea. Si stii? Pe undeva ai intuit foarte bine: vulcanul acela nu erupe catre exterior, ci aluneca in tacere catre interior.

Florin, multumesc pentru vizita si pentru apreciere. Uneori planul exterior nu poate exista independent de cel interior in ceea ce ma priveste. Poate si de aceea mi se tot spune ca poeziile mele sufera de subiectivism incurabil. Dar asta nu este intotdeauna un lucru rau, nu?

Cami, ma bucur sa te tegasesc din nou in paginile mele. Mi-au lipsit randurile tale pline de caldura si iti multumesc! Repetitia mieilor este gandita a fi insistenta, tocmai pentru a sublinia ideea aceasta de sete de puritate, poate o sete dusa la extrem. Adevarul poate ca uneori pare a fi relativ... Dar, de fapt, este unul singur. Depinde daca stii sau nu sa il descoperi, pentru ca uneori iti aluneca printre degete ca apa.

Ramona, este o varsta la care suntem prea fragezi pentru a cauta adevarul, dar la care il simtim, la care ne gaseste el pe noi. Apoi este o varsta la care suntem prea orgoliosi pentru a-l accepta. Este o varsta la care obosim de atata adevar, sau de atata minciuna. Lupta cu sine nu este niciodata usoara. Nici nu trebuie sa fie asa, de fapt. Ceea ce conteaza este sa nu ne lasam prada renuntarii in ceea ce priveste adevarul si cautarea de sine.

Uite ce filosof ma facu mamica :)! Din pacate nu eu am raspunsurile, ci poate, uneori, cand am o idee mai multa inspiratie, doar intreb mai bine sau mai amanuntit. :)
In orice caz, doresc sa va cer inca o data tuturor iertare pentru (deja obisnuita mea) intarziere a raspunsurilor. De data asta am si circumstante atenuante: prea multe oua, prea mult drob, prea mult miel si... prea multa lipsa de inspiratie.

Va multumesc tuturor si va mai astept cu drag!
Mihai

Uite ca Dana mi-a luat-o inainte cu citatul din poezia ta. :) Risc totusi si repet versurile care mi-au vorbit cel mai cald din poemul tau.

\"fiecare despărțire
rupându-mă întrucâtva pe jumătate
era greu ca universul
să funcționeze impecabil
după două axe

din acest motiv
preferam să ne așezăm cumva
unul în celălalt\"

Fragmentul acesta m-a impresionat in mod deosebit. Mi se pare foarte expresiv si se muleaza perfect peste sentimentele mele din ultima vreme, cu plecari, reveniri, instrainari si regasiri, urcusuri si coborasuri. Sunt intr-un fel versurile pe care le cautam in mine dar nu am reusit sa le dau contur pana acum.

Poezia este unitara si \"curge\" frumos, atinge inimi si da de gandit. Un poem de iubire, un poem al unui univers care se joaca numai in doi, dar care are la baza o singura entitate impletita din doua inimi concentrice. Un poem care este la randul sau o sfera, care se inchide perfect in jurul centrului Universului.

Inca de aseara pusesem ochii pe poezia ta, Florin. Mi-a placut mult. Succes in continuare, te mai citesc!

Laura, multumesc pentru vizita. Ai mentionat versul care imi este si mie foarte drag, care consider ca ma exprima destul de bine. Nu stiu cat de original sau de fidel, dar acolo sunt eu poate mai mult decat in alte versuri.

Cu drag,
Mihai

Multumesc pentru vizita. Ma bucur ca ti-a placut. Rimele sunt ceva foarte apropiat sufletului meu, asa cum am mai spus si nu pot decat sa fiu fericit ca prin ele am uneori puterea de a atinge alte inimi.

Te mai astept
cu drag,
Mihai

Nu stiu daca m-am gandit in mod constient la falsitate. Mi-ar placea sa cred ca nu ma bantuie decat rar; bineinteles, la cate greseli fac, pe undeva imi place sa sper ca nu chair totul in mine este asa cum n-as vrea sa fie. :)

A constientiza o vina, a avea curajul de a-ti asuma propriile greseli uneori distruge multe, dar dupa parerea mea este un pas mai mult decat necesar, in anumite cazuri. A gasi cauza acolo unde ai un cuvant de spus, intr-un loc pe care poti sa il atingi si in care macar iluzia o ai ca poti sa intervii poate insemna un nou inceput, poate mai bun. Acea reconstructie pe care ai intuit-o atat de bine. Si ai mai pus inca un punct la locul lui, pe \"i\": nu inteligenta este \"matca\" ci intelepciunea de a asculta. Si, poate, in plus fata de tot ceea ce am spus, puterea, intelepciunea, disponibilitatea de a te ierta pe tine insuti.

Strofa finala... recitind acum (am uneori prostul, sau bunul, obicei de a scrie dintr-o suflare), parca si mie imi pare intrucatva prea explicativa. Am sa ma gandesc la ceea ce ai spus, poate o sa renunt la ea.

Multumesc pentru vizita si pentru stea. Parca nu mai e asa intuneric in mine.

Cu drag,
Mihai

Alma draga, multumesc pentru invitatie. Sunt onorat si accept cu drag. Nu stiu daca voi putea fi prezent fizic, dar gandurile mele si inima mea va fi acolo, cu voi.

Cu drag,
Mihai

Multumesc pentru vizita si pentru cuvintele calde. Asa este, cautarea, durerea, cautarea si din nou durerea par a deveni, de la un moment dat incolo, laitmotivele unei existente umane. Poate asta e granita pe care trebuie sa o trecem, tributul pe care trebuie sa il platim pentru maturizarea, dorita sau nu, a inimilor, a gandurilor. Cel putin, e valabil pentru mine uneori. Pentru a-l parafraza pe Creanga: \"nu stiu altii cum sunt...\"

Cu drag,
Mihai

Alin, cu textul acesta m-ai pus serios pe ganduri. Sunt niste aspecte si niste ipoteze pe care la radul meu le-am \"vehiculat\" in nenumarate randuri pana acum. Mi-am amintit de un text de-al meu mai vechi, scris mai putin la obiect si mai subiectiv decat cel pe care l-ai modelat tu aici.

Suntem, uneori, creatorii unei himere, unui paienjenis de iluzii, in care cel de langa noi este o nascocire a mintii noastre, desi exista, se misca, respira, gandeste, simte. Si doar rareori avem curajul si bunavointa de a-i da voie sa fie altcineva, el insusi.

Cine esti tu? Esti tata, mama, sora, frate, prieten, prietena, iubit, iubita, sot sau sotie numai in masura in care iti dau eu voie sa fii. Nu stiu niciodata ce simti cu adevarat. Uneori mai ghicesc si atunci ma laud ca te inteleg, dar in majoritatea timpului te construiesc ca pe un castel de nisip la malul marii.
De-atatea ori mi te-ai infatisat asa cum esti, de-atatea ori mi-ai spus ce simti cu adevarat, de-atatea si atatea ori mi-ai pus sufletul in palma, dar oare te-am vazut, te-am simtit si te-am ascultat vreodata cu adevarat? Ce-mi lipseste sa te vad si sa te accept asa cum esti, fara sa incerc sa te modific?

Aici mi-ai raspuns tu intr-un fel... disponibilitatea de a vedea, de a contempla, si poate timpul.

Revenind la text in sine, mie unul mi se pare interesant si bine gandit. In afara faptului pe care ti l-am spus deja, ca m-a pus pe ganduri si mi-a raspuns la unele intrebari, as mai dori sa mai remarc, cum au facut-o si antevorbitorii mei, coerenta, precum si analiza atenta a unor trairi, care se afla la granita cu abordarea psihologica, daca nu cumva putem vorbi chiar de abordare psihologica aici (parerea mea de simplu cititor, nu de psiholog).

Ce as avea de \"reprosat\", desigur din punct de vedere a ceea ce cred, nu ca un verdict, ar fi ca pe alocuri limbajul folosit ingreuneaza lectura si deturneaza putin atentia de la firul ideilor. Pare a fi putin \"tehnic\", si chiar un cititor mai avizat ar simti nevoia sa opreasca putin lectura asupra unui cuvant sau altul, din punct de vedere semantic, nu ideatic, pentru a fi sigur ca a inteles bine. Dar acest lucru nu este un impediment major.

Se zvonea că din iubire
Era suferindă doamna,
C-ar fi-avut obraz subțire
Și c-ar fi chemat-o... Anna.

Mi-a placut epigrama ta, are poanta buna, neasteptata.

Numai bine!
Mihai