Vanghele Ion

E noaptea o gură de iad Este-o flacără oarbă, Ce-adoarme strivită În sticle de lămpi, Când veștedul haos Din noi vrea să soarbă, Ca dintr-o fântână, Lăsându-ne orbi. Talazuri,

Ninge peste noi , Ninge peste case , Vremea este albă În retina ta , Frigul mușcă-n carne , Și rupe din oase , Noaptea se aprinde În năluci de nea ... Prin păduri ursuze Spiridușii-n

\" Au încărunțit acoperișurile ? Și pomii au încărunțit...\" Ciripi o păsărică , Privind la noaptea care a albit . \" Și-acum urmăm și noi ? Îmi este frică ...\" Ea capul și-l ascunse sub aripă

Mă joc acum cu fluturii-n oglindă , Și bat un cui ca să rămână semn , Că noaptea asta stă să ne cuprindă Cu brațele , în somnul ei de lemn . Doar stelele mai scutură cenușa Peste grădini și

E ziua umbră nopții , Sau noaptea, zilei, umbră , Prin pajiștile goale Când ora se preumblă ? Și tu femeie , umbră Bărbatului îi ești ? Sau eu sunt umbra care , În taină , o iubești , Pentru

Când ne-am întâlnit prima dată , Eu am venit cu un buchet de flori , Tu cu un Lamborghini Gallardo , Și trei S . P . P . - iști bănuitori . Îmi arătai glezna subțire , Și cele patru airbag

Parcă era Yvette Guilbert , Sau bruna , frumoasă și prea voluptoasă , -Călcând doar pe vârfuri ,-Jacquelin Bisset , Cu încă un domn , la Moulin Rouge la masa . Peruca sau părul , era cu fixativ

În încăperea goală și plină de parfum , O doamnă subțirică și strânsă-n catifea , Cu poala fluturândă , ca într-un vis dansa , Printre orele tăcute ale toamnelor de-acum . Din cer privind-o

Trec cavaleri și trec domnițe , Prin vremurile de altă dat \' Acum pământul cu mlădițe Și arbori noi s-a îmbrăcat . Doar somnul poartă bătălia Acelor vremuri ce s-au dus , Nu ca acuma

Dedicație: Pentru domnișoara sau doamna Leonard Ancuța , care este o poetă desăvârșită , nu ca mine un paria . Privesc această stirpe De oameni triști și goi , Ce se înfruptă lacomi , Din

Duioasă , îmi trece marea prin sânge , Spre scoica uitată din inima mea , Și noaptea-n ecouri de frunze îmi plânge , Cu voci de îngeri , cu flăcări de stea . Trec verzile valuri , pe țărmuri

Era o seară fierbinte și-o stare , De neliniște mă ardea , Parcă aș fi așteptat în parcare O persoană care nu mai venea . Era ca un tremur în făptură , Un strigăt mut care mă sfâșâia , Și o

E negru și alb și un pic violet Acuma iar cerul spre seară , Și-mi bate o toacă cu lemnul în piept , Și păsări prin suflet îmi zboară . Se duc să se-oprească tăcute în crâng , Pe streașina

Prin valuri se zbate șalupa , Pe marea ce tremură rea , În aer se-nalță iar pupa Spălată de-a ploii perdea . E marea un clocot de spumă , Și valul ne mușcă hain , Mânându-ne aprig din urmă

Arborii negri și ceața albastră Cu noaptea dansează până în zori , Zilele să le rumenească , În sufletul tău și al meu , uneori. Iubirile sunt eterne piramide , Ascunse în nisipul de veacuri

Pe plaja cea albă , un os de balenă , Și o barcă veche , stă în mărăcini , Soarele își plimbă , fruntea sa eternă , Pe deasupra mării , ca să ardă-n spini . Nisipu-i fierbinte , scoicile

Și ea-mi închide ușa Să nu pot ca să intru Și să rămân pe scară... Aud prin zidul rece , Un plânset de vioară , Și-n camera pustie În care nu mai sunt , Dansează , sau se mișcă , Bătând din

Și pașii alunecă-n frunze, Și pașii alunecă-n vremi, Tăcerea se-ntoarce pe buze, Și sufletul plin e de ierni, Acuma, ne plouă sălbatic, Cu stropi care cad tropăind, Peste bătrânul