Valentin Boeru

Regrete și doruri de stări și credințe, Păstrează în minte ascunse adânc , Sub lespezi de sine și reci neputințe, Trudind inutil, sărmanul nătâng. Fragila-i ființă compromis inventează, Spre-a

Privesc în zări, departe, cum crește întrebarea, Ca valul răvășind nisipu-ascuns în prund. Prin frunze obosite caut în gând cărarea, Când ochii tăi mirați așteptă să răspund. Povestea despre

Orice negare de sine și încercare de evadare din arealul de certitudini care te definesc, te expune cu bună știință întâmplării, oferindu-ți amăgitoarea alternativă a pătrunderii sub reflectoare și

Aici te-ai lămurit ce-i viața Și-ai tremurat întâi de teamă; Aici te-ai luminat în zâmbet, Spunând șoptit cuvântul mamă. De-aici plecând ai găsit lumea, Așa cum ți-ai dorit să fie, Sau poate

Părinții noștri tineri și-au dus în spate crucea Pe care nici în glumă nu o puteau numi. Visau să prindă clipa ce-i scapă de povară Nainte să depindă de vremuri, de copii… Speranțe încolăcite

A-ncercat întâi asfaltul, Ploaia ce-a-nceput aseară. A lăsat fără de zarvă Și pustie strada iară. A adus fără de veste, Frigul înapoi în case, Picuri numărând pe tabla, Geamului cu storuri

Voi ne furați prezentul Cum ne-ați furat trecutul. Ne dați în schimb pe dânsul Alt falnic viitor. Voi ne lăsați în suflet, De vremuri netrăite, Măiestru inventate, Plin de speranțe

Am dorit să-ți scriu când viața M-a forțat să cer ceva, Dar era stringent necazul, Disperarea tot mai grea. N-aveam timp s-aștept norocul. N-aveam vreme să mai sper. Era vară , frigea

Vino să vezi cum ninge! Vino să taci privind! Vino s-auzi cum plânge Timpul în noi murind! Vino să vezi minunea Ce-o va aduce iarna! Vino! E premiera La ce va fi să fie. Din marea

În haina poleită de Stambul, În vorba cu accente născocite, În comportări disimulat ferite, Se poartă kitschul, care dă contur. Îl simți plutind în aerul fetid; Îl vezi băltind pe ulița

E viața mea amestecată Cu viața ta, cu alte vieți. Un amalgam plin de surprize, Un labirint cu vii pereți. Plin de oglinzi sau de capcane, Ce amăgesc necontenit, Cu arătări, sau cu

Își arată arama privind insistent La neagra lentilă să-ți intre în casă. Cravată comună, Cămașa, mătasă. Tupeul e-n felu-i de-a fi insistent. Așa-s liberalii? Doar ei știu cel mai

Ne părăsesc mereu amici Plecând spre alte sfere. Ne părăsesc, discret, lăsând În suflete durere. Ne părăsesc amici mereu, Pe drumul dintre stele, Spre-al întâlnii pe Dumnezeu Și raiul

Oftat greu de frig de iarnă Norii nopții au cernut. Bruma –n pături a căzut Peste ierburi de aramă. Lungi fuioare de lumină Umplu umbra dintre case Și desfac, trecând prin ceață, Calde,

Ai fost Tu ești războinicul nătâng Ce luptă fără șanse. În seri târzii te văd plângând, Că nu-ți găsești, cât ai căta, Steluța printre astre. Tu nu mai ești în joc de mult. Nu mai

Totul pe dos Cu cât n-avem, cu-atât ne batem joc. Noi dăm constant cu tifla la noroc. Îl ocolim luând-o pe departe Și protestăm mereu cerând de toate. Se miră toți acei care ne văd Și care

Povestea baloanelor de săpun Somnul adânc din timpul dimineților în care mama ne obliga să ne cufundăm , pentru ca astfel să își poată rezolva treburile impuse de rutina zilnică, fără grijile

S-a dus pe veci trecutul în istorii. S-au transformat trăirile-n povești. Ne-am complăcut în scheme tranzitorii Și-n boli demult uitate cu nume latinești. S-a spulberat tot ce-nsemna