Poezie
Drum înapoi
1 min lectură·
Mediu
Cât de plină şi totuşi ce goală odaie!
Tăceri şi ecouri străbat prin pereţi
Când mai trece-o pereche grăbită prin ploaie
Prin oglindă mai trec încă două tristeţi
Între noi şi trecut e o punte de sticlă
Nişte umbre tăcute de mână se ţin
Când te caut strigând prin oraşul de ţiglă
Eu ţi-aş spune adio, dar încă rămân
Unde pot să mă duc? cad din mine ruine
Să mai stau sau să plec, nu mai ştiu cine sunt
Peste tine cad răni, peste mine cortine
Şi în urmă rămâne o brazdă de lut
Nu am drum înapoi, înainte n-am unde,
Să mă duc pe păduri, nu mai sunt nici copaci,
Peste noi s-a surpat o cărare din munte
Şi prin sânge îmi curge câmpia de maci
042.425
0
RR