Poezie
ochii în ceață
1 min lectură·
Mediu
cu cât mă despart de tine mai adânc
cu atât te sorb mai mult în pupile
închide-mi tu ochii să nu mai văd
ciorchinii ce mor vineții pe coline
și sângele meu rece
sub pielea ta îl simți?
unde te duci străină
fără o umbră de mână?
îți citesc în ochi frigul ce te cuprinde
într-o haină prea strâmtă pe trupul de nor
sunt vânturi nebune ce vin după tine
și-un murmur de frunze se-aude în gol
unde te duci desperecheată
ascunde-ți degetele sub un șal de întuneric
să te pot vedea
mânecile ți-s prea lungi
ți le târăști prin ceață
eu nu mai înțeleg nimic
tu înțelegi ceva?
033116
0
cu atât te sorb mai mult în pupile; și tot șirul: pupile, ochi, ciorchini care pare să lege, deși vorbești de despărțire. Imaginea iubitei după care vântul se ține cu frunzele murmurând. Întunericul făcut șal care vine să acopere... și doar atunci poți vedea. Sunt aici niște figuri de stil care corup și atrag. Poate că voiam un final exact, dar dacă autorul preferă să se piardă în acel întuneric care nu explică atunci nu pot decât să ascult teama lui. Stea.