Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

universuri impare

1 min lectură·
Mediu
eu îmi revendic dreptul de a te căuta
fiindcă am fost primul care a văzut ruperea
clepsidrei în spaţiu
şi când te ascundeai după un gând,
o idee,
eu întindeam mâna stângă să te cuprind
tocmai din calea Lactee
când întindeam mâna dreaptă după noi începuturi
tu te-aruncai în vid
desfăcându-te în fluturi
eu te caut în mod legitim
fiindcă atunci când ai despicat
dintr-o pasăre stratosfera,
eu eram deja în pendulul albastru
crezând că zbori din sângele meu
spre un ochi perfid de himeră
de aceea te rog din cosmos
sau din genunchi încă odată
arată-mi faţa nevăzută a lunii
şi cum arată dintr-un crepuscul
lumea cealaltă
dacă nu poţi, învaţă-mă
cum să mă sinucid
într-o călimară
ori să-mi răstignesc
pe linia orizontului
aripile de cerneală,
lasă-mă să-mi prelungesc pe pereţi
ori spre punctele cardinale
ideea de a iubi
sau măcar de la nord la sud
dorinţa de-a muri
şi îţi promit solemn
cu mâna pe inima mea de fluture
că niciodată n-am să te mai caut
prin universuri impare
nu am să te mai strig
din piatră
şi nici n-am să te-aud
din ultima zburare
031.991
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
187
Citire
1 min
Versuri
40
Actualizat

Cum sa citezi

Ursu Marian Florentin. “universuri impare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ursu-marian-florentin/poezie/14149886/universuri-impare

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@stefan-petreaȘPȘtefan Petrea
Sunt multe imagini reușite aici,
pe alocuri sunt sensuri ce acaparează lectorul,
un poem puțin fracturat în ritm,
plenar însă aflat într-n lirism de luat în seamă...

Cu prețuire!
0
@ursu-marian-florentinUFUrsu Marian Florentin
Mulţumesc. Respect aprecierile dv.
0
@razvan-rachieriuRRrazvan rachieriu
Empatia planetară face ca „universurile” ființiale ale oamenilor să interfereze, căci oamenii se mișcă între aceleași coordonate existențiale, căutându-se pe ei înșiși și când nu se găsesc se „caută” în ceilalți, încercând să închege o ființă risipită în „toate punctele cardinale”.
0