metafizică

În poezie „femeia” este arhetip, sublimată în substanța cuvintelor, nurii ei au eufonii de „cântec”, zboară fragil și fin ca un „fluture”, relieful ei corporal e sculptat din marmura versurilor și alături de femeia-esență se insinuează „Dumnezeu”.

Personal, cred că Dumnezeu inventând într-un moment de glorioasă inspirație această formă sublimă, formidabilă , acest fluture- ființă cu forme de neimaginat pentru un artist profan - FEMEIA ,a vrut în marea lui înțelepciune să cioplească un fel de instrument, nu de companie cum s-ar crede, ci mai degrabă de acompaniament ,o capodoperă care să ne seducă, să ne atragă toată inspirația cosmică prin forma ei de a fi, de a se undui, de a se îndrăgosti ,fără să-i treacă vreodată prin cap că ni se vor trage toate lucrurile , belelele , războaiele, suicidele, creațiile , iluziile, visele , artele, aripile, cântecele, poezia, etc, din această magnifică operă creeată numai și numai pentru inspirația OMULUI.. Și ca să nu o mai lungesc , femeia e chiar puțin din Dumnezeul acela privindu-se dintr-o parte , poate pe furiș,într-un ciob minuscul de cer...