Miracole amînate

Excelent. Ce sa facem noi, Tudor, ca eu nu am de unde sa-ti dau stele?
Sa stii ca si eu am inchiriat mori de vant. Cam multe, ca nu m-am priceput. Si acum trebuie sa ma lupt cu toate.:))

Mulțumesc de trecere, Elia, Elia!
Stele pot fi gîndurile tale luminoase... și sînt de ajuns!

titlul mi-a amintit de altul \"miracolul tristetii se amana\", traianus;

nu stiu cum se impaca setea de moarte cu lumina cuvintelor, dar mai revin ca nu m-am plictisit, inca:)

titlul mi-a amintit de altul \"miracolul tristetii se amana\", traianus;

nu stiu cum se impaca setea de moarte cu lumina cuvintelor, dar mai revin ca nu m-am plictisit, inca:)

of...plec de aici nefericita: am vazut sangele animalului sacrificat...

Nefericit sînt și eu, Silvia, cînd privesc spre Răsăritul fără Lumină, ce vine dinspre Tiraspol...
Uneori, Dumnezeu ne uită prin fel și fel de locuri înguste, fundături ale istoriei...păstorite de diverși voronini.
Fiecare cu steaua lui norocoasă!

miracolele nu se amana niciodata! poti amana respiratia, dar nu miracolul.

ma bucur sa te citesc. poemul e bun de tot. pacat ca autoironia ta este trista si neconstructiva. dar \'constrictoare\'. pune-ti manusi cu degete lungi si ia-o peste pod! eu asa procedez cand imi fuge miracolul si sa stii ca functioneaza: il prind de fiecare data. nu stiu pana cand, dar imi mai... zboara, inca

astept sa te mai citesc

ioana

Mae,
cei care se întorc din moarte clinică redau acea senzație de bine, de confort, atunci cînd străbat acel tunel de lumină...dorința de a nu mai părăsi acea stare...un fel de sete de moarte! Nu-ți doresc să o trăiești!
Ioana,
așa e! Sînt autoironic dar nu am avut niciodată veleități de constructor. Tot ce am construit s-a dărîmat, inclusiv Podul...

Si eu am comis pãcatul, mergem împreunã sã sãvârsim penitenta, iau eu morile de vânt, c-am vãzut cã plãtiti chirie, îmi fac un SRL, poate mai vor si altii, dumneavoastrã vã dau discount cã mi-a plãcut poemul, dar tot nedumeritã sunt de ce dvs.sã aveti propriul rãzboi? (cititi!) si noi nu?

Anda

am trecut și eu cu armatele prin mine
razele șoptesc morse...te-aș fi așteptat, dar am cenzurat...porcul...

Anda,
împreună nu putem săvîrși penitența. Poate doar să păcătuim.
Oltenilor le cam place să fie șefi. Avînd propriul război, îmi pot trage ușor o funcție de conducere!

Mihaela la Max,
după cum vezi, m-am conformat și am sacrificat porcul înainte de Sfintele sărbători. O să-i păstrez carnea la găleată, să-mi amintesc mai multă vreme de el. O să-l plîng cînd o să-l mănînc...

Silvia,
îmi pare rău că o vizitatoare de vază, așa ca tine, pleacă nefericită de pe strada mea...din cauza unor pîrdalnice de cuvinte. Bată-le să le bată! Spune-mi cum să repar greșeala!

Domnule Negoescu,
Problema rãzboiului, era o încercare subtilã de a vã atentiona cã aveti o gresealã de typos.

:-) Pot sã mai trec?

Stimată domnișoară Andrieș,trebuia să-mi zici verde-n față!
Viața mea însăși e un (o) typos, așa că nu se mai poate face nimic! Mulțam de trecere. Oricînd, cu plăcerea textului!

Geta,
onorat de sinteza ta!
În cîteva cuvinte ai rezumat o întreagă viață!
Ești un fel de înger păzitor-clarvăzător.
Mulțumiri și succese!

cel mai mult mi-a placut asta :
\"În loc să le șoptesc, eu le urlu
și întunericul dintre noi sîngerează
ca un animal înjunghiat pe zăpadă.\" - imagine extrem de puternica.
finalul mi s-a parut oarecum sub nivelul intregului poem. o lectura placuta, per total.

mulțumesc din suflet, nu știu dacă am făcut bine, mă bucur că l-ai scos, săracul mare și blând... n-am cuvinte. am salvat-o la \'superbe\'. încă nu m-am apucat de recitiri, însă mi-a rămas undeva în suflet. îți mulțumesc.

Eugen,
dacă mă detașez un pic, pot spune că și mie la fel, în privința plăcutului...
Mulțumesc pentru părerile constructive. Cam la modul ăsta văd eu cenaclul poezie.ro. E o primă variantă și o voi mai lucra (deja am și modificat pe ici pe colo!)
Succes și ție!

Mihaela la Max,
pentru suflet scriem, vrem-nu vrem noi să recunoaștem...
Mă bucur și eu!

Tudore, Tudore...! daca podul era de flori este chiar o nesansa ca nu s-a prabusit peste tine... faceai buchetele si coronite...
si incep sa ma enervez ca eu te tratez mereu separat iar tu ma inghesui la comun. inteleg ca esti trist... dar, totusi...!!! ultima strofa este de coma unica.

pampam

Așa e, Ioana! Dar nu știi care sînt ultimele instrucțiuni ale șefilor? La comun! La comun!
Făceam eu buchețele și coronițe și puneam de o afacere. Am o prietenă florăreasă care sînt sigur că mă ajuta să plasez marfa. Chiar se practică pe la noi. După înmormîntare, apar cîțiva bruneți care iau coroanele și buchetele de pe mormîntul proaspăt, le înghesuie într-o mașină cu număr de Germania și fug cu ele la colegele florărese...pentru reluarea procesului tehnologic. Cum ți se pare?

Tudore, ai chef de commuri nemeritate vad... Iar tu continui sa ma tratezi la comun si te-am averizat, mai sus. Eu la inmaormantari nu ma pricep. Pe-ai mei ii ard si le arunc cenusa in vant, deasupra oceanului. Din nefericire, aproapte de fiecare data, vantul bate din sens invers. Si atunci sa vezi cate haine duc la curatat...!!!
Dar daca tot ma intrebi, mi se pare o afacere rentabila...!
Tie nu?

stiu eu daca ai mancat vara asta saramura de crap?
nu stiu :)
da\' stiu ca ai ce ai sa tot inchiriezi morile alea de vant,
si mai stiu ca ai ce ai cu subiectul \"eu\".
nu in ideea de ceva gresit, ci dimpotriva, cand vorbesti de \"eu\" mereu e ceva diferit de la text la text, lucru care ma atrage si mai mult sa te citesc.
sunt multi autori care scriu despre \"eu\" insa toate textele lor sunt ca unul singur, lung si plictisitor.

O poezie frumoasa.

George

Domnule Dorun,
eu nu stiu daca e frumoasa poezia asta, ca ce-mi place mie mi-a spus cineva ca nu e frumos, ca nu mi s-a dezvoltat simtul de proprietate si ma extaziez din te miri ce.
Vreau sa spun ca cel mai mult mi-a placut moto-ul.
Dar si morile de vant fiindca produc energie iar energia e importanta daca te energizeaza. Eu aveam un unchi care si-a construit o moara de vant in varful unui deal. Odata, a venit furtuna si a traznit-o. Unchiul meu era prin apropiere si s-a cam energizat. I s-a ridicat parul maciuca.
- Ce-i cu maciuca aia in capul tau? L-a intrebat matusa mea careia eu ii spuneam lele.
- Daca nu taci din gura, sar la tine, a amenintat-o unchiul. A traznit in moara si cred ca a ricosat in mine. Sunt plin de energie, de asta mi s-a ridicat parul...
Asa ca lelea n-a tacut din gura si unchiul a sarit la ea. Au iesit niste scantei mari, vizibile pana in valea lui Șură, ca a iesit Șură la drumul mare si a inceput sa povesteasca:
- Iar l-a traznit pe-a’ Petricescului...
De cate ori era traznita moara unchiului, lelea ramanea grea, (care eu nu stiu ce poate sa insemne) asa ca intr-o zi, s-a suparat unchiul si a demolat moara.
Eu habar n-aveam de asa ceva, pe atunci, ca eram prea mic, dar m-am pomenit cu o gramada de veri pe care ii mai am si-acum. Unul din ei canta la vioara, lumea ii spune heghedus sau ceterar. Stia si unchiul sa cante, sprijinea vioara in piept si cand incepea sa frece arcusul pe strune se opreau vacile din rumegat.

„De ce m-ai parasit, mai?
M-ai lasat orb si calic, mai
M-ai lasat al dealului si-al vailor, mai
Al muntelui si-al padurilor, mai
Unde-mi sunt surorile
Unde-mi sunt fratii
Unde-mi sunt iubitele,
Unde-mi sunt fartatii?
Tulai!
Maica!”

Un alt var de-al meu s-a angajat miner in Petrosani unde s-a si insurat cu o femeie de pe langa Braila, avea si-un copil femeia, ca mai fusese maritata dar barbatul o lasase, o prinsese cu altul si au divortat. La proces a iesit ca tot sotul era vinovat, trecea rar pe-acasa, ca era navetist iar judecatoarea s-a dat de partea femeii.
- Cum vrei tu, omule, sa stea femeia o saptamana doua fara barbat?
- Asa e, a recunoscut sotul, n-are cum, ca o mananca. Bine ca n-a fost razboi, in patru ani gaseam 4 copii.
Si a parasit-o, cu tot cu copil, a spus ca nu-i copilul lui. Ca nu seamana cu el, ca n-are urechea despicata ca a lui, una alta, asa ca a devenit copilul lui varu-meu.
- Ba, prostule, i-a spus lelea, cresti copiii altuia, tu nu esti in stare sa-i faci pe-ai tai? Te rade satul!
- Si ce daca? Nu m-am insurat cu el.
- Esti moale ca taica-tau, i-a reprosat lelea, noroc ca mai traznea moara din cand in cand...
Pe fete si pe ultimii trei veri mai mici, lelea nu i-a mai lasat sa plece, ca sa aibe grija de ea, la batranete. Le-a impartit pasunile, gradinile, viile, prunii si locurile de padure. La fete le-a mai dat cate-o vitea de bivolita iar baietilor, unuia o caruta (cu toate ca nu mai erau la moda, la moda erau ARO-urile, altuia un cal (nici caii nu mai erau la moda) iar celui mic bani sa-si cumpere un tractor casat de IAS-el din satul vecin. I-a facut pe toti agricultori. Varul meu muzicantul, si-a luat masina mica, o Dacie 1100 din prima serie, o mai si impingea cand era nevoie si venea cu ea in vizita la unchiu si la lelea, le aducea franzele albe de la oras si bere la sticla, care bere la sticla mai aduceam si eu ca aveam relatii la birt. Unchiul se bucura cand ma vedea, stia ca aduc bere, ca daca nu gaseam la sticla, aduceam la bidon, dar nu veneam fara si tigari ii aduceam totdeauna, le ascundeam in scorbura unui mar, ca unchiu n-avea voie sa fumeze, nu-i placea lelii, zicea ca-i miroase gura a cacat daca fumeaza.
- Noroc nepoate!
- Sarumainile unchiule! Lelea e pe aproape?
- Sssst, dohan ai adus? Sssst
- Da, la scorbura...
- Sa traiesti o mie de ani, nepoate!
Dar lelea sarea imediat:
- Daca ti-a adus iar tigari, il tabacesc cu lopata.
Mie imi cam era frica de lelea. Ii aduceam si ei cate-un batic de la oras si se mai calma si cate un baton de nugat, ca murea dupa el.
- Asa ceva bun n-am mancat de cand sunt pe lume, nepoate, Dumnezeu sa te-aibe-n paza! Vai de capul tau daca ai adus tigari lui unchiu-tau...
Una din verisoarele mele, cea mai mare, Florentina, s-a maritat dupa un baiat de chiabur, din al doilea sat. Baiatului ii lipsea un picior de la glezna si umbla pe proteza.
- Si ce daca? A facut lelea, nu aia conteaza, ci restul, asculta de mine, i-a spus vara-mi, ca stiu ce vorbesc...
Lelea stia ce vorbeste, ca doar nascuse 12 copii din care 7 erau in viata, mari, cu rostul sau fiecare.

Domnule Dorun,
eu cred ca am mancarici la limba, iar matale ma tot provoci si nu mai stiu sa ma opresc. O sa mai citesc odata poezia ca am uitat despre ce e vorba. Eu cred ca asta e si menirea unei poezii. O citesti o data, te bucuri si pe urma te duci sa citesti altele, pe asta o uiti. Ca nu poti citi mereu aceeasi poezie, ca te plictisesti, doar nu-i femeie.

e adevarata, adica asta e intr-adevar viata
ne inchipium ca facem miarcole
si suntem atat de plictisitori si pentru ingerii si pentru demonii plictisiti de atata pustietate
macar de-am gasi ceva care sa ne faca fericiti, poate ne-am mai trezi un pic sangele amortit de atata inghet
n-am cuvinte e prea real
ne arata prea mult pe toti cu degetu : uite astia sunteti voi, grozav, nu?

Claudiu,
cei care nu ne permitem să avem o astfel de moară în proprietate o închiriem cu ora. De la Cervantes ni se trage...Toți sîntem în căutarea eu-lui pierdut. Chiar și tu...
George, mă bucur pentru tine, pentru că ai revenit la sentimente mai bune față de site.
E de bun augur, vei constata, pentru viitorul tău poetic. Așa se vede de aici...
Mulțumesc pentru trecerea și petrecerea voastră (de pietoni), vorba lui Ioan Es. Pop...

Domnule DoDu,
nici nu mai contează versurile mele, dacă ți-am dat apă la moară să-ți macini amintirile din copilărie. Dar, vrei-nu vrei,trebuie să-mi dai uiumul. Așa e la moară. Ãsta va fi cîștigul meu pe ziua de azi, în afară de cei cîțiva păstrăvi, scoși cu mult noroc din apa Arieșului. Să nu mă spui că pescuiesc la rîmă!
Mulțumesc de vizită și mă bucur să te mai provoc și altă dată! Asta, dacă nu te-ai vindecat de problemele acelea bărbătești!
Miriam, fericirea este o himeră. Dar, fără aceste himere, ce ne-am face, suflete?
Te mai aștept!

Printre atâția îngeri plictisiți și demoni blazați, ar fi totuși o greșeală a renunța la micile noastre războaie, purtate chiar cu \"demoni fără curaj\" și \"mici monștri inofensivi\". Lăsați-ne morile de vânt, lăsați-ne nevrozele nostre dragi, lăsați-ne anomaliile cotidiene! Lăsați-ne Poezia, cu ale ei \"aluviuni memorabile\". Și încă ceva, stimați compatrioți ai Republicii Literelor: aveți grijă să nu treceți prea lucizi prin viață! - asta o știu de la un om care a trăit toată viața lui cu picioarele pe pământ...
PS În așteptarea miracolului amânat al celui de-al treilea volum (\"Anii cinematografului\"), am avut deosebita plăcere să primesc epistola și cartea dumneavoastră. A fost o bucurie care a adus o briză de prospețime și răcoare în canicula acestei veri, atât de secetoasă în evenimente. Sunt foarte onorat de cele ce mi-ați scris și abia aștept să vă expediez \"Anii...\" în format ne-electronic!

Onorat de trecere si de petrecerea literara (festin) oferita, stimate domn! Multumiri si succese literare! Dl. Barbu imi zicea ca va propune pentru o semnalare bine meritata in Lamura craioveana din septembrie a.c.
Ma bucur si eu de aceasta veste buna!

tudor cu tine ce se mai aude ? pe cand un nou text ca mi-e dor.
:)

Claudiu, mulțumesc pentru interesul arătat scrierilor mele.
Abia ieri am revenit la viață și sînt un pic confuz. De fapt, sînt cam confuz de cînd mă știu...
Abia aștept să vă citesc și eu pe voi!