Tudor Ioan Bogdan

Dragă Valeriu,
Tot tâlcuiești în versuri hâtre, și-mi place cum o faci, dar să ști că de data asta nu-i de vină creanga că pe ea a crescut vâscul și și-au făcut ciorile cuib. Cu simpatie, Tudor

Partea care mie-mi place face să citești poezia:
duzii promit mai mult ca oricand
sa lase fructul negru pe pamant
apa din fantana
e tot atat de rece si de buna
Să ști că și la ai mei bunici tot așa frumos era!

Draga Valeriu,
Poate ca raiul inseamna sa ne castigam partea din amintiri la care tinem cel mai mult. Nu mi-a spus nimeni ca ar fi asa, dar daca raiul are in ele tot ce-i mai bun, sigur are si amintirile din copilarie. Frumoasa si curata poezie, frumoase si curate ganduri, filtrate prin dorul instrainarii. Cu gandul alaturi de tine,
Tudor

Un gând bun. Și o mărturisire frumoasă. Pentru toți cei care poartă în ei, cu voie sau nu, conștient sau nu,un suflet inestimabil.Suflet ce vine dinspre cerul înstelat aflat deasupra fiecăruia din noi.

Ghiara animalului tânăr neînvățat să se joace cu prada o găsesc ca fiind o prea mare concesie făcută spectacularului de care suferim și în poezie. Altfel rânduri frumoase, bune și poate chiar adevărate.

Înțeleg bine, ca unul ce și-a petrecut partea memorabilă a copilăriei în satul bunicilor. Și ai dreptate să te deznădăjduiești după curățenia timpurilor care s-au dus și niciodată n-o să mai vină. Dar intuiesc azi că lumina se va întoarce, ca mulțumire, dinspre bisercicile pline ale orașelor înspre cele prea goale ale satelor. Dacă veșnicia s-a născut la țară cred că în viitorul nu prea îndepărtat se va întoarce la sat din orașele în care s-a mutat și se simte deseori cam înstrăinată.

Versuri frumoase, curate, oneste. Chiar dacă (sau poate și pentru că) nu sunt trendy. Cu simpatie,

Versuri luminoase și frumos așternute peste inimi ca sunetele de clopote în zilele de Paști. Cu simpatie,
PS Nu sunt lămurit nicicum, Paștile au singular sau nu ?

Te rog să mai scri. Îți mulțumesc pentru aceste rânduri deosebite. Ca trăire, intensitate, mărturisire, decență. Cu simpatie, Sărbători de Paști fericite !

Dacă ai fi eliminat ultimele două versuri ai fi câștigat în calitate, cred eu. Poate însă calitatea nu merită să taci ceea ce ai de spus. Pentru consecvența mea trebuie să mărturisesc că mă încântă când citesc poezii cu rimă, deci am fost bucuros pentru versurile tale. Cu stimă,

Ai reușit ceea ce eu nu pot face. Vorbești pe limba celorlalți confrați, dar pictezi cu culori luminoase îngeri. Nu umbre,anxietate, refulări. Ceea ce este până la urmă cu adevărat important. Dacă ar fi mai mulți ca tine, poate lumea poeziei ar arăta mai puțin întunecată. Pentru că rândurile mele nu vor trece probabil vreodată de faza de atelier aș dori totuși să-ți ajungă mulțumirile mele și gândurile tale, scrise în felul meu :LEGAT

Legat de dor
Nu pot să zbor;
Mi-e mintea limpede izvor
Oprit de mlaștină în drumu-i curgător.
Și totuși mlaștina e vie, plină,
Strălucitoare de culoare și lumină.
Arome de gunoi și de sulfină
Revarsă-n mine gust de rodie divină.
Plăcută și suavă-i mocirla schimbătoare,
Vibrând de armonii îmbătătoare
Și dor în piept, și strigăt lung, chemare,
Mă leagă de pământ și de duhoare.

Cu poezia asta am mai aflat despre galben câte ceva. Da, galben este la mijloc. Un mijloc aflat în poezia ta într-un echilibru instabil. Galbenul este însă și culoarea cu care pictăm convențional Soarele. Și uneori florile, merele, lămâia. Și cam atât. Dacă galbenul îți pare însă de neînțeles să ști că mult mai greu e cu extremele; cu roșu și cu albastrul-violet. Din care și nuanțe sunt mai multe.

Recenzia ta mi-a deschis gustul să cumpăr cartea și s-o citesc. Am citit undeva, într-un supliment literar un fragment din ea și mi s-a părut extraordinar felul în care scrie, degajat, ca din vârful penelului lui Goya. Poate mi s-a părut mie, dar felul acesta de a scrie mi-a adus aminte imediat de Craii de curte veche a lui Mateiu Caragiale. Și de Isarlâk a lui Ion Barbu. Cu mulțumiri

Adevăr spui, dar parcă ar fi fost mai bine să încerci cu rimă. Un singur amendament; nu ne este sete de adevăr, căci dacă ne-ar fi cu adevărat sete ne-am astâmpăra-o cu cuvintele : Eu sunt Calea, Adevărul și Viața !

Chiar dacă rima mai suferă pe ici pe colo în poezia asta, e încurajator.primele 4 versuri sunt chiar reușite, după tiparul clasic.

Impresionant, tragic, definitoriu pentru mulți din lumea în care trăim.