Presă
Ai noștri câștigători ai Premiilor Niram Art 2010, Madrid
4 min lectură·
Mediu

Sâmbătă, 29 mai, a avut loc la Madrid, Gala de Decernare a Premiilor Niram Art, oferite de Revista și Editura Niram Art, cu participarea Universității Complutense din Madrid și a Centrului Cultural al Armatei Spaniole.
Discursul de deschidere al galei a fost oferit de vice-decanul Facultații de Științe ale Informației (Jurnalism) de la Universitatea Complutense din Madrid, José Antonio Jiménez de las Heras.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența a peste 300 de invitați, la Cazinoul Militar al Centrului Cultural al Armatei din Madrid. Printre cei prezenți s-au numarat ambasadorul României în Spania Maria Ligor, Cesar Antonio Molina, fostul ministru al Culturii – Spania, profesori de la Universitatea Complutense, artiști plastici, ziariști români și spanioli.
Scriitorul Varujan Vosganian a fost desemnat câștigator al Premiilor Niram Art, atât la secțiunea Poezie cât și la secțiunea Proza.
Vosganian a ridicat Marele Premiu Niram Art pentru Poezie – Trofeul Tristan Tzara si Marele Premiu pentru Proza – Trofeul Mihail Sebastian pentru romanul „Cartea Șoaptelor” (Ed. Polirom, 2009). Publicului prezent i-a fost prezentată „Cartea Șoaptelor” prin proiecția unui videoclip cu recitarea în limba spaniolă a mai multor fragmente din roman, eveniment care a avut loc în cursul lunii mai, in Espacio Niram.
Premiul Niram Art pentru Poezie / Trofeul RefleXos a fost decernat poetului român Dan Herciu, alaturi de care a mai fost premiat si un poet spaniol. Premiile pentru Poezie au fost decernate în colaborare cu Cercul Poetic Reflecții din Madrid.
Trofeul Constantin Brâncuși a fost ridicat de sculptorul român Eugen Petri. La Secțiunea Fotografie, câstigatorii desemnați au fost fotograful spaniol Miedho iar la debutanți fotografa israelianca de origine română Natalie Schor.
Marele Premiu Niram Art de Pictură pentru întreaga cariera și Trofeul Victor Brauner au revenit artistei plastice de origine română Medi Weschler Dinu, in varsta de 102 ani, care a trimis organizatorilor un mesaj video din Bucuresti.
Cel de al doilea Mare Premiu pentru Pictură și Trofeul Corneliu Baba au revenit artistului plastic armean Onik Sahakian, cel mai apropiat prieten aflat în viață al lui Salvador Dali.
Tot la Secțiunea Pictură au mai fost premiați și 2 pictori spanioli.
Galeristul spaniol Antonio Calderon de Jesus a fost recompensat cu Trofeul Ambroise Vollard pentru Video-Proiectul “Galeria ArteJescal prezintă arta românească”, ce reunește artiști din mai multe zone ale României iar la secțiunea Teatru Lorenzo Mijares, fondatorul Teatrului de Hemoficțiune din Barcelona a primit Trofeul Eugène Ionesco.
Pentru fiecare premiant în parte, s-a difuzat câte o proiecție video cu cele mai reprezentative opere, scurte interviuri și fragmente critice pentru familiarizarea publicului cu artiștii laureați.
Pe lângă Premiile și Trofeele oferite de revista, Editura Niram Art a oferit un premiu în valoare de 6000 de Euro scriitorului spaniol Héctor Martínez Sanz, pentru romanul “Mihai si Veronica”, desemnat câștigător al Concursului de Literatură “Eminescu văzut de spanioli”. La acest concurs, au participat mai mulți autori spanioli care au scris romane despre Mihai Eminescu. Directorul Editorii Niram Art, colonelul Miguel Angel Galan Segovia a fost cel care a înmânat cec-ul autorului.
Romanul “Mihai și Veronica” a fost de asemenea recompensat cu Trofeul Niram Art, urmând și publicarea editorială, în cursul acestui an. Din juriul Concursului de Literatură au făcut parte: Horia Barna (dir. ICR Madrid – la acea data – si Editor al Editurii Niram Art), Fabianni Belemuski (dir. Revista Niram Art), Eva Defeses (jurnalistă, Defeses Fine Arts PR Agency), Thomas Abraham (asistent editorial Niram Art) și Rubén Darío (artist plastic, proprietarul Revistei Niram Art).
Primele cărți semnate de autori români și apărute în limba spaniolă ale Editurii Niram Art, au fost lansate în cadrul Galei de Premiere: volumul de poezie „Instantanee in patru fire” de Ariadna Petri si volumul de proza scurtă „Jurnalul Capitanului Nwo Sékke și alte povestiri” de Fabianni Belemuski. Editura Niram Art, recent inființată de artistul plastic Romeo Niram, a debutat în luna aprilie 2010, cu volumul de eseuri “Pentagonul”, despre 5 mari personalități românești, semnat de filosoful Hector Martinez Sanz.
Trofeele Niram Art sunt piese artistice create de artistul plastic român Bogdan Ater, fiind și personalizate, fiecare purtând chipul personalității omagiate: Victor Brauner, Tristan Tzara, Corneliu Baba, Mihail Sebastian, Constantin Brâncuși, Ambroise Vollard.
La sfârșitul evenimentului a avut loc recitalul de pian al muzicianului român Alexandru Belemuski.
www.niramartawards.espacioniram.com
S: newsin
0148.410
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Presă
- Cuvinte
- 699
- Citire
- 4 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Ai noștri câștigători ai Premiilor Niram Art 2010, Madrid.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/presa/13942848/ai-nostri-castigatori-ai-premiilor-niram-art-2010-madridComentarii (14)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Felicitări pentru Dan! E cu adevărat un premiu important.
0
Domnule Dan Herciu, va rog sa primiti sincerele mele felicitari pentru cinstea deosebita cu care ati reprezentat Romania.
0
știam de ceva vreme:)
Danule, felicitări, o meriți pe deplin.
felicitări și pentru Ariadna Petri. a fost o surpriză plăcută.
brava!
Danule, felicitări, o meriți pe deplin.
felicitări și pentru Ariadna Petri. a fost o surpriză plăcută.
brava!
0
Distincție acordată
...am ajuns, ca de obicei, cu intirziere pe lista celor ce se inghesuie sa te felicite...un eveniment frumos, intr-un oras frumos, cu oameni (se pare) foarte frumosi..si un premiu pe care nu-l vei uita curind ori niciodata...m-am uitat si eu pe link dar nu am inteles nimic:D...deci, poze cu Madridul ai facut?:)
Felicitari Adrianei, too..
Teodor Dume, multumim de info!
Keep it up, people, keep it up!
Felicitari Adrianei, too..
Teodor Dume, multumim de info!
Keep it up, people, keep it up!
0
Distincție acordată
Felicitări premianților!
Marea Premiantă: Medi Weschler Dinu, incredibilă la 101 ani!
Marea Premiantă: Medi Weschler Dinu, incredibilă la 101 ani!
0
http://www.youtube.com/watch?v=kf4F6GXu-lw
0
DP
Felicitări organizatorilor și premianților!
mi-a făcut plăcere să asist la acest eveniment cultural la care am avut onoarea să-l cunosc pe Dan Herciu.
Dane, continuă să culegi lacrimilor poezia, muzele să te însoțească!
mi-a făcut plăcere să asist la acest eveniment cultural la care am avut onoarea să-l cunosc pe Dan Herciu.
Dane, continuă să culegi lacrimilor poezia, muzele să te însoțească!
0
Distincție acordată
Printre atâtea concursuri literare care se desfășoară în toată țara, de la Capitală, până la orășele cu zece mii de locuitori, organizate de Academia Română sau de o casă de cultură, când nu mai ai loc de \"diplome de excelență\" și de alte asemenea distincții, când se editează o sumedenie de dicționare de \"scriitori\" sau de \"personalități\", în care încet încet vom ajunge cu toții ș.a.m.d...
...parcă este greu să ne dăm seama de importanța premiului primit de Dan Herciu.
Dar, având în vedere faptul că această recunoaștere a valorii vine după alta, și aceea de mare importanță (premiul primit din partea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor) cred că putem fi mândri că un coleg de-al nostru, \"agonist\", a fost remarcat la nivel atât de înalt.
Eu, cel puțin, sunt onorat că îl cunosc personal de câțiva ani și că am avut prilejul să fim împreună la câteva activități, la o bere, la o cafea sau la o discuție prietenească...
Succes în continuare, Dane și felicitări din toată inima!
Mulțumim Teodor Dume pentru informare!
Cornel Rodean
...parcă este greu să ne dăm seama de importanța premiului primit de Dan Herciu.
Dar, având în vedere faptul că această recunoaștere a valorii vine după alta, și aceea de mare importanță (premiul primit din partea filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor) cred că putem fi mândri că un coleg de-al nostru, \"agonist\", a fost remarcat la nivel atât de înalt.
Eu, cel puțin, sunt onorat că îl cunosc personal de câțiva ani și că am avut prilejul să fim împreună la câteva activități, la o bere, la o cafea sau la o discuție prietenească...
Succes în continuare, Dane și felicitări din toată inima!
Mulțumim Teodor Dume pentru informare!
Cornel Rodean
0
pentru trecere și semn și îndeosebi acelora care au accentuat evenimentul prin înstelare. domnul dan herciu merită felicitat.
cu sinceritate,
teodor dume,
0

și în mod special, domnului Dan Herciu.
e un pas uriaș către valoarea literaturii române.
multă stimă,
teodor dume,