Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

În vizită la Chișinău

9 min lectură·
Mediu
Vineri, 17 octombrie 2008, am plecat la Chișinău invitat la Festivalul de epigramă. Am mers cu mașina și cu nevasta, niciunul din noi nu văzusem Chișinăul până atunci.

Drumul până la Chișinău n-a fost atât de greu, deși am ocolit prin Iași ca să o iau pe Maria Prochipiuc, invitată pentru un reportaj. Ce pot remarca la șoseaua spre Chișinău este faptul că străbate niște coline dulci, pline de livezi și vii vizibile, în soarele amurgind, ca niște pete auriu- roșiatice ce îți delectau privirea. Ce pot recomanda șoferilor este să nu privească prea mult aceste pete și, mai ales, să păstreze o viteză rezonabilă, pentru că mi s-a întâmplat des ca, imediat după culmea dealului din față, șoseaua să vireze brusc, fără nicio semnalizare. Dacă virajul e la stânga, riști să ieși în decor. Dacă e la dreapta, riști să lovești din plin o mașină de pe contrasens. De felul meu merg destul de repede, dar norocul a fost că starea șoselei, asfaltată prin cârpiri repetate, nu permite viteze mai mari de 80-90 km la oră.

Deși am plecat relativ devreme din Constanța, pe la 6:30, deși n-am oprit nicăieri să mâncăm, drept care în mașină începuseră să se audă niște zgomote dubioase din zona burții, totuși am ajuns ultimii. În fața hotelului era o armată de mânuitori ai peniței otrăvite, care ne aștepta. Numărul total - 20 invitați. Lista e un memento pe care puteți să nu-l citiți - George Corbu, Elis Râpeanu (București), Mihai Sălcuțan, Viorel Pietrăreanu (Buzău, ultimul, directorul Casei de Cultură, a primit un premiu), George Petrone, Vasile Larco, Maria Prochipiuc (Iași), Ionel Iacob-Bencei, Arcadie Chirșbaum (Timișoara), Alexandru Hanganu (Brăila), Constanța Apostol, Dan Căpruciu, Vasile Plăcintă (Galați), Efim Tarlapan, Ioan Marinescu Puiu (Cluj Napoca), Gheorghe Suciu (Brașov), Ioan Toderașcu (Costești- Vaslui), Viorica Găinariu (Baia Mare), Emil Ianuș (Horodnicul de Sus - Suceava), Dan Norea (Constanța). Pe toată durata vizitei am fost însoțiți de Mihai Cimpoi (președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova), Ion Diviza (președintele epigramiștilor locali), Gheorghe Bâlici (directorul Festivalului), si Ion Cuzuioc (epigramist cunoscut din Chișinău). Sâmbătă dupa amiază au mai fost alături de noi Valeriu Matei (scriitor renumit și om politic) și încă vreo două personaje. Dintre toți, gazde desăvârșite au fost Diviza și Bâlici, au stat cu noi inclusiv nopțile.

Revin la seara de vineri. Ne-am îmbarcat în două microbuze și am mers la Uniunea Scriitorilor, unde am luat masa de seară. O masă epigramatică, în sensul că printre două pahare de coniac (excelent) au fost recitate câteva tururi de epigrame.





Odată întorși la hotel, mi-am lăsat nevasta să se odihnească și am căutat o cameră unde să putem continua cu discuții și băutură. Am găsit repede un cuib primitor, camera lui Tarlapan și Suciu, unde au mai aterizat Diviza, Toderașcu și alții care veneau și plecau. Subiectul principal de discuție - epigrama.

Sâmbătă dimineața, după un mic dejun din care lipsea -ciudat- cafeaua, am mers la Primărie. Poze în fața Primăriei, apoi popas într-o sală mare, cu o masă imensă, rotundă, unde aveam întâlnire cu Primarul. Până la sosirea lui, alte tururi epigramatice, moderate, ca și o seară înainte, de Tarlapan.





Primarul Chirtoacă s-a dovedit a fi un om deosebit. Tânăr -se pare că cel mai tânăr primar de capitală europeană din toate timpurile- și un excelent vorbitor de limba română fără accent. Explicația era că studiase zece ani în România, liceul și facultatea. Prezentări, mici speech-uri, alte tururi epigramatice. Mare noroc am avut că mi-am luat niște foi cu mine, n-am deloc memorie. Spre sfârșit, primarul ne-a întrebat despre programul zilei și, la rugămintea timidă a cuiva, a dat un telefon ca să suplimentăm programul cu o vizită la Mileștii Mici. Excelentă intervenție, a fost cluul vizitei.

Am făcut poze cu primarul, după care am mers în parc. La intrare tronează statuia lui Ștefan cel Mare. Are istoria ei, a fost acolo tot timpul, mai în față, mai în spate, mai înaltă, mai fără soclu, cu sau fără cruce și spadă, după cum erau timpurile. La un moment dat era la concurență cu Lenin, care pentru moment câștigase bătălia. După care a dispărut definitiv.





În mijlocul parcului e o alee lungă, Aleea Scriitorilor. Pe socluri vezi figuri cunoscute - Eminescu, Creangă, Donici… E o senzație ciudată, te simți ca acasă - de fapt ești acasă. Dar ciudățenia vine din faptul că pe străzi, dacă ești atent, auzi vorbind parcă mai mult rusa decât româna. Nu și pe Aleea Scriitorilor, unde în afară de noi, veniseră scriitori de vază ai Chișinăului. Era o întreagă festivitate, zilele Chișinăului (sau Hramul, cum ziceau ei), iar Festivalul de epigramă era parte din această sărbătoare. Totuși, se pare că era partea cea mai importantă, invitații din România fiind considerați oaspeți de onoare. La mijloc era un chioșc, cu podium și instalație de sunet, unde au urmat mici discursuri, recitări de poezii, interpreți de muzică ușoară și populară. Au fost oferite diplome de excelență și premii de către diverse instituții de cultură și chiar de către căteva partide politice care se întreceau (și aici) să câștige capital electoral. N-a lipsit primarul. În sfârșit, a venit rândul câștigătorilor concursului de epigramă. Mai pe la coadă a fost strigat și numele meu - Dan Norea, mențiune. Pentru mine e o diplomă foarte importantă, e prima câștigată la un concurs de epigramă. Până acum aveam diplome la concursuri de poezie, proză scurtă, haiku și senryu, dar la epigramă concurența e mult mai acerbă. Ușor emoționat, a trebuit să citesc iarăși trei epigrame, ca și ceilalți premianți. Diplomele și premiile au fost înmânate de academicianul Mihai Cimpoi. După ce am părăsit podiumul m-am uitat discret în plic - erau 500 lei moldovenești. Asta înseamnă cam 150 lei românești, dar valoarea acolo e ceva mai mare.





Pentru că nu mi-am luat notițe, citez din ziarul local Timpul: \"La Gala Premiilor, fiecare dintre laureați a prezentat câte trei epigrame. Pentru participanții din România, premiul I a fost acordat lui George Petrone (Iași), premiul II - lui Vasile Moșneanu (Ploiești) și premiul III - lui Vasile Larco (Iași). De asemenea, de dincolo de Prut, cu mențiuni au fost distinși Gheorghe Suciu (Brașov), Nichi Ursei (Râmnicu-Vâlcea) și Dan Norea (Constanța).\"





Apropo\' de limba română și limba rusă. Fiind limba oficială, toate inscripțiile sunt în română. Uneori mai vezi unele bilingve, mai ales pe șosea. Dar nu aici voiam să ajung. M-au înduioșat și chiar amuzat unele exprimări, prin stângăcia lor. Pe ușa blocată a unei toalete scria \"Nu lucrează\". Lângă o gură de incendiu de la etajul trei al hotelului era un afiș \"Furtunul antiincendiar se află la recepție\". Adică la parter. Norocul nostru că n-a izbucnit un incendiu cât am stat acolo.

Revin. A urmat masa de prânz, tot la Uniunea Scriitorilor, după care ne-am îmbarcat în microbuze și am mers la Mileștii Mici, cam la 15-20 km distanță. Dacă nu era decât vizita asta și tot ar fi meritat drumul până la Chișinău. Prin 1968, o fostă carieră de calcar a fost amenajată ca depozit de vin. Astăzi este, conform Guiness Book, cel mai mare depozit din lume, cu peste un milion jumătate de sticle, butoaie nenumărate, întinse pe 55 kilometri de catacombe. Este un adevărat oraș subteran, străzile au denumiri atrăgătoare - Fetească, Tămâioasă, Cabernet… Pe ele se circulă cu mașina, in cazul nostru cu microbuzele, nici nu se poate altfel, distanțele sunt imense. O ghidă tânără și frumușică ne-a condus în câteva locuri particulare, galerii unde vedeai pe pereți sticle vechi, pline de praf și de păienjeni. Erau așezate ordonat, într-o găoace (denumirea tehnică fiind cază) nu găseai decât sticle cu un anume vin dintr-un anume an. Ne-a arătat tezaurul - o cameră cu ușă de trei tone, unde se găseau sticle de colecție, fiecare valorând mii de dolari. Spre sfârșitul vizitei, am fost la sălile de degustare, unde am avut la dispoziție trei butoiașe cu vinuri diferite. Înainte de a pleca am trecut pe la magazinul de prezentare. Mi-am cheltuit tot premiul și încă ceva pe deasupra pe câteva sticle arătoase, cadouri pentru rude și prieteni. Dar nu numai, la ora la care scriu aceste rânduri, savurez un Merlot din 1988.





De la Milești, următorul popas - Costești. E un loc destinat petrecerilor de weekend, sărbătorilor, aniversărilor, cu terenuri de sport si iaz unde se poate face plajă. Noi n-am folosit din toate astea decât sala de mese. Același coniac foarte bun, urmat de două soiuri de vin, plus berea de producție proprie, asta ca să pomenesc numai băuturile. Pe durata mesei a fost organizat un concurs ad-hoc de epigramă, cu tema \"Peștișorul cu poanta de aur\", câștigat de Viorica Găinariu. Dar mici premii au primit toți concurenții, oferite de Ion Cuzuioc.
Altă seară, alte ore petrecute în aceeași cameră primitoare a lui Suciu. Cu Diviza, Toderașcu, plus vizite mai scurte ale Mariei Prochipiuc, Bâlici… M-am culcat pe la ora 2, când am băut ultimul pahar de vin. Mare greșeală, ținând cont de cei 750 km de parcurs a doua zi.

Dimineața - micul dejun, apoi luat rămas bun de la ceilalți, îmbarcat în mașină pe Maria Prochipiuc și Toderașcu, iar la 10 - plecarea din Chișinău. Drumul de întors a fost un dezastru. Două \"amenzi\", o jantă îndoită, sentimentul că nu se va termina niciodată. Am ajuns acasă seara pe la 23, obosit frânt. De nesomn, de înțepeneală, de condus pe întuneric ore în șir…

Între timp oboseala a dispărut, au rămas numai impresiile frumoase. Am marele talent de a uita repede momentele neplăcute. În schimb nu voi uita prea curând Chișinăul, cu Primăria, statuia lui Ștefan, Aleea Scriitorilor, Mileștii Mici… Și mai ales, nu voi uita niciodată pe moldovenii primitori de pe meleaguri românești unde, ca să ajungi, trebuie să prezinți pașaportul.

0137.729
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
1.614
Citire
9 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dan Norea. “În vizită la Chișinău.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dan-norea/jurnal/1808172/in-vizita-la-chisinau

Comentarii (13)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ecaterina-stefanEcaterina Ștefan
las si eu dovada de existenta

\"c\"

bucuroasa de a cunoaste in viata pe domnul norea si doamna prochipiuc.

foarte frumos ati scris aici, de 23 de ori mai bine decit as fi putut eu sa povestesc. e si milestii mici un loc deosebit, l-am vizitat cu alta ocazie. m-am bucurat sa va cunosc si ca v-a placut chisinaul. poate o sa ajung si eu cumva pe meleagurile românești. iată, dacă prindeam excursia la bucurești din weekendul acesta poate ajungeam la cenaclul, dar nu a fost sa fie. oricum, cred ca aș fi regretat mai mult dacă aș fi ajuns în bucurești și să nu pot veni la cenaclu decît să rămîn în chișinău cu aceeași problemă pe suflet. oricum, sper să mai fie cenacluri si ocazii să-i cunosc pe toți.

seară bună tururor.
0
@dan-noreaDNDan Norea
Sincer să fiu, aveam de gând să pomenesc și despre întâlnirea cu tine, pe Aleea Scriitorilor, dar furat de descrierea evenimentelor, legate în primul rând de epigramiști, am uitat. Folosesc prilejul ca să spun că și eu m-am bucurat că ne-am cunoscut, și încă într-un cadru și un moment atât de nimerit, când aleea chiar era plină de scriitori.
0
@doru-emanuel-iconarDIDoru Emanuel Iconar
Uf! Ați fost la Chișinău la 5 zile după mine. Am fost acolo in 10, 11, 12, octombrie. Păcat, ne puteam cunoaște. Nu-i așa că este cel mai frumos oraș în toamnă? Parcă și lumina este alta, mai blândă, mai bogată. Oamenii, oamenii sunt deosebiți.
Mă bucur că am trecut, ați readus în minte amintiri dragi.

Doru Emanuel
0
@daniel-bratuDBDaniel Bratu
reportaj filtrat prin bonomie ca printr-un miez de pâine,
adică informație, fotografii reușite (mai ales cea de la Mileștii mici, cu preaplinul hrubelor :) și bine alese,
dar și pasaje în care umorul face implozie, de exemplu:
«Dintre toți, gazde desăvârșite au fost Diviza și Bâlici, au stat cu noi inclusiv nopțile.»
«La intrare tronează statuia lui Ștefan cel Mare. Are istoria ei, a fost acolo tot timpul, mai în față, mai în spate, mai înaltă, mai fără soclu, cu sau fără cruce și spadă, după cum erau timpurile.»
«Și mai ales, nu voi uita niciodată pe moldovenii primitori de pe meleaguri românești unde, ca să ajungi, trebuie să prezinți pașaportul.»

felicitări, Dan, pentru reușita din concurs, călătorie și petrecere, textul reușit –
P.S. - cu oleacă de patriotism local și cu scuzele de rigoare, nu pot să nu remarc faptul că, epigramistic, după rezultate, «tăt Iașu’-i fruncea» :)
0
Am ajuns mai târziu la acest text și, culmea, nici nu pot să stau prea mult la el, deși tare l-aș mai citi de câteva ori, l-aș comenta, lăuda (și \"cârcoti\", dar, foarte, foarte puțin)!
Și în acest text, ca de obicei, se remarcă preocuparea autorului pentru a face totul \"ca la carte\", cât mai profesionist cu putință, grija pentru șlefuirea cuvintelor, insistența de a nu neglija niciun amănunt care ar putea avea semnificație pentru cititor. Dacă la toate acestea se adaugă umorul, bunul simț, rigoarea, o sistematizare \"inginerească\" a tuturor informațiilor, atunci este firesc să avem mai sus un text deosebit de plăcut cititului, ceva situat la granița dintre jurnalism și literatură (dacă am spus o prostie, rog să fiu iertat, mă grăbesc și sunt obosit).
Dane, am răsfoit, foarte rapid \"paginile agoniei\" și mi-am dat seama că s-au postat epigrame trimise la festivalurile din această toamnă de la Târgu Jiu, Slatina și Râmnicu Vâlcea; cred că ar fi bine să-i îndemni pe toți colegii să procedeze la fel și în cazul festivalului de la Chișinău, că deja au trecut două săptămâni, iar tu să dai exemplul personal al \"premiantului clasei\"! Felicitări pentru premiu!
Cornel
Nu știu de ce, dar am impresia că undeva am citit (auzit) că Nicolae Bunduri ar fi câștigat ceva la Chișinău. Care este realitatea?
0
@ion-divizaIDIon Diviza
Intru și eu abia acum pe net (nu m-am putut apropia de calculator vreo 2 zile - ciudat, nu?), ca să gasesc acest excelent text al lui Dan Norea, puțin întârziat dar, oricum, foarte binevenit. :)
Cu certitudine, Dan și-a găsit muza sa și pe tărâmul prozei - și nu e mai puțin înzestrată cu toate cele cerești și pământești decât muza sa poetică.
Felicitări și mulțumiri.

Pentru Cornel, pe care aș fi dorit să-l avem oaspete dimpreună cu Dan și pe care sper să-l vedem la Chișinău la festivalul din anul viitor:
Da, Nicolae Bunduri este câștigătorul celui de-al patrulea premiu \"mențiune\", el a fost invitat la festival în calitate de premiant, însă nu a avut posibilitatea de a se deplasa în Moldova; premiul i-a fost transmis la Brașov de către Gheorghe Suciu.

0
@dan-noreaDNDan Norea
Doru, avem tot timpul să ne cunoaștem, mai ales tu :)
Cu toamna, cred că am avut noi noroc de o toamnă luminoasă, cu un soare blând, fără nori, fără ploi, fără vijelii. Dar că oamenii sunt deosebiți ai dreptate. Pentru asta -și pentru alte motive- sper să mai ajung pe acele meleaguri.

Daniel, mulțumesc pentru aprecieri și felicitări. În privința epigramiștilor ieșeni cred că ai dreptate. Și Clujul (ca un contraexemplu) are mulți epigramiști valoroși, dar un cuplu atât de premiat ca Petrone- Larco nu cred că mai are niciun alt oraș.

Cornel, aș fi preferat să ai un pic de timp să-mi prezinți și micile cârcoteli.
Ca și tine, n-am prea avut timp în ultima vreme, din acest motiv nici n-am apărut cu replici și comentarii la ultimele seturi de epigrame. Dar aveam de gând să postez epigramele de la Chișinău, ceea ce voi face chiar astăzi. Pe ale mele, pe celelalte nu le am.
Pe ceilalți nu prea am cum să-i îndemn să posteze. Dintre cei de pe agonia au mai participat doar Toderașcu și, poate, Bunduri. Ultimul, cred că ai dreptate, mi se pare că a primit ceva, acolo s-au dat încă vreo 10-20 diplome diverse - de excelență, pentru contribuții deosebite la strângerea relațiilor culturale, etc.
Dar amănunte nu poate da decât Ion Diviza, eventual Maria Prochipiuc, care și-a luat conștiincios notițe cu reportofonul și sper că va apărea și ea cu un text.

Cu ocazia asta vin cu niște completări.
1. Modalitatea de jurizare, aflată de la Ion Diviza, a fost ușor diferită de ceea ce știam eu. La majoritatea concursurilor, decisiv este grupajul. La Chișinău, decisivă a fost epigrama cea mai bună. Cu motivația aceasta a luat Moșneanu (un epigramist de 90 ani din Ploiești) locul II. Din păcate, nu țin minte catrenul lui câștigător. Tot Diviza ne poate ajuta.

2. La Costești, donul Cimpoi le-a înmânat legitimațiile de membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova lui Elis Râpeanu și Ionel Iacob Bencei. Ultimul bombănea supărat ceva echivalent cu \"nimeni nu-i profet în țara lui\", se pare că încearcă fără succes de ani de zile să intre în USR.

Încă odată mulțumiri vizitatorilor,
Dan
0
@dan-noreaDNDan Norea
Să mă scuzi că nu l-am pomenit pe Bunduri. Inițial n-aveam de gând să postez niciun material (de aici și întârzierea), ca să nu mă suprapun cu Maria. Ulterior m-am înțeles cu ea să avem abordări diferite. Problema e că nu mi-am luat notițe, lista participanților am reconstituit-o din memorie și fotografii, iar lista premianților de pe internet, din ziarul \"Timpul\", unde Bunduri nu figura.

0
@maria-tirenescuMTMaria Tirenescu
Am sărit peste acest text din cauza faptului că, la numai câteva zile, am citit haiku-uri inspirate de toamna la Chișinău. Azi, am revenit, cu mai multă răbdare...

Frumos, frumos tot ce am citit! Felicitări tuturor premiantilor și celor care au primit mențiuni!

Textul, bine scris, este completat fericit de pozele postate. Încă o dovadă a faptului că avem în fața noastră artiști.

Mulțumiri pentru prezentare!

Cu prietenie, Maria
0
@rodean-stefan-cornelRSRodean Stefan-Cornel
Dane,
Pentru că nu știu când voi mai putea intra pe site, îți răspund acum, ca am ceva timp.
Deci, \"micile cârcoteli\", care nu atenuează valoarea deosebită a materialului de mai sus:
1. Cuvântul \"clou\", cu forma articulată \"clou-ul\", nu \"cluul\"(vezi DOOM, pag. 157);
2. Ți-o spun în particular, prin e-mail.

Ion Diviza,
Aș putea să spun că nu am participat la concursul de la Chișinău pentru că am fost bolnav, pentru că nu am avut timp, sau mai știu eu ce motive puteam invoca...
Dacă nu apucam să te cunosc, la cele câteva manifestări la care ne-am întâlnit prin țară și pe acest site, poate participam cu câteva epigrame la temele propuse de voi. Dar, după ce te-am cunoscut, nu mi-am mai permis să trimit orice. Deci, nu am fost mulțumit de ce am creat la temele respective și nu am vrut să vă jignesc trimițând ceva, doar așa, la număr...
Cu cele mai alese sentimente pentru ambii,
Cornel
0
@angela-spineiASangela spinei
este atat de frumos in toamna si brodat asa de epigramisti de poeti si de Alee
mmmmm, si ce bun e vinul de la Milesti

felicitari
Angela Spinei
0
@dan-noreaDNDan Norea
Maria Tirenescu, Angela Spinei, mă bucur că v-a plăcut toamna în Chișinău. Și mie mi-a plăcut.:)
Mulțumesc pentru felicitări, vă mai aștept cu drag.

Cornel, despre \"clou\" știam care e proveniența, dar zău dacă îmi închipuiam că în română se păstrează forma originală. Mulțam pentru ajutor, o să modific.

0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Dane, abia azi am observat că ai scris despre ce s-a întâmplat la Chișinău, zilele acestea mi-am drămăluit timpul în a mă transpune din nou stării de a scrie, despre un eveniment la care am participat. Citind aici la tine mă gândeam că ai și darul povestirii. Eu nu pot spune prea multe referitor la Chișinău, că doar acolo am fost acreditata pe post de foto-reporter, chiar dacă mai scriu din când în când și poezie.Sîc!!! e posibil să fi trecut pe linia continuă, dar mă descurc nu ai să mă amendezi prea tare!
0