În mijlocul clipei

O viață întreagă țesem pânza perenă, încercând să ne prindem cu tentaculele inimii de peretele abrupt al clipei...Păianjenul din noi, lacom să cuprindă în plasa lui nemărginirea sfârșește \"spânzurat pe o margine de timp\"...Dacă ne-am ghici în palmă am vedea că izvorul vieții noastre nu își are obârșiile în pământ, ci în cer, acolo unde aroma trupului nostru se pierde printre astre...Iubirea, doar ea este veșnică, și numai ea se poate lua la întrecere cu timpul depozitat ca un vechi sediment în venele bătrâne, atunci când slăbiții genunchi sărută huma pentru ultima dată...Splendit, finalul: \"înăuntrul clipei o urmă\"...asta este tot ceea ce va rămâne din trecerea noastră!
Cu prietenie, pentru metafizica sufletească a versurilor d-voastră!

domnule iliescu,
întâi de toate vă mulțumesc de trecere și semn, mai apoi cu recunoștință vin să
vă felicit pentru modul în care ați punctat succesiunea stărilor din poem.
un cititor atent. îmi place. vă aștept cu drag.

stimă și considerație,
teodor dume,

draga prietene, iata ca si tu te intorci la tema perenitatii noastre iara si iara, cu o anume constanta uimire. si, la fel cum cred si eu si iata si tu sugerezi in versurile tale, nimic nu are in fond semnificatie si greutate in vietile noastre, decat iubirea. ca si cum suntem proiectati sa luam fiinta ca sa ne aducem aportul de iubire, ca o cuanta de energie, la cantitatea de iubire energie a lumii si apoi disparem, fiindca menirea noastra a fost indeplinita.
un poem simplu si reusit.

remarc acest fugit irreparabile tempus in jurul caruia se concentreaza intreaga substanta poetica ce transpare prin intermediul unor versuri cheie:
în palmă am crestată viața
ca un râu care urcă la cer
curg clipele cu aromă de trup
nimic interesant
în absența timpului
conservat în vene
doar o iubire
înăuntrul clipei o urmă...

adelina,
sunt onorat de trecere
sigur că da, după ce ne-am îndeplinit misiunea aici pe pămțnt
facem o întoarcere de 180 de grade apoi dispărem...
te mai aștept

cu prietenie,
teodor dume,

i.constantin,
fiind prima ta vizită la mine în pagină îți mulțumesc și îți spun bine ai venit!
imi place modul în care ai interpretat textul
te mai aștept.

cu prietenie,
teodor dume,

inca o lectura incantatoare, marca Teodor Dume
nu-mi dau seama, dar parca am mai citit la tine:
\"în palmă am crestată viața
ca un râu care urcă la cer\"
de altfel, o excelenta metafora a vietii, transfigurata metafizic, o singularitate
remarc de asemenea, ca si alta data, concentrarea imensa a fiecarei strofe, vers; chiar nerupand continuitatea, pot fi perle de sine statatoare
foarte trista totusi poezia, o apocalipsa a sinelui, o stare de abandon(constient) sufletesc, o stare mistica, criptata in profan
...parca am mai citit poezia asta o data, senzatie?
chiar nu se gasesc stelute pentru astfel de texte???
cu admitatie,
Eugen

eugene,
ca de obicei știi să elaborezi comantarii care bucură.
mă bucur și eu de modul în care treci prin pagina mea
mulțumiri, prietene,

teodor dume,