punct și iar de la capăt

-Strălucesc frumos în roua versului tău sngurătățile poetului în care parcă \"auzi cum se plimbă tăcut Dumnezeu\"! Cu drag și pentru reușitul final I.B.

Impresionant poem venit cu sufletul din suflet! Alchimistul detine toate instrumentele, cauta locurile prin care n-a trecut nimeni, alchimia singuratatii , mistica prefacerii si facerii, repetitia sisifica chiar prin titlu: \"Punct și iar de la capăt\" nu puct si de la capat!

Iata cuprinderea fina in vers a singuratatii sufocante: \"singurătățile așezate mănunchi/ sub buzele grinzii crăpate de timp/ sufocă tăcerea/ la ora când /toate umbrele adorm\"

Amplitudinea tristetii curgerii atator alte vieti prin trup, acest singur trup care ne este si mormantul: \"sub piele/ e multă tristețe/ curge înspăimântător/ ca o clepsidră/ cu vieți \"


Relev versurile spiralate care constrang, ne incheaga respiratia, ne indupleca! Neliniste se prelungeste in antipodul ei si: \"picură liniștea/ nu mai e nimeni/
mă agăț de culoarea cerului/ aerul s-a rarefiat/ timpul sinucigaș de cuvinte/
îneacă umbrele/\"

Si iata cercul inchis! \"din trupul dezbrăcat/ pornește un nou început\"

Ultimele trei versuri sunt ca samanta :
\"tălpile miros a iarbă

între cele două respirații
se joacă un copil\"... in trecdere,O zi buna! 3d

ca de obicei, Dume nu se dezminte si nu ne dezamageste
un text profund, metafora fina cu adancimi metafizice, o poezie implinita, nerv de poet
ca o parere, cu drag, iti spun si ce cred ca trebuia mai gandit, cizelat:
\"sub piele
e multa tristete\"...nu numai sub piele :)
\"din trupul dezbracat
porneste un nou inceput\"...stiu ce-ai vrut sa spui, dar parca rupe melodicitatea..
\"talpile miros a iarba\" parca un pic prea facila metafora (talpile, ca semn de iarba)
tot nu pot sa inteleg de ce pana acum nici un \"judecator\" n-a catadicsit o steluta macar la textele tale, in schimb, gratuleaza niste productii, uneori indoielnice, ma rog, de-ale lor...
exceptional: \"intre cele doua respiratii
se joaca un copil\"

domnule Burlacu,
încântat de trecere.
mereu auzim cum se plimbă tăcut Dumnezeu, numai că uneori nu vrem să sesizăm prezența Lui.
mă bucur că finalul a plăcut

cu sinceritate,
teodor dume,

Doru Dorian,
analiza făcută pe text e obiectivă și nici nu poarte fi altfel atâta vreme cât e făcută de unul care știe să rostuiască cuvintele
mulțumesc mult pentru timpul acordat poemului
mereu prinzi esența și știi să o defalci pe stări
te aștept în pagina mea ca pe un oaspete de onoare.

cu prietenie,
teodor dume,

eugene,
mă bucură comentariul tău. ești un cititor fidel. îți mulțumesc pentru păreri.
în legătură cu \"judecătorii\" și \"steluțarii\" nu-ți face griji. nici eu nu-mi fac. eu scriu pentru stelele de suflet și nu pentru acelea pensulate cu aurolac...
cu sau fără steluțe eu voi scrie

da, finalul este bun, zic eu
luând în considerare viața și evident ...continuitatea

cu prietenie,
teodor dume,

Pe tărâmul unde “n-a mai trecut nimeni” stau singurătățile ce sufocă solilocviul cu sinele și umbrele ce “adorm sub piele”, în timp ce tristețea curge înspre viețile vizitate de Dumnezeu ce picură lumină în mințile negre.

mulțumesc de trecere și semn. vizita îmi face plăcere
te mai aștept.
cu sinceritate,
teodor dume,