Un fel de carusel

teodor, un poem structurat într-un discurs poetic puternic ancorat în eul tău poetic, dar care prin mijlocirea luminii face trecerea către o stare nouă, una din care se desprinde incertitudinea, a dori sau a nu dori să pășești în universului pe care tu însuți ți l-ai creat prin condei și cuvânt!
mi-a plăcut ce am citit, obișnuința limbajului și capacitatea de a realiza unități poetice cu multiple funcțiuni și posibilități de interpretare!
cu sinceră prietenie, petru sebastian!

mulțumesc de trecere și semn. commul tău
generos mă onorează.
sigur că uneori las portițe de intrare în poem
după modul de interpretare al cititorului.
și zic eu că e bine așa, dând posibilitatea
cititorului de a vedea prin prisma sa...

cu prietenie,
teo

Am o clipă de răgaz și primul lucru am intrat pe pagina ta.
„Un fel de...” e un pas înapoi, da, parcă ai urcat în carusel, așa îmi sună versurile tale. Te repeți și tu nu ești așa, discursul este încărcat, sunt câteva versuri fără de care poezia ar curge mai ușor, pierzând nimic din înțelesuri. Sentimentul acesta de nesiguranță este nou în scriitura ta sau eu nu l-am detectat până acum?
Îmi pare rău, tu scrii mai bine. Evidențiez ultima strofă, așa cum eu o citesc:

”oricum râmân tot eu
cu amprentele lipite pe timp
și n-aș fi singurul care
poate trăi într-un carusel
până când
locul de unde am venit
mă va chema înapoi...”

Doruleț

așa este doruleț. încă mă caut și mă voi căutas mereu / până când/ locul de unde am venit/ mă va chema înapoi/
da, finalul merge și fără acele câteva versuri disecate de tine.
mulțumesc doruleț,

cu drag,
teo