Azi, nimic despre mine

Am pătruns textul dumneavoastră, unul scris de suflet și nu de un robot. Versurile acestea

de scris am scris
despre alte gesturi
și am creionat
durerile
altora
și m-am bucurat
atunci când
a fost cazul
chiar dacă
măsuram cu pasul
distanța
dintre mine și Dumnezeu

potențează expresiv conștiința și ceea ce vă este atribuit ca har, însă pentru a pune în evidență dimensiunea spațiului superior în care este scris mesajul, este căutată înțelegerea, cunoscută revelația..., eu aș elimina chiar dacă și aș trece verbul măsuram la gerunziu:
și m-am bucurat
atunci când
a fost cazul
măsurând cu pasul
distanța dintre mine și Dumnezeu

Mi-a plăcut poemul, nu are un scenariu cum se poartă acum, să ai doar senzația de woooow în timp ce citești; nu necesită descifrarea, însă în arta lui, este surprinsă profunzime, este surprins sentimentul!

mulțumesc pentru scanarea atentă a textului meu!
am operat conform sugestiei dv

cu recunoștință,
t. dume

nu mi-a plăcut niciodată
să scriu despre mine

aceste două versuri presupun un anumit risc, fiindcă eu cred, din tot sufletul, că au existat şi momente minunate, de iubire, sau momente de durere, în care nu aţi mai ţinut cont de verbul a plăcea, scrisul venind de la sine, aproape inconştient. Vorbesc despre dicteul automat, despre inspiraţie, atunci când cuvintele preiau controlul, dorinţa poetului fiind ceva de plan secundar. Tocmyi de aceea, aş scrie:

n-am scris mereu despre mine
sau despre umbrele....
...

ci şi despre alte gesturi, alte dureri...

în felul acesta treceţi la efectul empatic fără să fie plăcutul factor decisiv, lăsând cumva determinarea pe seama unui mister

dar, vă mai gândiţi dumneavoastră la acest aspect

vă mulțumesc de trecere și aplecare asupra textului meu!
am periat conform sugestiilor dv care au mai limpezit stările îndeosebi la început

mii de mulțumiri

cu stimă!

şi, chiar dacă pare simplu, la prima vedere, umbrele acelea ce se înghesuie în spatele meu fac, cumva, trimitere la Jung, adică la acele aspecte ale personalităţii care sunt proiectate în urmă, pentru a fi identificate şi evualuate de autor, dar şi pentru a fi demistificate de ceilalţi. Totodată, conceptul de umbră a fost explorat şi de Sartre, iar dl Dume, prin conştientizarea umbrelor sale, dar şi prin alegerile empatice pe care le face în poem, creionând durerile altora, se apropie de gândirea existenţialistă a marelui filosof. Cu diferenţa că, dl Dume, foloseşte ca instrument de măsură şi evaluare pasul, ca distanţă între Om şi Dumnezeu. Vorbim, aşadar, de o cale destinală spirituală empirică, nu doar filosofică.

pentru revenire pe textul meu!

Stimă și mii de mulțumiri!