Poezie
Peronul de pe partea stângă
2 min lectură·
Mediu
de la o vreme începe să mă doară rău spatele
la ora când cocoșii echilibrează noaptea
tresar îmi rotesc ochii prin cameră
cobor din pat și ca un ultim gest
îmi pipăi părul până mă pierd prin
respirația albă a pereților
dincolo de geam
cade o stea
gândul se ghemuiește în mine
într-un colț al gurii
se oprește o rugă
ca o tristețe
stau încovoiat cu umerii grei
și aștept
în fiecare zi aștept și îmi spun
că trebuie să plec și că
în mine
n-a mai rămas nimic
chiar nimic
nici măcar o tristețe
nu pot inventa lucruri
timpul mi s-a lipit de tălpi
și e greu ca o bucată de lut
oasele chircite unul într-altul
reazemă carnea puțină și ea
doar jumătate de trup îmi ține umbra
în fiecare zi
îmi spun că trebuie să plec știu
în mine există o gară cu peronul
pe partea stângă
biletul doar dus se cumpără
în a șaptea zi când Dumnezeu
deschide albumul cu fotografii
privește și lasă un semn
totul pare să fie perfect
cotrobăi prin sertare și încep să împachetez
șervețelele cu dedicații de la primele întâlniri
globul cu iluzii și câteva zile
doar câteva
cât să-mi ajungă până la ultima oprire
nici nu știu dacă am luat totul...
l
041.130
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Teodor Dume
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 211
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Teodor Dume. “Peronul de pe partea stângă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14185702/peronul-de-pe-partea-stangaComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
un oaspete drag mie!
mulțumesc!
mulțumesc!
0
nu am cuvinte pentru a vă mulțumi îndeajuns!
ați scos la suprafață frumusețea unui poem de al meu la care țin mult
de fapt sunteți un explorator și un descoperitor de talente, și aici nu mă refer la mine!
sunteți un stâlp solid pentru poezie ro!
vă mulțumesc cu sufletul!
multă stimă!
ați scos la suprafață frumusețea unui poem de al meu la care țin mult
de fapt sunteți un explorator și un descoperitor de talente, și aici nu mă refer la mine!
sunteți un stâlp solid pentru poezie ro!
vă mulțumesc cu sufletul!
multă stimă!
0

o scriere ca o perlă, - orice alt com este de prisos,
La Mulți Ani POete!
~ în mine
n-a mai rămas nimic
chiar nimic
nici măcar o tristețe ~
~ gândul se ghemuiește în mine
într-un colț al gurii
se oprește o rugă ~