ușor și fără urmă voi pleca și eu

Am revenit de cateva ori asupra acestui text. La prima lectura mi s-a parut un text simplu, o "zicere", una din multele in care poetul isi aduce aminte de parinti.

Si totusi, revenind la text si gandindu-ma la el, am intzeles ca de fapt in acea pretinsa "simplitate" este de fapt o mare complexitatea.

Poetul isi duce viata in treimea Parinti-Dumnezeu si Copilarie, unde copilaria, de fapt, pretextul de a include si punctul final, moartea.

Suntem purtati, impreuna cu poetul, pe drumul dintre ce va uita si ce nu poate uita poetul, Iar drumul este tapitat cu metafore: "lacrimile mamei care dilatau noaptea înțepenită", sau "soarele umbla pe vârfuri, ca pe propria-i rană".

Cred ca poamul se termina inainte de ultimul vers, cu aceleasi cuvinte din titlu. Ultimul vers, cred eu, e in plus.

Frumos si sincer. Felicitari!

poate, intr-adevar, lipsi, chiar se cere...

frumoasa "zicere", cum spune Veronica, merge, fara gres sau ocolisuri, acolo unde e asteptata, acolo "unde" nu se astepta...

maria

veronica pavel lerner,
da, commul tău e o "zicere" de mare efect. ai mers pe firul punctat de către stări și le-ai însemnat cu sufletul.

am eliminat versul ultim

multă stimă

maria gheorghe,
mulțumesc de trecere și semn. da, e mai bine fără ultimul vers care era de fapt o tușă


cu sinceritate,