Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

efecte secundare

(volum:moartea, un fluture alb)

1 min lectură·
Mediu
trupul meu e un adăpost pentru săraci
unde se mănâncă și se bea puțin
uneori e mult întuneric și se întâmplă
în diminețile în care intuiesc
existența unor sentimente intermediare
deși nici nu știu cât de mult contează
ambuteiajul produce zgomote
un fel de trepidații care decantează
sentimentele insalubre
doar atât
cât să pot respira
de la o vreme
aerisesc de trei ori pe zi
dimineața
când cerul se dilată peste umerii mei
acoperindu-mi teama
la amiază
când soarele se holbează la mine
ca la o piersică coaptă
și colo mai înspre seară când
mă privesc pe dinăuntru ca să văd
ce-a mai rămas pentru ziua de mâine
știu că e o aglomerare de lucruri acolo
printre care și o suferință
dar nu-mi pasă
cel ce ocolește suferința moare încet
pentru că nimeni și nimic nu poate
înlocui atingerea
asta e tot...
022654
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
142
Citire
1 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “efecte secundare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/poezie/14049843/efecte-secundare

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@george-pasaGP
George Pașa
Mi se pare mie sau aici este o poezie regândită? Spun aceasta nu numai pentru faptul că finalul îmi e atât de cunoscut, fiind și mottoul dvs. pe acest site. Cred că reușiți bine să scăpați de ceea ce ne pândește frecvent atunci când textul se axează pe reflexivitate, adică de prozaism al expresiei. Fiindcă nu lipsește expresivitatea, marcată printr-o serie de tropi și alte mijloace artistice.
0
@teodor-dumeTD
Teodor Dume
pentru oprire și comentariu.
da, ați intuit bine. e o reașezare și o "cioplire" pici colo.

finalul este un motto pe care-l promovez mereu.

cu stimă,
0