dincolo de sfârșitul adâncului

Deși fiecare întrezărește în felul său ceea ce este "dincolo" și "dincoace" de sine, ceva cred că este comun. Mă rgăsesc în ceea ce spuneți aici, nu numai pentru că am fost atras spre aceste căutări, în special în ciclul poetic "dincolo și dincoace de mine".
Trăire mistică mi se pare, mai degrabă, decât una poetică propriu-zisă.

imaginea păianjenului care balansează agățat între cele două lumi. cât este el de firav și cât de repede se poate rupe/ șterge țesătura lui, e simplu de imaginat.

george pașa,
o trecere benefică pentru care mulțumesc mult.
da, întrebările pe care ni-le punem în trecerea prin viață ne fac să ne regăsim în fiecare clipă, care, deși individualizată, totuși pare comună. mă bucur că explorați această latură. tenta pe care o dau rextelor mele sedatorează acestui fapt și căutărilor...
multă stimă,

ottilia ardeleanu,
păianjenul acela pare a fi echilibrul din universul nostru. simbolul acelui paianjen este cu interpretare dublă. fiecare o poate desoperi privind în interiorul lui.
mulțam fain pentru trecre și interpretare

cu sinceritate,

și surprinzător de empatic. Trecerea e (re)simțită de toți, aici e bine redată. Neputința de asemenea. Și aceasta e specific umană. Ultimele două versuri surprind de fapt propria respirație. Cu greutatea apăsînd trecerea. Anilor. Înțeleg și cred că și alții înțeleg exact. E vorba de experiență, adică bătrînețe? Poate, dar și înțelepciune.

frumos conceput și rânduit commul, domnule ioan liviu mureșan.
unghiul din care s-a privit este corect.

mii de mulțumiri