Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

Scrisoare către tata

- iată-mă trecând pragul celor 70 de ani -

2 min lectură·
Mediu
Dragii mei! Am ajuns pe creasta celor 69 de ani trecuți și iată-mă trecând pragul celor 70. Nu știu cât de bătrân sunt pentru că și anotimpurile ne mint. Știu doar că pe mulți dintre voi v- am simțit alături, și vă mulțumesc pentru asta!. Unii m-ați privit din umbră dar v- am simțit aproape!. Alții m- au privit chiorâș și m- au înțepat pe la spate chiar dacă prin faptele mele bune am bucurat suflete. Dar știu că sufletul meu, prin tot ceea ce am făcut, m- a făcut atât de puternic încât să- i pot privi în ochi pe toți deopotrivă! Credeți- mă că de azi sunt un "moș" care vă iubește pe toți! Mulțumesc poezie.ro care m- a găzduit din 2007! Mulțumesc administrației pentru înțelegere! Chiar dacă pe unii o să- i plictisesc cu repetarea gândului pentru tata îl voi repeta de fiecare dată de 4 aprilie! Și ce mult mi-aș fi dorit ca și tata să-mi spună: La mulți ani! Tată, e 4 aprilie azi îți vorbesc despre o zi de primăvară când toți oamenii se împlinesc ghioceii sunt mult mai ieftini decât în anul în care ai plecat mama și-a înghițit ultima lacrimă spunând că te-a visat în livada din spatele casei dormeai sub prunul pe care l-ai plantat la nașterea mea ai zis că 4 aprilie este ziua care dă sens existenței tale și că Dumnezeu te-a binecuvântat nu știu cât de sincer a fost cu tine pentru că ți-a rupt din trunchi ce să-ți mai spun... fotografia de pe noptiera din camera de oaspeți am înrămat-o în lacrimi și va curge mereu înspre suflet deasupra fântânii veghează soarele are mult prea mult sânge în priviri și pare trist și flămând să mai știi că în patul tău de două persoane nu mai doarme nimeni fără tine nu mai suntem noi toate lucrurile sunt mici întâmplător sau nu Dumnezeu privește și tace acum eu sunt cel care trudește prin casă liniștea înspăimântă din când în când mă urc în pod și privesc poarta printre crăpăturile țiglei dar să știi că am lăsat-o întredeschisă pentru ziua în care o să vii să-mi spui La mulți ani!
05977
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
361
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Teodor Dume. “Scrisoare către tata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/teodor-dume/jurnal/14188707/scrisoare-catre-tata

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ottilia-ardeleanuOA
Distincție acordată
Teo, cu sănătate și inspirație!

Am selectat 3 versuri care mie îmi sugerează faptul că nimic nu este comparabil cu divinitatea și că la nivel universal, omul este doar o pală de vânt:
toate lucrurile sunt mici
întâmplător sau nu
Dumnezeu privește și tace


Tema morții și amintirea/ invocarea prezenței tatălui sunt două dintre subiectele obsesive pe care le abordezi în poemele tale.

Încă o dată, la mulți ani, 70!
Las o stea de sărbătoare!
0
@cont-sters-55051
Cont șters
Să ne fi-ți alături cu poezie și gânduri tot din ăstea care se repetă,
se repetă peste ape, peste secole ... versuri care rup din suflet ...

”Și ce mult mi-aș fi dorit ca și tata să-mi spună: La mulți ani!”
Și ce mult mi-aș fi dorit ca și mama să-mi spună: La mulți ani!


0
@iulia-elizeIE
Distincție acordată
Iulia Elize
Orice vârstă cred are provocările ei și orice vârstă este frumoasă. Multe felicitări pentru frumoasa etate împlinită, vă doresc să vă aducă multe împliniri.

LA MULȚI ANI! Luminez sărbătoarea unei frumoase vârste și împlinirile, care vi s-au tot adunat până acum!!!

0
@teodor-dumeTD
Teodor Dume
Ottilia Ardeleanu,
chiar că mi- a fost dor de trecerea ta!
iată câ a venit momentul!
Sincere mulțumiri!

Maria Mitea,
nu intotdeauna dorințele țin de noi!
și cui nu i-ar plăcea revederea, din când in când, cu cei plecați?
mulțumesc frumos de trecere și de sinceritatea din cuvinte!

Iulia Elize,
încântat de trecere și de semnul luminos care îmi luminează anii adunați întrun număr frumos!
cu drag!

mulțumesc și acelora care s-au oprit, au citit și au mers mai departe fără a lăsa un semn!
Poate câ la anul...
0
@cont-sters-2743Ș
șters
Sănătate, bucurii, inspiraţie luminoasă!
0