Călătorie în jurul unei lacrimi...

Poate că e prea devreme să- mi trag viața pe dreapta aş putea continua mersul de dragul fiicei mele Teodora chiar dacă aş mai repara câte ceva pe ici- colo folosindu- mi rana ca pe o izoletă meritul ar fi al ei şi al lui Dumnezeu care îmi vor ciopli crucea din ultima lacrimă rămasă necursă numai că inima răstignită pe umbra aceluia care am fost pulsează haotic uneori sare ìn față cu câte o bătaie pe secundă în aglomerarea de bătăi se naşte o altă lacrimà ce-mi adânceşte rana in care locuiesc de ceva vreme tot ceea ce vreau e incă un răgaz in care să pot să- i spun fiicei mele că am iubit- o de când i- a zâmbit lui Dumnezeu o iubesc şi o voi iubi oricât de departe aş fi nu nu voi capitula în fața morții ci voi marşa cu inima pusă în palme la vedere iar dacă va fi să nu ajung la capăt şi sângele din rană işi va mima neputința doar inima imi va putea spune Adio...