Teodor Dume, carte: Eu, Dumnezeu și lacrima din colțul ochiului

Dragii mei! Țin să vă fac cunoscut apariția unei noi cărți care poartă semnătura lui Teodor Dume. E cea de a 33-a carte de la debutul meu în volum (1985) cu titlul Adevărul din cuvinte, carte apărută la o editură din București și prefațată de Gheorghe Grigurcu. Cartea de față este publicată la Editura Pim din Iași, 2021 Coperta și tehnoredactarea: Mioara Băluță Apariția acestei cărți, și nu numai, vi se datorează și vouă acelora care mereu ați fost lângă mine. Vă mulțumesc tuturor și în special administrației Poezie.ro care m-au înțeles și m-au găzduit timp de peste 14 ani! *** "Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume.(…) Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi.(…) Pentru mine, cel care pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al spectacolului ființial, poetul în discuție este constructorul unui univers liric magnetic, original" (Daniel Corbu) *** Eu, Dumnezeu şi lacrima din colțul ochiului Ştiu că o să plec în locul în care Dumnezeu îşi prepară cafeaua de unul singur pentru o felie de pâine o să-l rog să mă lase seară de seară să-l spăl pe picioare înainte de culcare şi dacă va fi să cinăm şi să dormim împreună dimineață mă voi preface că am visat şi ìi voi spune că l- am văzut încotit pe marginea patului cum din palmă îmi hrănea moartea cu bucăți de carne rupte din mine şi o să-i mai spun că cel care îi ştergea lacrima din colțul ochiului eram eu cel de dinainte de a ne cunoaşte *** La capăt de drum o promisiune Cândva o să văruiesc gardurile şi cireşul din faţa casei sub care tata îşi ascundea tristeţile apoi o să trag perdelele cu mâinile împreunate o să-l rog pe Dumnezeu să coboare pentru o clipă să stăm la taclale despre una alta. închid ochii şi-mi las gândurile să hoinărească printre singurătăţi o pasăre se loveşte de geam se face linişte în cameră e cald respir haotic lângă veioza de pe noptiera din colţ sprijinite de ochelarii lui tata câteva amintiri două fotografii şi multă singurătate tăcerea creşte ca un aluat mă aşez în fotoliu şi dizolv fiecare imagine aud paşi... mă încăpăţânez să cred că cineva se apropie de uşă e bine Dumnezeu îmi deschide uşa după o zi rece şi neagră fiica-mea va întoarce oglinda va da pâine săracilor şi va privi la omul de dincolo... ca o promisiune Teodor Dume