Țenche Mircea

-Ce zi e azi? întrebă el plin de nerăbdare. -E ziua în care anii nu au numere, orele nu te presează și secundele stau pe buzele tale la fel ca o flacără nestinsă... spuse ea, în timp ce număra niște

De ce mă urmărești mereu? Nu știi, răspunsul nu-l am eu? O vale lungă și uitată, Un mop ciudat și o găleată... Absurdul naște iar copii Și nu mă tem că o să vii. Noi doi și-o tufă de gard

Emoțiile au lumea lor, Porumbeii nu știu să dăruiască, Eram acolo când ai găsit neliniștea. Fiecare om are doza lui de dezamăgire, Direct proporțională cu visele nerostite. În pași de dans

Când cheile nu mai au rost Tu uiți cum trece timpul. Ușile vor spune totul Dar nimeni nu le va strânge îndeajuns... Am ajuns în locul în care Voi îngropa un e-mail nerostit. Stătea pe buzele

Ai spus că mă vei duce mâine În locul unde nu sunt nori, Unde nu latră nici un câine Și florile îți dau fiori. Acolo eu te-am așteptat, Cu buzele uscate-n vânt Iar tu de toate ai uitat, Fără

O masă poate stabili Ordinea unui întreg univers. Universul meu are trei scaune Rătăcite de masa lor. Fiecare vrea altă husă, altă culoare, Altă aromă, altă viață. Am învățat tabla

Când orele nu au sfârșit, Tu să mă uiți, Eu n-am venit... Nu am iluzii, am probleme Și un buchet de crizanteme Iar geamurile știu Că gândurile dor. Ele așteaptă suspine Cu geață topită, Cu

În zilele cu prea mulți nori, Te- am cunoscut, vorbeai de oamenii Bolnavi, ce încă au suflet. Te-ai deschis ca o carte făcută cadou, Unui om nepotrivit.... Nu îți păsa de vorbele nimănui Iar

Când versurile nu mai au culoare, Eu te ascult în gând și parcă doare. O clipă fur din cer acum, Aș vrea ca să mă vezi pe drum... Nu mai ai ochi dar ai lumină, Lumea întreagă ți-e

Dansezi pe cuie albe, Părul tău îmi spune Cel mai frumos basm Dar eu nu Făt-Frumos... Vreau să îți dedic Cele mai neinspirate clipe Acoperite de respirația ta Caldă va fi luna atunci când O

În cer nu este liniște, Amintirile nu au loc. Porumbeii albi cred în război, Pacea e în sufletul tău. Sângele moare când stai Cu mintea legată de nori. Ascultă vântul uscat căci El te va

Cuvintele te fac să mori, Privirile te țin în viață, Toate ușile sunt deschise Dar tu ai pierdut cheia. Hărțile au locul lor, Gândurile se iubesc Pe covor, În timpul ce trece Vreau să intru

Început, cerul pare un imens zâmbet, Roțile se ascund în iarba ta imaginară, Nu ai motive să spui NU. Păianjenii ucid de nevoie, Ciorile au mereu voie Să îți amintească ce este sus. Te iubesc,

De fiecare dată când mor Las pe o sârmă vise de cauciuc. Părerile de rău se adună într-un lighean Iar apa plină de speranțe izvorăște Din adâncul sufletului meu. De fiecare dată când mor Arunc

Pereții plâng, apa visează, În fiecare nor sunt ploi. Nu mai am timp, am amintiri, În lumea verde de fulare mov... Liniștea doare, e însăși viața, Cu clipe surde fără sens. Păianjenii luptă din

Când cerul nu mai știe să zâmbească Motivele sunt toate de carton Motanii gri nu vor să mai iubească Și se gândesc zâmbind la abandon. Pisicile au vise despre unghii, Despre hair style și despre

În versuri gri ai vrea să fii, Cu șoapte calde, priviri pe Marte, Inele rupte, haine puține, Parte din mine... Nu mai am vers, nici interes Uit iar de fes, Tu m-ai ales! Din lumea largă fără

Hai! În lumea cu multe imagini Alb-gri. Pe gheață te uit, În soare te caut, Ai o lumină ce nu vrea răspuns... Ziduri absurde, cercurile mor, Aș vrea aici de dragul tău Să mai plantez doar o

Citesc în palme versuri albe, Cu litere ce vor mai mult. Zâmbete false au multe arme Eu nu mai cred, nisipul ud... Odată ploaia avea sens În fiecare zi cu soare, Am învățat să merg invers Să

Vorbe, te ating și simt... O mie de secunde mă sugrumă Iar tu nu știi, Să te ascunzi... Aș vrea să caut destine, În foi albe, nescrise, Tu vrei doar ce e bine, Lumina ne ascunde? În multe

Te caut în ploaia surdă, Tu mi-ai uitat cămașa, Aș vrea să cred în lumânări... Nebun, de mii de ori asculți Doar ceața și știi Că pașii tăi scufundă Speranțele în nori. Nickname-ul tău de

Viață, te cunosc, Dar nu știu cine ești, De ce nimeni nu vrea Tu să îl părăsești? Ai chip născut din piatră Și mii de întrebări, Tu lași deschise drumuri Dar tai multe cărări. Motive aș fi

Atunci când privirile tac Mesele nu mai știu care e rostul lor. Soarele caută motive În lipsă de adjective Iar eu îmi ascund părul Ce ar vrea să fie creț, Cu fiecare ocazie în care Găsește

Inimile cântă-n cor, Ciorile din parc adorm, Nu uita! Totul era al tău... Cu bănci murdare și pahare Am alergat în lumea surdă, Florile mov erau pe gratis Dar nu stă nimeni să le audă. Gheața