Țenche Mircea

Peivește florile cum cad, Prinde vrăbiile de pe gard, Acultă frunzele cum ard, Și înlătură Orice urmă de fard. Mănâncă ouăle de aur, Mergi înainte ca un taur, Culege frunzele de laur, Și

De ce aș mai putea minți Când norii-s atât de gri Aștept iar un telefon Să pot trăi. Praful se așterne ușor Pe ochelarii tăi Și mor, Dacă acum nu te pot privi. Dar pașii fug către

În săptămâna rătăcirii Căutam pe jos semnele despărțirii Tot ce-am găsit acum îți dau Căci am uitat demult să iau. Tot gândul meu se rătăcește Iar sunetele par ieșite din decor, Când luna

Doar o foaie stă aici, Într-un spațiu dintre șine Viața ta tu o prezinți Dar nu mai vrei alt mâine. Toate pietrele zâmbesc E prea liniște și doare Patul alb ți-l pregătesc Dar să mergi doar

Să fie lumină doar între stele Iar praful să șteargă, Întunericul ce aleargă Să ne inunde sufletele. Să piară tot chinul! Să moară destinul! Vreau un tablou perfect Al unui om cu un

Era atât de ușor Să te privesc Și să mor Fără să clipesc. La fel de greu Îmi e acum Să fiu eu Dar mă supun. Stropii de ploaie Stau pe covor Am fost ars pe paie Și fug într-un

Dimineața e un ceas Ce îl vreau demult oprit O secundă a rămas, Dintr-un somn preafericit... Ne ascundem între cuțite Și visăm numai clătite Ne prefacem în oțet Cînd am dat de

Lumina e prea grea, A rămas doar o rază Ce face noaptea O zi în amiază. Cunoaștem multe căi Și tot nu ne căim Poți arde în văpăi, Sau merge la un film. Pământul are în el Oasele mele

Aud mereu un glas de luptă Și inima îmi stă în loc De ce noi vrem mereu derută? De ce nu știm să avem noroc? Este aici, tot visul tău Și inima, atunci când plângi Ai grijă acum în ceasul

Dacă privești,dacă visezi Lumina lunii să n-o crezi Să crezi doar un colț de cer Singuratic și stingher. Să mă cauți și azi și mâine Să mă uiți pe un colț de pâine Și să spui iar tuturor Că

De aș afla că ai venit Și deloc nu te-ai grăbit Pașii mei vor fi atunci, Roua florilor din lunci. De aș crede încă o dată Într-un zâmbet ce se arată Ochii mei vor fi atunci, Þinte ca să îi

In ceasul negru am simtit Lumina unui asfintit, Caldura unui sloi de gheata Cand te priveam direct in fata. E vina mea ca astazi scriu, Ca orizontul mi-e pustiu E vina ta ca te cunosc Si

Ascunde-te iar, in matasea de iarna Caci frigul te cheama fara sa vrei Din zbuciumul tau ramane o geana Un gand nerostit si fara temei. Nu stii ce-i trecutul si nici viitorul Iti place sa fii

Se intampla sa ma pierd In locuri albe si nu cred Ca zilele sunt numarate, Cuvintele sunt iar uitate. In urechile tale stau acum Doi trandafiri uscati Si te cred pe alt drum Fara grija, fara

Pe pagini pline doar cu fețe Vedem acum mii de povete Si totul pare doar un bal Prea insipid si artificial. Acelasi zambet dus in nori Acelasi gand pierdut in zori Te cauta astazi dar nu

Cand clipele iti par prea lungi Sa nu incerci deloc sa fugi Sa strangi in piept si suparare Sa fii si munte dar si mare. Destinul iar te-a pacalit Norocul nu ti a mai zambit Sa crezi in

In ochii tai vreau sa gasesc Un ghiocel, ceva firesc Sa uit de lumea fara porturi Si sa ne alergam in corturi. In gandul meu te vei uita Iar primul fulg ce va cadea Va sta topit in parul

Intre lacrimi ce ingheata Vad mereu acelasi chip Si zambesc iar nemuririi Si iar urla razbunarea Doamne! Ia acum cu tine, Ia tot viforul Urla marea! Dar eu tac Si gandurile mele se

Gandurile par acum Doar o naluca fara pat Doar o sabie de parada Sa iei cu tine doar teaca Dar sa fii mereu in garda Sa cuprinzi in privirea ta Dorinta mea de a fi pustiu Si sa uiti apoi in

Poate ca ai vrea sa incerci acum Sa te strecori intr-un parfum Sa acunzi in flori de orhidee Sau sa rapesti Calea Lactee. Te cred si fara sa-ti vad chipul Iar gandurile tale nu razbat Pe buze

Asa cum crezi se va sfarsi Intr-un taram prea inghetat Si lumea toata va privi Si lumea toata te-a uitat. Priveste iar in urma ta Si vei vedea clipele repezi Tu n-ai stiut, ei vor canta Si

Cand vulturii tac Si cerul e gol Strivesc un gandac Si caut namol. Pe stanca acum Sta ochiul de gheata Ratacit de drum Nu ai nici o ata. Si caut mereu durerea In astrii ce-au apus Cand

Luna se zbate sub pietre de mormant Doar crengile o mai cred acum Sub nori se aude acelasi juramant Fara foc dar cu mult fum. Sunt pe plai si pasarile vaneaza Copacii sunt morti dar semeti Cu

Cu capul in vant Ascult doar pamant Si sangele meu nebun Freamata intens acum. Florile de mai Erau pentru crai Iar inimile noastre Sunt mult prea albastre. Drumurile se despart Dar eu