Excelsior

ne intersectăm gândurile într-un deja vu al cuvântului izgonit din ritmul unde îngerii dansează ritualul propriei incinerări mă întrebi despre anatomia unei pietre lipsite de suflet sub ochiul adînc al rațiunii despic piatra în două în trei în nouă poate voi găsi în ultimul ei punct răspunsul se prăbușește în mine ca un menuet iertarea acoperă trecutul cu pleoape curate prin ochiul verde în iarnă albastru în vară glauco în timp trupul mi se scurge prin brațele tale îmi vorbești despre cum o să scrii acel tratat de angeologie cum o să mă acopăr doctor într-o filosofie a limbajului fără tropi pentru nimeni eu gândesc doar că și mâine imi va fi sete nu mai contează de cine și ce dacă simt ani de secunde pierdute cum îmi colcăie prin vene cândva călăuză prin țărână a trupurilor fără suflet purtându-ți neuronii prinși în salbă am să mă fac înger cu aură neagră zbor pierdut și pași omenești spre cimitirul colților de elefant cenușii fiind curând ne vom regăsi aproape goi într-un infinit de fildeș