Jurnal
O dată la lună
1 min lectură·
Mediu
nu știam că sunt alergică la cifra doi
iubitule iți scriu
poezie o dată la lună și ocolesc
astăzi simbolistica cifrei șapte
nu mă întreba de ce mersul meu
de două ori înapoi o dată înainte
se arde în iluzii
și încă mi-e sete de tine
nu suport spațiile goale
știi asta
e atâta tristețe în foaia albă
două cuvinte se-nvârt în cerc
aceleași mereu pline în alții
doar în noi simple vorbe
ritmul limbii de clopot
îmi cheamă tristețile pe nume
acasă încep să iubesc iar
un timp înrămat al mamei
un înger
în lacul fără lebede
șoptește
ploii cum să-nvie morții
024056
0
Poem fluid, într-o tristețe auzită în \"ritmul limbii de clopot\". Cuvintele, totuși doar două câte două alese, \"se-nvârt în cerc
aceleași mereu pline în alții
doar în noi simple vorbe\". Cuvinte în care iubirea nu se scrie în alb, ci pe firul rădăcinilor sufletului, acasă, unde \"încep să iubesc iar
un timp înrămat al mamei\".
Finalul poemului are o delicatețe, fără a fi fragil, ci, dimpotrivă, o intensitate până la intolerabil a trăirii umane, dincolo de imagine și cuvânt, într-o sferă a spiritualității fără îndoială, așa cum numai
\"un înger
în lacul fără lebede
șoptește
ploii cum să-nvie morții\"
O singură oprire în loc am: \"o dată la lună\", aici melodia se atenuează. O dată-ntr-o/pe lună... Nu știu, m-am gândit cum ar suna în armonie cu întreg ansamblul, încă mi-e dificil să propun o soluție, fiindcă, Taisia, sigur tu simți cuvintele în sonoritatea lor.
O lectură ce îmi lasă imagini și stări serafice. Mulțumesc.
Ela