Poezie
Lo sguardo del tempo
1 min lectură·
Mediu
niciodată
nu m-am agățat de viață ca acum
când îi sunt fruct rătăcirii
într-o încăpere spoită cu lapte
numeri în aurul din păr arginții
și-mi amintești că am băut deja trei cupe
de prea mult of
nu mă cunoști deși te cânt de durere nerostită
sângele-mi fermentează
dorințe întunecate călăuzesc păianjenii
pe drumul inimii visez că dragostea mă vizitează
aproape cântec
mirosind a smirnă și tămâie
plutesc
spre orașul cu acoperișuri de aur
unde e întotdeauna primăvară
oamenii mereu îndrăgostiți
iar florile se culeg singure
în ritmuri de marș funebru
mă gasesc
și tu întrebi cât am de gând să zac în ghinion
ascultând moartea cum îmi picură
o melodie în aortă
075305
0
nu m-am agățat de viață ca acum
...
ascultând moartea cum îmi picură
o melodie în aortă
o golire de sens, o spaima de ceea ce intuieste ca se afla \"dincolo\" de teritoriul cunoscut, o cufundare intr-o bezna cotidiana departe de magia romantismului cu care era obisnuita, departe de farmecul si voluptatea fireasca.
un poem-moment cumpana, asa il percep, pornit din plansul eului. ca o marturie in fata neantului.
nu intamplator este ales finalul. moartea ca un spectacol de gala, picurand melodii in aorta, apare ca un ultim reazem intr-o iubire esuata, cautand confort si intimitate, opunandu-se potipului de iubire ce-o copleseste.
fara indoiala taisia stie exact sa-si dozeze trairile si sa le livreze haosului exterior.
frumos