Stelian STANCU

E ziua unirii. A cui?....a unora cu alții....Pentru ce?....întrebați-i pe ei...s-ar putea să știe...dar nu fi foarte sigur.... Tot așa se întâmplă și în viața cotidiană: dorim să ne „unim” unii cu

Amurg de timp pierdut în astre Străbate veșnic prin nămeți Aștept acele zile pur albastre Când amândoi vom fi poeți. Cântând a noastră bucurie El zâmbetul să fie-n casă Mai mult, mai bine să ne

La mulți ani îți spune tata Zilele să-ți fie flori Să primești har ca nimeni alta În viață să nu ai nori. Clipele să-ți fie line Totul să ți se-mplinească Zile, nopți să-ți fie pline Sufletul

La mulți ani Ioană și Ioane La mulți ani române oropsit Fie ca să ne dai nouă Tu Doamne Tot ce-am avut și chiar noi ne-am dorit. La mulți ani chiar și ție Ivane Românul rus uitat printre

Deși părem atât de ocupați, mintea ne este lejeră, în așteptarea repaosului ciclic al vieții interioare. Ba mai mult, dăm semne de oboseală latentă, deși trupul dorește să exploreze timpul și

M-aplec să-ți sorb a ta privire E tristă și îngândurată E un amestec de iubire Pe care am simțit-o viața toată. Mamă frumoasă tu colț de rai Nu te grăbi, te rog mai stai Să-ți spun ce încă nu

Privesc în largul amăgirii De-a fi din nou poet Atunci când nu poți desuet Să spui ce-i doar în calea firii. Iubesc tot ceea ce mă înconjoară Nu am ranchiună, nici resentimente Lupt doar cu

Sunt stele ce ades apar În mintea ta, în ea visarea Sunt și mai dese clipele ce-n dar Pe loc îmi pot da ea doar nemurirea. Au mai rămas câteva clipe Până în ea cea dăruită-n pripă Când inimă

Nori adunați de pretutindeni Acoperă nemărginirea Chiar și aleea vieții mele Pe care tot pășesc spre nemurirea Acelor clipe ce scoboară Din lumea nostră pământeană Și căutând parcă în doară Să

Adorm aiurea la răscruce Copacii secerați de gânduri Privesc ei nemurirea dulce Iar frunzele foșnesc în rânduri. Iubirea e o floare ce răsare Al ei lin foșnet încă mă trezește Aș da orice să

Trăim în stilul cel mai lud Pe care Universul îl proclamă Chiar mintea de pe urmă-i nud Uitat e și cuvântul mamă. Simbolul bărbăției se destramă Ea viața se amână deodată Trăim o mult prea

Simbol de viață austeră Pierdută-n fumul din trecut Tu veșnică iluzie efemeră Ce ai marcat un palid început. Te-ai transformat rapid în stea Din amăgirea cea perenă Dar când a fost să fii a

Când viața te va îndruma Acolo sus pe cale Când fericirea va cânta Chiar și-n chingă de zale Când timpul va uita să vină Tu așteptând momentul Când viața nu îți va da tihnă Trăiește

M-aplec spre tot ce este drept Ea dreapta cale este panaceu Căci gândul vieții este înțelept Când dai deoparte tot ce ai urât mereu. Am tot sperat în ce-i mai bine El răul să fie departe Dar am

De te privești atunci când treci Cu gândul peste creștet? De îți ridici geana când pleci Cântând cu al tău foșnet? E ca în gândul meu să vii Pururea și curată Așa cum lasă mărturii Chiar

Când dorm ademenind privirea Spre zări de vis îndepărtate Am revelat ades uimirea De-a fi când mai aproape, când departe... De liniștea cea de uitare De tot ce este omenesc, sublim De drumul

Se lasă soarele la vale Uitând celestul rol În suflet curg lacrimi de jale E ceea ce lăsăm obol. Se răvășesc stele pe cer Uitând de rânduiala dreaptă Mi-a mai rămas puțin mister Din ce am mai

Alb pur al vieții așezate Pe armura credinței ancestrale Mă regăsesc în aer și în ape Dar și în ce îi drag inimii tale. Cutreier clipele în reverie Și dorm cu gândul la etern Aștept ea clipa să

Amurg pătruns de remușcări Prăvale mii de insomnii De am putea ca din mișcări Profunde, prinse-n reverii Să-ntoarcem viața în trecut Copil fiind cu păru-n vânt Apoi să fii mare, curând Când

Privesc spre unda de maidan Pierdut departe în trecut Parcă era acum mai an Când timpul meu a început. Mă uit la stropii cei de soare Pe care bolta cerului îi soarbe Nimic nu mai aduce

Viața e un joc-destin Când stau drept, apoi mă-nclin Absorbind gânduri răzlețe De la cât mai multe fețe. Jocul e amorezat Când o fată și-un băiat Au uitat să mai iubească Chiar și floarea cea

De ziua ta, copil pribeag E ziua ta copil pribeag Ce soarta îți coboară Peste al vuietului prag Ce l-ai sărit în doară. Când îți vei arunca privirea E simplu chiar de înțeles Că tatăl tău

Se duc clipele alene Căutând nemărginirea Plânge sângele în vene Dorindu-și doar nemurirea. Zilele se duc și ele Ignorând dezamăgirea A rămas o zi din stele Ce își cântă contopirea Dintre

Ard flăcările pe altar Și seamănă a puritate E timpul să primesc în dar O noapte, doar o noapte De sensuri încă nerostite De amalgam universal De ele doar răspunsuri toate Pe care ziua le