Stelian STANCU

Zilele trec amăgitor Nimicul le pătrunde Se caută o vină-n cor În carul cu nevrute. Suspină adierea-n dor El Universul se destramă De nu-ngrijim la cel fior Ea viața calcă-n dramă. Sunt ani

Cunosc dimensiunile Universului Cel auster, dar și blândul pripas Cunosc culoarea plânsului Dar și ea bucuria cea fără de glas. Cunosc infernul cel de pe redută Și agonia aripii ce-i

Parcă pe neașteptate Fără timpi de ea tăgadă Toamna-ncepe a răzbate În natură, deîndată. Cu alai de peruzea Cu dorințe negândite Toamna vrea ca să ne dea Forme, stări nebănuite. E aromă de

Căutând în ea visare În speranța de idei Te întrebi prea bine oare: Cine-i cel ce tu îl vrei? Scotocind prin ea ființa Ce aleargă după-un vis Îți întrebi nesăbuința: Chiar îl vrei cu

Lume pierdută în visare Căldură aprigă afară Ne răscolim cu-nfrigurare Crezând în vara fără vară. Crescute sunt în ea visarea Doar gânduri dulci de reverie Te-apucă-un dor de ea plimbarea În

Seară de vara la final Nou răsărit de stele Să dăm iubirii un nou dar Suflet pierdut în ele. Seară cu gând rătăcitor Ce curge către malul Ce de va fi învingător Vei ridica pocalul. E ultimul

Frumoase sunt în adormire Doar clipele ce înfrunzesc Frumoase sunt în amorțire Trăite gânduri ce gândesc. Din fagure fără de miere Clădit-am armonia toată Am pus un bob pe lângă fiere Clădind

Nu mor amurguri fără rost Urzeala vieții țese Din tot trecutul ce a fost Amar de gânduri dese, Străbat ca la un labirint Poveștile de viață Nu mai e loc de un avid Nesăbuit el gând

Ca o boare ești în mine Suflet fără de pereche Ne zambim cum ne stă bine Ea, iubirea ne e veghe. Ești un dram de fericire Ești el totul nesfârșit Ești cu mine, sunt cu tine Clipa mea de

Croiesc ademeniri de rouă Când Universul se deschide E ruptă amintirea-n două Și viața în abis se-ntinde. Creare de iluzii fără noimă Și amalgam necontenit Trăiri aievea fără formă Și drum în

În arșița de după noapte Unde nici vântul nu e trist Adorm doar visele deșarte Nemailăsând el loc de bis. Străluce luna dimineții Un nou urcuș se pregătește Ne reclădim speranța vieții Lăsând

Trăim urgia luptei existenței El trupul se hrănește des Din latura umbritei ei ființei Când mintea nu are de-ales. Triunghi bermudic fără de ieșire Căci trupul e frivol, o știm El sufletul nu

Iubite, scrie-mi printre rânduri Povești ce ne sunt cunoscute Să ne unim doar întru gânduri În amintiri ce-s renăscute. Iubite, fă ceva cu noi Nu lăsa timpul să adoarmă Să ne găsească

Răsărită-i primăvara Cu alai de peruzea De din zori pân` decuseara Flori de gând e viața mea. Albe, nobile, sublime Cu parfum de neuitat Flori de mai, stau să imprime Vise ce s-au

1.Speranța adoarme suferința, dar și suferința adoarme speranța. 2.Porunca ascultă ruga, dar ruga nu ascultă porunca. 3.Regină e cea care simte starea și nu cea care simte răceala

Soare cu esențe tandre Fluturi veseli prin stomac Vise duse în meandre Gânduri șuieră-n copac. Stropi de raze lucitoare Armonii de peruzea Floarea-i floare cât e soare Ca și dragostea în

Trecute sunt zilele toate Pierdute-s și gândurile De tu mai vrei, încă se poate Să amăgim iar firile. În viața asta de grandoare În care dorul se afundă E doar o ultimă lentoare Când ea

Clipe de reverie-n semne Alene gândul îl urnesc Vise ce stau să ne îndemne Spre ce-i firesc, nu nefiresc. Luciu de stele se înalță Coboară triste gânduri plânse Luăm ce-i bun de la ea viață Și

Zilele au izvorul lor Se prea petrec deșarte Sunt vise ce se nasc și mor Se depărtează toate. Trecute sunt clipele triste Trecute și preapline De amalgam și false piste Ce te cuprind

În Universul fără margini Femeia este un mister Mai căutăm ades cu anii Dar nu găsim doar efemer. Ne îmbătăm cu iluzoriu Și ne hrănim inconștient Până devine derizoriu Căci ea femeia e un tot

A iubi, e-ntâia oară Când amorul izbăvește Floare rară, floare-amară Acum e, dar cine este? A iubi, e natural Când suspinele abundă Totul pare ancestral Ea iubirea pare nudă. A iubi, e

E un amar de timp de când O iarnă lungă-i parc-n gând E frig pe prispa minții tale Dar este frig și mai la vale. E un amor uitat de timp În iarna fără anotimp E amorțit gândul în poală Dar

Atunci când nu e anotimp În care somnul-i adormit Când nu mai ai nimic la schimb Atunci e timp pentru el timp. Atunci când ai rămas stingher Cu nemurirea fără de hotar Când a murit el verbul