Stelian STANCU

În pădurea de foioase La poale de mândru munte A răsărit mai ieri sub case Un pui de brad, cu ramuri multe. Zi după zi el tot creștea Era mândria pădurii veșnice Avea acum ce își

- continuare - Scena 2 Priam, Hecuba, Cassandra, Apollo, Paris Priam (ieșind în balconul Palatului regal și gândind cu o voce slabă, dar perceptibilă) Eu rege sunt

Voi ghiocei crescuți cu drag În curtea de sub deal Veniți în calea mea, că-i șag De a rata și el cel ultim val. E sărbătoarea primăverii E șansa voastră ce-a rămas E echinocțiul blând al

Ești anotimp de primăvară Cu muguri răsăriți în flăcări Ești licărire de cu seară Ce ai aprins ghețari pe alocuri. Ești floare de cireș pribeag Cu fluorescență efemeră Ești amalgam ca un

Povestea este un mixaj între nume și fapte reale din mitologia greacă, îndeosebi, dar și nume și fapte imaginare. ACTUL 1 Prezentarea personajelor principale, fiecare făcând un scurt expozeu,

Azi nu mai vreau să retrăiesc Trecutul scurs în doară Azi nu mai vreau să reclădesc Dezastrul bunăoară. Azi nu mai vreau nimic din tot Privesc la el trecutul dus Azi am uitat să mai înot Pe

Puține sunt clipele care Le poți dori reluate iar Și tot aștepți cu-nfrigurare Magia clipei în zadar. Ba sunt momente ce le știi Că vor veni ca tăvălugul Ai da și timpii târzii Doar să mai

Sunt stropi de soare lucitori Pe cerul de smarald Mă văd uitat de multe ori Pe câmpul cei tot cald. Am amorțit de incantare Cu gura-nchisă cel mai des Și mă trezesc în căutare De un miracol

Îmi iubesc nemărginit propriile-mi vlăstare Doar Dumnezeul meu o știe Aș vrea o clipă de magie pentru o stare În care să fiu tată și mamă ție, ție și ție. Nu am cuvinte a mă exprima Iubirea e în

Ai coborât privirea în pământ Pământul a ridicat a sa sprânceană I-ai cuprins privirea cu al tău gând Iar el timid a coborât o geană. Ai aprins speranța pământului în tine Iar el ca mulțumire,

Gândește pozitiv de bună seamă Pentru a fi în stare bună Nu te lăsa cuprins de teamă Ca ea iubirea, să-ți fie cunună. Te lasă copleșit de starea pozitivă Uită treptat de ce e dificil Și vei

Zi de început de primăvară Ziua femeii se serbează Din vremea grecilor antici bunăoară În acel anotimp când viața se armonizează. Anticii greci o serbau pe Rhea, prima doamnă Mamă a tuturor

Nu e moment să crezi în stele De nu ai semăna pământul Căci nimeni nu mai crede-n ele Chiar de ar fi grâu cât năutul. În bezna nopții înstelate Pământul e pustiu și trist Doar mintea

Biet actor în haine triste Cu aspirații efemere Tot mai crezi în acatiste Ce nu au încă putere. Viața este un film trist Cu finalul regizat Iar tu ești acel artist Ce se vrea doar

Tic, tac orologiul bate La-nceput de veac Pentru suflete curate A mai rămas pribeag Visul ce stă la pândă Să mai răstoarne-n sac Durerea cea bolândă Pe care o urăsc pribeag. Secunda are

Simt foșnetul creației divine Ce stă s-alunece definitiv Mă las purtat de-un vânt ce vine Să mă absolve de-un diminutiv. Nu mai e timp pentru a crede În reclădirea drumului pierdut Deși e

Extrovertirea trăirilor supreme E greu a fi simțită deodată În decadența iubirilor perene Ne lăsăm sentimentele de altădată La ușa dorințelor ce cheamă O stare de iubire colosală Debusolată de

Echinocțiul sau echinoxul de primăvară Apare când răsare primăvara afară Astronomic vorbind, căci ea toamnă În emisfera sudică, devine doamna. Atunci cand echinocțiul de primăvară apare Soarele

Unghiuri moarte de vedere Stau pe planșa agățată Căutând ca altădată Amalgamul de mistere. Dar din forma centrifugă A condescendenței clipei Pare că ea stă să fugă Dezlegând lațul

Stropii de soare au apus Pe-al norilor pridvor Prin Galaxie s-au tot dus Emoții de un profund dor Doar ploaia-mi spală ne-ncetat Lentila ce socoate Că de va putea, va fi purtat Iubirea de

Atunci când crezi că ai pierdut Mai mult decât lumina Atunci când uiți că ai avut Un suflet cât tulpina Cea falnică a celui brad Pe care ea doar soarta A confundat-o cu un camarad Lăsând

Primăvara e-n armonie universală Pe crengile de liliac, stă să „răsară” Bulbii de flori scăldați de soare Un alb imaculat, liliachiu sau altă culoare Mai bleu sau chiar mai roz, căci doar E

Că ești capabil sau de-ndat Te simți ușor debusolat Iar dacă viața nu ți-a dat Ceea ce ai dorit deodat` De ești matur sau nu în toate De ai uitat cele din carte De crezi că viața e-n sistemul

În spiritualitatea populară bucovineană, se spune Că Dochia este divinitatea agrară, anume Ajunsă la vârsta senectuții sale Ce începe o ascensiune cu valențe magice, care O fac a muri și renaște