Ștefan Petrea

ivirea ta mi-e-n semne-a tainei grabă nuntită-n ochii mei pe-altar de lene îmbrăcăminți de-atingeri ții, viclene în palma ta și pielea-mi ție-i roabă. mirări smulgeai din glii

așezământ de litere pierdute în toiul dimineții ne alină, în doi urlăm în noapte lună plină, hai vino-ncoace dar încolo du-te la subțiori cu roua prin grădină încalț această mană-n grabă,

Poetul e la curtea vorbei vornic pe marea șoaptei înălțând catarge și ce albastru-n alb tăcerea sparge de nemurire-n foaia dulce dornic. Poetul din lumesc lumini extrage să nu rămână

ți-aș extirpa genunchii de nu-s căzuți în rugă să umbli fără oase în alergarea mării să zici cuvânt de taină în tainița chemării alcătuind cu grabă în sfera ta o fugă. vitralii de-ntuneric tot

licoarea udă de cuvinte hârtia albul face infarct tu mi te trezești în vorbe bei licoarea ca la cârciumă înainte de a zbura întotdeauna îmi băgam aripile în service în amar ploua din ochii tăi apa

Lumina-i rară, vis de năruire Iar luna-n cer abia de te mai știe; Așezi diapazonul pe hârtie În litere te fierbi cu stăruire. Zburarea ta de păsări e pustie Dar ești din Dumnezeu

ci încă de pe când zambila mică a dat fior de pace la ospețe un adevăr imund se vinde-n piețe sub stele-având minciuna de amică. dădeam petalei tale drum, binețe, în lirica arsură de urzică ci

e ploaie-n Cer, ci parcă pe niciunde de ni se nimicește crezământul de ni se varsă-n stele Subpământul un ceas o clipă-n sfera lui ascunde. ci inima-mi dă ghes lua avântul, în marșul lor de

prin noapte-n noi purtăm de lut războaie în Mărul cel stricat pe jumătate e o tăcere pură în cetate și-abia întrevăzut, un pui de ploaie ne fie rătăcirile iertate sub falduri la mansardă

doar o lectură-n coajă de idee sunt clipele-mbrăcate-n strai de aur, în întâlnire cu divinul faur întinerit în brațe de femeie din stropul de a fi culeg un laur să-l pun pe creștet proaspăt de

cu limba de pe buzele tale îți strâng mierea vorbei depășesc orice limită a bunului gând gonesc pe autostrada Frică de hârtie albă străbunii vin la mine în oseminte cu jalbă voiesc reducerea

piteam de mâță pita - nici eu n-am demâncare cădea pe-alocuri frunza, în sângerie straie și mai era și vântul și mai era și-o ploaie iar prințul Plumb tristețe ne da la

la masa trecerii ospătau morții din lumânare din de Acolo simțeam un cer albastru adulmecându-mă poalele prea scurte ale vieții sunt ca fustele unei femei ușoare

de trandafir ți-e gura din vorba-ți cad petale rostirea-ți mă-mpresoară în a secundei goană adânc privești oglinda în nașteri de icoană eu scribulesc cuvântul în unduiri letale și de cafea e

nășteai în adormire un dumnezeu mai mic ce-n mine-i zugrăvire, tăcere în nimic stă luna să te-admire, trimite-o rază-n plic - nășteai în adormire un dumnezeu mai mic a nopții

plecarea ta se atribuie culorii de roșu ca să nu mai spun că am văzut roșu în fața ochilor când ai dat divorț și a trebuit să port șorț la bucătărie ei! dar asta-i altă

biserica din mine pleacă la pescuit, mai rămăsese un singur biscuit în mine de-mpărțit cu toții, avarii și cu hoții să am ce pune-n Luntre zlot furam lumânări cu rugăciuni cu tot din amintire

femei am numai una, cu trup furat din lotuși e-aproape-n zori de ziuă, iubito, te trezește Minciuna, fără tine, un Adevăr păzește deși îmi duc penița prin adevăruri totuși fierbinte a mea rugă

falus fetid miasm fetid de spermă folosită miros de vaginație, puternic tămâie-mi în vedenii stă, cucernic spre-a folosi de lume sfânta sită distanța-i între om și un nemernic statuia

te iubesc - cu vorba aceasta poți clădi o închisoare privind în oglinda retrovizoare îmi dau seama că am clădit multe închisori băiete, nu te mai însori mă întreba mereu bunica acum e

născut în noapte, argintat de lună, cu-argintul meu vampirii pun pe fugă apoi înalț spre Nalt fierbinte rugă ce-n cele patru depărtări răsună punând genunchiul în pământ sunt slugă acestui

îmi învinovățesc cuvintele de tăcere de a nu grăi când îmi umblă cu rază luna ca bisturiul prin viscere de-l uiți pe A trăi și-l lingi pe A nu fi ca pe o acadea dulceața ei în tine scurmă

tu limbă de Pasăre linge-mi cuvintele în mierea auzului vreunui cititor târziu... tu cititorule îmbracă poemul acesta vezi dacă-ți vine leapădă-l de nu pe un umăr de

Doamne, mă rog Ție ține-mi litera în trezie adoarme o văd și jale mi-e de județele la care nu va face pace cu paloșul ci doar c-un sforăit macabru din care se poate înțelege orice Ridică-mă