ștefan ciobanu

/încerc de o oră să dau viața în stânga și-n dreapta
ca și cum m-aș închina cu două mâini la un singur trunchi de copac./
gestul de inchinare nu este echivalent cu gestul de a da viata in stanga si in dreapta. inchinarea inseamna intoarcerea mainii catre sine.

apoi vine saltul catre insuratoare de la sinucidere, ceea ce transforma poezia nu in text filosofic ci in banc ieftin (insuratoarea=sinucidere)
apoi vine acea dorinta de nastere prematura...
esti cam nehotarat :)

da, iata un poem care si spune ceva. e bun sa fie facut din el un spot publicitar, sau un scurt metraj. are acea poveste care se leaga foarte bine de comparatiile si metaforele din arsenal.

imi pare rau alex, dar ai inteles gresit. nu e vorba de o enervare in sensul bun al cuvantului. textul asta, pe mine nu m-a atins. enervarea nu face parte din atins.

infinitul tridimensional suna aiurea. si parca de acolo se strica poemul. imi place mult inceputul,
\'\'Niciodată nu mi-a plăcut realitatea.
Totul ca o muniție
și oamenii..doar păpădii.\'\' (as spune insa \'\'totul ca un razboi\'\')

ma indoiesc ca pestii piranha lasa scheletul in forma de cruce.
ultima strofa explica prea mult si nu prea concludent.

eu simt ca parca bati pasul pe loc aici. pentru ca tensiunea care ar trebui sa vina nu prea exista. acel esti iritat nu induce ceva cu de-a sila, pe mine chiar ma enerveaza. ma enerveaza ca nu se spune nimic.
versuri precum: \'\'toate femeile mă strigă pe mine\'\' - nu au forta motrice,
un dildo nu prea are cum sa creasca. are masura din fabrica. deci poate ar fi mai corect
\'\'textul acela să cresc cât un dildo\'\'

intre
am rămas un copil legat la ochi
si
acum ating doar cărți
este o ruptura prea evidenta. o graba poate. eu asa simt la citire.

imi plac foarte mult prima si ultima strofa, consdier ca sunt un poem in sine. vorbesc despre tine si asta te apropie de cititor.
apropae ca iti vine sa iti treci mana prin par, sa te zgarie firele albe. aproape ca iti vine sa-ti contabilizezi inghitturile. si pentru mine acea botnita de otel, neaparat de otel, justifica atat subtitlul cat si aerul rece / umed de ansamblu al poemului.

strofa intermediara strica rolul coregrafic al acelei botnite de otel, cu hartia aceea igienica roz, sau cu recitatul de poeme (aluzie ironica la cenacluri :D?).
dar este doar o parere.

in rest mi-a placut, cum spuneam

nu stiu de ce, dar parca finalul e grabit. plus acel pierdut care se repeta cam sacaitor. as gasi un sinonim ceva.

multumesc de luminita luminita:). ma bucur cand un cititor isi recunoaste trairile, dar mai ales cand stie cat de greu este sa scrii despre. chiar mi-ai facut o seara frumoasa prin comentariul tau.

si eu zic cum ca este prea mult aici, se schimba tonul pe parcursul poeziei si nu da bine la citire. stiu doar ca pe cat de mult mi-au placut stelutele lui cartarescu, pe atat as vrea sa nu le citesc in alte poeme, fie si sub forma de citat

nu e nimic sumbru aici. e mult spus si deziluzie, poate o realitate care doare. dar asta este altceva. cum altceva este un organ de simt.

. nu am considerat ca nu ai apreciat poezia. nici ca ar exista o rautate in comentariul tau, daca asta insinuezi. dar:
firescul eu il vad fara conotatie, fad. nici negativ nici pozitiv. firescul este un ucigas de profesie. lipsit de explozia nebuna de la inceput.
de aceea zic
\'\'ar fi intrat totul în firesc
și asta ar fi fost cel mai trist\'\' intratul ar fi fost trist, nu firescul in sine.
ochii, eu zic da! ochii pot fi mai mult, nu doar niste simple organe care vad. poti impartasi o emotie, o traire, o ceva. asta daca exista un element \'\'alchimic\'\' care sa ii transforme. daca nu, raman simple organe care vad. care primesc, dar nu care dau. am schimbat niste, si am vrut sa spun ca am schimbat, pentru a fi mai direct, pentru a nu o mai lungi. este posibil sa sterg si acel la un moment dat pe acelas motiv.

in rest, nu ma intelege gresit, am inteles atentia pe care ai vrut sa o atragi si chiar iti multumesc pentru timpul acordat. dupa cum vezi ceva ceva tot am modificat la sugestiile tale. nu pot fi total de acord. (de exemplu cred ca se exagereaza putin la acel în_în)

repet, multumesc

liviu, ar insemna sa schimb intreaga poezie, si reformularea nu ar reda ceea ce as dori.
vasle, un triunghi isoscel e triunghi isoscel pentru toata lumea, poti pretinde doar in forumul tau interior ca un triunghi oarecare e isoscel.
la poezie o sa fie mereu o tabara pro si contra, cine poate fi o autoritate necontestata. si cea mai buna pozitie a autorului este sa nu tina partea nimanui.

vasile, cu ce sunt de acord
cu acel ca pe niste si poate cu acel verb, pentru sonoritate. in rest am impresia ca nu s-a citit o poezie ci s-a masurat un triunghi isoscel.
ioan, desigur ca nu e putin ce a ramas. practic tine loc de salvare. :)
va multumesc de trecere si citire si semn

doar prima strofa are un aer de noutate, are un suflu nou. vin apoi artificii poetice care nu se leaga, acel: de la stanga la dreapta si niste imagini arhifolosite: ex. acea seringa.

m-am oprit la aceasta poezie si am citit-o de mai multe ori. face parte din poeziile cu o muzicalitate aparte si o coregrafie care ramane undeva in tine, lasa urme. aici simti ca nimic nu trebuie schimbat sau inlocuit, nu pentru ca ar fi o poezie perfecta, ci pentru ca asta este curgerea.
si acel intro isi face datoria.

liniștea sferelor strălucitoare alunecoase, aici e prea incarcat versul. si cred ca ar putea lipsi.

suna rau acel taraind. in rest imi place mai mult tonul acesta, oarecum criptic la prima vedere.

si as spune mai scurt
oamenii negri vor fi dusi

mie imi aduce aminte de un poem scris de mine. in urma caruia am fost facut betiv de domnia voastra.

eu o sa zic doar ca are un aer firesc, cu un mic derapaj poetic la acel celest, dar mai realist la mima surizatoare. desigur ca despre virilitate se vorbeste la un pahar si la 80 de ani, si e normal sa apara si aici. cum e normal ca la o alta categorie de varsta subiectul de discutie sa fie curul chelneritei.

versul: \'\'cine și-a risipit sentimentele pe urmele noastre\'\' mi se pare nefericit formulat, in comparatie cu restul care are o curgere anume, blanda in profunzimile ei rascolitoare.