ca niște lebede

muzeul de istorie al municipiului...

in rest un poem fain, emotional, cu imagini surprinzatoare, cu o nonsalanta si gratie a spunerii care merita remarcate.

Nici eu nu eram sigură daca palatul suțu se referă la istoria orașului sau este muzeul orașului. Modific acum.
Ms ptr.

involuntar, mai ales finalul, dar și mâinile acestea \"parabolice\", mi-au amintit de Lena, câștigătoarea Eurovisionului (anul ăsta, anul trecut? uh, ce mai trece vremea...)

despre text: cred că mai merge periat; exemplu: \"nu reușesc să te ating de nici un fel\" - cred că e suficient sau \"nu reușesc să te ating\" sau \"nu te ating de nici un fel\"; și alte câteva.

dar

la modul general, mi-a plăcut teribil această obsesie a căutării, această acută lipsă de \"tu\", dimensiunea colosală, hibernală pe care o capătă tot felul de nimicuri. o lume a cărei cromatică se comprimă la nivelul undei, totul reducându-se la comunicare.

sper să nu ți se pară deplasată permutarea: cred că adjectivul cenzurat din titlul poeziei precedente se potrivea mai bine dacă însoțea satelitul; mai ales cu funcție predicativă (pt cunoscători: cam ce-a pățit butonul Escăi...).

:)))) Ești nebun în a doua intervenție.
Iar dacă îmi mai recomanzi texte, îți vor sări ceilalți la tâmple :))

Altfel, știu Lena și mi-a plăcut mult atunci prin simplitate și accentul ăla al ei între duritatea nemțească și prospețimea vârstei, dar nu m-am gândit la ea când am scris. Acum uite că mi-ai făcut chef să o ascult.

cateva observatii am a-ti face:
1.\"de niciun fel\" e o sintagma prea uvrier colocviala pentru natura initiatica a cautarii
2.mersul cu mainile intinse sugereaza un mers de oarba sau somnambula, cainii turbati produc cu totul alte reactii, in general, ruptul la fuga.poate ai vrut sa sugerezi o fascinatie paralizanta, o uimire morbida, dar, chiar si asa, imaginea e agresiv fortata
3.albeata mainilor e fie semn de noblete aristocratica, fie de ftizie ori anemie grava, dar vulgara, de ce vulgara, totusi?
imi place ideea mainilor care scaneaza spatiul ca un satelit, asta da, e interesanta.

puțini mai scriu astăzi poezie de dragoste bună și care să se adreseze în primul rând adolescenților; sau, mai mult, propune adulților o perspectivă adolescentină respectând criterii estetice (cu alte cuvinte, reușind să-și păstreze credibilitatea, lucru al naibii de dificil); majoritatea acestui tip de scriere mustește de gravitate, de experiență, întruchipează drame mai mult sau mai puțin imaginare; sau, la polul opus, e cinică, detașată, analitică până la \"moartea pasiunii\".

am recurs la acest intro pentru a spune că, vizavi de acel \"de nici un fel\", eu aș plusa la nivelul limbajului, mai ales că strofa finală susține o astfel de imagine, și aș spune: \"nu te ating de nici o culoare\".

\"câini turbați\"; când am citit prima oară textul, și pe mine m-a blocat puțin imaginea, nereușind să asociez chipul unei îndrăgostite cu al unui câine turbat; totuși, setea tot mai amplificată, lipsa oricărui punct de reper, pornirea acesta de a devora fără discernământ orice îți iese în cale, ca și cum te-ai supune instictual unei matematici a eliminării la finlaul căreia să găsești ceea ce cauți, m-a determinat să îmi spun că refuzul în dragoste poate fi exprimat și în acest mod și că imaginea noastră exterioară despre nu poate explicita mai adecvat o astfel de trăire.

am mai avut rețineri vizavi de \"claxonul care te izbește în față\"; în mod normal, tipul acesta de sunet agresează auzul; și m-am întrebat ce explicație s-ar putea găsi pentru o astfel de exprimare (asumată sau nu); și mi-am spus că, pentru a ne repreznta ceva (orice) noi trebuie să gândim acel ceva ca fiind exterior nouă; prin urmare îi atribum însușiri de obiect; iar când un obiect ne agresează, el nu ne alterează numai un simț sau un organ, ci întreaga făptură; reprezentată, aici, de \"față\", de chip, sugerând un anume tip de transfigurare (în cazul de față negativă).

ș.a.m.d. (posibil să revin)

să nu fiu înțeles greșit; prin \"poezie de dragoste\" înțeleg chiar și formele sale mai mult sau mai puțin patolgice, pentru că în egală măsură văd acest txt ca o căutare de sine (o căutare oscilând la limita dintre narcisism și turbare - ceea ce ar justifica și mai bine motivul \"câinelui\").

încep să devin fană Ilinca Nistor.
O poezie care sparge tiparele.
novatoare \"logica poetică\".
frumos.

Hartia igienică din toaletă, alaturi de mainile tale albe este o imagine curajoasă a lebedei ce caută ... Și cuvantul sex care atacă simbolul Ledei ce îl caută pe Zeus din ultima strofă ... e foarte sugestiv... Interesant !

N-o sa adaug laude (desi as putea, desigur), pentru ca le-ai primit deja. O sa spun numai ca o comparatie din prima strofa nu tine. Pentru ca oamenii nu se uita la cainii turbati, ci fug de ei, se feresc, isi intorc privirea. Te uiti la un caine mort, la unul schiop, dar nu la unul turbat. In plus, cred ca nu reusesti nimic prin comparatia asta. Apoi al doilea \"ah\" e cam de-funct, adica fara functie...

Mă simt rău astă seară și poezia asta nu îmi mai place deloc. De fapt, nicio poezie după ce o scriu nu îmi place și îmi vine să îi dau foc. Nu surprinde nimic, e goală, e simulacru, e parțială și mai bine nu aș mai fi scris-o deloc.
Dacă aș comenta-o eu aș căuta nod în papură și aș face-o zob, ceea ce am să și fac:
strofa I
sare de la realismul gestului la nivelul oarecum spiritualizat când spune că nu atinge de nici un fel. și cum dracu poate cineva să întindă mâinile pentru altcineva??? prostie, bluf, care încearcă să manipuleze. inițial era că lumea se uită ca la zombi, apoi ca la drogați și a rămas ca la un câine turbat, așa că acum văd un personaj căruia îi curg balele. ce pot să îi spun?! marș, fă, de aici.
strofa II
se vrea oarecum de videoclip de mâna a doua, când totul se vede între mâinile întinse, care, culmea, scanează?!!!! slavă domnului că nu trimit și ce scanează pe mail, ori, mai grav, pe fax. păcat că nu și printează mâinile alea, nu mai erau necesare deloc multifuncționalele HP.
strofa III
deja o dăm pe mizerabilism și pe toalete cu hârtii igienice albe și afară e iarnă și bla bla inima mea. citesc și la finalul strofei mă întreb dacă autoarea a tras apa sau a uitat?
strofa IV
\"deschid fereastra și scot mâinile afarî pentru tine\". pot scrie 1000 de chestii din astea cretine - \"se sparge țeava de sub chiuvetă pentru tine\", \"mă împiedic de un cactus pentru tine\", \"mănânc murături și beau vodcă cu bere pentru tine\". aia cu albeața vulgară e penibilă rău. denotă o obsesie pentru pielea bronzată, însă la modul că în zonele intime ale sânilor și sexului, pielea rămâne bolnăvicioasă, albă. se asociază cu filmele vintage, gen honey wilder în private teacher să zicem, kay parker în, evident, taboo etc.
strofa V
fenomenal, luminițe de toate culorile în capul autoarei (recomand verdele, care lipsește și sigur e culoarea stelelor de acolo), sateliți (tot în jurul capului) de parcă a venit crăciunul și .... ta da da daaaaam ... sexul care arde întunericul. îmi vine să zic, să mori tu, ilinca? și chiar așa iluminează sexul ăla?! și așa ha, tu îl cauți și ăla se plimbă cu satelitul.

Cam așa de silă îmi e de mine seara asta. Nimic nu mă scoate, deși e frumos să vă mulțumesc, aici, la final, pentru păreri.

mda, faină auto-interpretare...
într-un fel chiar ai dreptate. Textele de azi nu ne mai plac mâine :). Uite, las și eu un semn pentru că azi îmi place. și nu uit să revin mâine, la rece, când poate o să-mi placă din nou.
-eu nu aș scoate neam comparația aia cu câinii turbați. Tu ai dreptate, omul privește, se holbează la tot ce e, oarecum, ieșit din tipar. Iar un câine turbat, da, este un spectacol desăvârșit. Mai ales dacă e în lanț. :). Eu m-aș holba. Imaginea pierderii clădirilor, a scanării acestora îmi place. Azi. :) Oricum, e altceva...
minusuri... sunt astupate de text, de idee. poate un \"ah\" în plus, poate un \"municipiului\" (care-mi sună aiurea aici) în plus. În rest, să ne citim sănătoși, ca niște lebede :))

alex

am căzut de prost; în seara asta, desigur... :)

dar uite ce idee mi-ai dat: de acum încolo, (cel puțin la textele tale) voi lăsa două comentarii - unul pozitiv, unul negativ; cum ar veni, de rasă într-unul, maidanez turbat în celălalt.


sănătate (deși se pare că ești constructivă așa, zdruncinată) !

:)vasile, să citești nu a lui ionescu dacă nu ai apucat :) tu ai să mă înțelegi sigur.
și da, când am scris, m-am gândit la tine, dar de fapt, intenționam să mi-o trag mie.

da, iata un poem care si spune ceva. e bun sa fie facut din el un spot publicitar, sau un scurt metraj. are acea poveste care se leaga foarte bine de comparatiile si metaforele din arsenal.

la modul asta se pșoate distruge sau autodistruge orice poem. e normal ca autorul, inainte de toate, sa fie nemultumit de opera lui. am observat ca in mod constant autorii isi renega scrierile, nu si le mai recunosc. uneori e ok, alteori e usor penibil, trebuie sa te opreasca cineva sau macar sa nu te ia in serios. cel mai recent caz e cartarescu, care vroia sa-si scoata 2 poeme din vol colectiv aer cu diamante, editia asta reeditata si aniversara de 30, pe motivul ca nu-i mai plac, nu-l mai reprezinta, desi nimeni dintre ceilalti n-a modificat niciun cuvant. nu stiu daca vol acesta e mai usor sau mai greu cu doua poeme, nu mi l-am cumparat, incep usor usor sa urasc editura humanitas.

„Să nu vă închipuiți că eu mă cred cu adevărat. Să nu vă închipuiți nici că eu nu m-aș crede neadevărat. Vă jur că nu-mi pasă dacă veți găsi contraziceri; nici dacă veți sublinia erori, pentru că erorile le aveți și dvs., în măsura exactă în care le am și eu; nici dacă mă veți acuza de superficialitate, deoarece nu am vrut să mă obosesc aprofundînd prea mult atâtea lucruri care nu mă interesează; le-am scris, aceste șiruri de propoziții, dintr-o dată, fără nici o ștersătură, ocolind orice dificultate, ocolind orice oboseală; am scris aceste lucruri cu desăvârșire la întâmplare, având siguranța însă că aceste lațuri și aceste faruri vă pot, ici-acolo, lămuri, încurca sau îndemna în preocupările dvs., neimportante
De ce le-am scris? Nu știu de ce. poate ca să mă eliberez de ispita, nu știu de unde rămasă, de a le scrie; și din dorința de a scăpa de ele, deși nu era prea rău să fiu obsedat de ele. În definitiv, importanța cosmică a lucrurilor acestora e așa de minimă, încât nu vreau să caut explicarea și justificarea acestor fost și poate viitoare preocupări ale mele.
Dar mai ales să vă atrag în mod deosebit atenția că nu caut, în nici un fel, să-mi motivez, să-mi justific deci să-mi atenuez ceea ce Domniile Voastre, într-un glas, veți numi neseriozitate. Sunt neserios pentru că așa vreau eu să nu fiu serios. Pentru că eu cred cu încăpățânare în caraghioslâcul inefabil și suprem al seriozității.” [(fragment), E. Ionescu, în „Nu”, Ed. Humanitas, Buc, 1991)]



cum spunem într-un comentariu de la un text anterior al tău, (redau din memorie) îmi place că încerci ceea ce ar trebui să încerce oricine scrie: să tulburi apele.

Dragă Ilinca, poeziilor nu le dai foc niciodată, pentru că astfel le imortalizezi fără să mai poți revenii asupra lor. Dacă la rumegare găsim imperfecțiuni, ele se diminuează în timpul masticației.(este o metaforă) Deci, rumegă cele scrise de tine. Autocritica e demnă de steluțe. Vorbind ca-ntre prieteni, în adolescență aș fi pus o bombă la temlul meu de poezie, doar ca să uit de aberații. Înaintând in vârsta...cred că ar fi fost o prostie, pentru că talentul este un briliant care trebuie șlefuit. Fără doar și poate! suntem datori cu asta celor care ne-au hărăzit un asemenea dar. Dacă astăzi nu poți să revii asupra lor, o vei face altădată cu siguranță. Eminescu a scris Luceafărul în șapte ani! Ai idee de câte ori a revenit asupra lui?