Poezie
atacul amibelor
1 min lectură·
Mediu
dacă există suflet
se mișcă în mine ca o amibă.
ca amibele care îngrozeau în liceu
pentru că nu puteai face nimic
să le împiedici.
extensii și contracții sincronizate,
implacabile, calculate perfect.
când unele forme se retrag
și altele iau totul în stăpânire.
și iar se retrag. când ochiul calduț
se lipește de microscop.
dar sufletul nu cred că există,
deși, pe ascuns, până la ultimul
toți dorim să fim posedați,
iar când nimic nu mai mișcă
trec secole.
înlăuntru, urlă bacterii ca și cum
aș vrea totul să fie
o transformare ireversibilă.
cu mine evenimente din viitor
să se petreacă
repede și frumos,
iar tot ce a fost până aici
să rămână de partea cealaltă.
să râcâie.
074306
0

mie îmi place de tine. nu mă plictisești deloc.
e nevoie de curaj (și talent) pentru abordarea unei astfel de teme într-o poezie.
în sensul că e destul de dificil să vorbești despre „suflet” fără să aluneci spre șablonard.
însă mixul ăsta de protozoare și chestii metafizice e... foarte foarte șic. dap. ăsta e cuvântul.
ilinca, reverențe...