ștefan ciobanu

*se vor imprastia, lasa argintul
*nimeni nu face armistitiu cu timpu, deci e ceva fals, iar sacrificarea e iarasi falsa, de ce tocmai pe tine? toti suntem sacrificati.
*cerul te va insoti, fara ca o umbra. dai in altele
*ingeri fara aripi? aici e de discutat.
*urltimele doua strofe spun altceva, sunt din alta poezie
*ultima strofa e greoaie si pretentioasa, cred ca te-ai grabit sa inchizi apoteotic. parerea mea.

finalul strica absolut tot. este grotesc de slab si nu spune nimic, de la primele cuvinte intuiesc unde bati si zau daca merg mai departe. ce mai, explici frumusetea versurilor.
singurul minus(-)
cand spui bolovan, imaginea de prea greu se formeaza, deci precizarea prea greu, este inutila
apoi continuarea este buna, jocul sinusoidal in mintea lui hugo, cand glonte cand tu, este bine regizata.
finalul este potrivit, am si vazut sentimentul dat de mizerabilii, copilaria zbuciumata si complicata, trairile romantice din decor. aici ai sugerat, si pe mine m-ai castigat.

leonard, desigur, cand spui ca se simte lucratura, urzeala diferita fata de banalitatile publicate pe agonia incluzi si poezia ta. nu de alta, dar a devenit asa un cliseu sa apreciezi pe agonia o poezie (uneori in mod fals, desigur) stergand din poignet cu buretele nonsalant creatiile colegilor, frustrat probabil ca 10 texte de-ale tale raman necomentate, incat nu mai deosebesc cliseul din poezie de cliseul din comentarii.
nu apar pe nimeni, nu sunt avocatul nimanui, doar cer ceva mai multa diplomatie (am de la cine, esti totusi Leonard Ancuta, nu unul nou venit care vrea sa dea din manute sa fie vazut de avioane), si un pic de respect pentru colectivul de aici.

multumesc de citire si semn.

felicitari! cu intarziere. :)

esarfa este strigatul care acopera linistea. :)
multumesc de trecere.

corina, am stat mult la acea paranteză. o să mai reflectez. mulțumesc că ai aprins o lumină în debara
angela, cumva și tu vezi paranteza în plus. mulțumesc că ai tăiat cu un cuțit surplusul din pahar.
ottilia, mulțumesc. am scris-o chiar după ce am mâncat (și nu e vorba de tras pe nas)
ioana, mulțumesc pentru vizită.

dl Nicolae Popa, e ceva adevăr în ducerea la extrem a unui urcuș, tradus în versurile de față. dacă se vede fără a intra în ochi, e bine.
ionuț, mulțumesc de oprire și semn.

Mulțumesc Eugenia pt roșu' dintre ani.

multumesc pentru punctari.

la multi ani! pentru toti cei implicati in acest proiect agonic si nu numai.

imi place cum conduci poezia si metaforele, cum le infranezi si le lasi pe ele sa conduca. este o poezie care nu ascunde sensibilitatea, planeta ochilor inchisi aducandu-mi aminte de un alt scriitor la fel de sensibil. strofele sunt de fapt 4 stari de-ale tale, culminand cu miezul, care e furtuna. intocmai ca papusa data de titlu. frumos

prea multi nu vreau, prea multe sloganuri. de ce nu imi explici in poezie in loc sa declami versul: nu vreau să-l văd pe Lenin nici pe Kohl să revăd love story

(si) vorbele despre i-phone sunt gratuite

imaginea cu manusile de portar este in plus. stiu ca se leaga, pentru ca vorbesti de maini, dar mi se pare previzibil. restul este o poezie buna, cu salturi interesante.

mai matura poezia, decat_ca, si mai schimb placa_ca deja esti previzibila. eram sigur ca o sa pui iar intrepicioarele tale in poezie.

raportat la o piesa de teatru, atunci cand intervine vizionarea, statutul de martor, vorbirea la persoana I e de foarte departe o modalitate de a fi credibil. e poate, un punct de vedere prea subiectiv, si trebuie luat ca atare.

nu e nimic de schimbat aici, poate de recitit.

multumesc de citire. asta a fost si dorinta :)

da, este definitia pe care o am acum. maine, cine stie. multumesc de popas

felicitari. sper sa pot ajunge. spor spor :)

mă bucură vizita ta, și arătatul strofelor cu degetul arătător.
multumesc.

dar o sa o fac, si anume o sa dau cateva iamgini, pe care eu le vad derapaje poetice
dupa un frumos inceput de poezie, clar si rece ca o dimineata, vine fandositul
''fiecare copac să aibă paserea lui iar aceasta să se zboare numai acelui care e înalt cel mai înalt'' - imi pare ca autorul a dorit neaparat sa loveasca cu imagini si metafore, de parca poezia se rezuma la atat
se incearca crearea unui limbaj artificial pentru poezia de mai sus, un limbaj care insa mie mi se pare peltic, impleticit.
poezia mai respira prin poezie dosita, pe care nu se mizeaza, din pacate, cum se mizeaza gresit pe celalalte
''din fiecare casă să se ia pături multe să învelim gutuiul în care stă ascunsă această vedere să umblăm frigului cu alte distanțe fiecare să ia atât cât poftește Domnul
nimeni mai mult ori mai puțin și nimeni niciodată pe jumătate'' (tin sa precizez ca de aici as retine totusi doar primul vers)

imi place insertiunea neasteptata
''nu uitați fiecare bărbat să-și ia femeia de mână'' care face parte tot din jocul de expresie la care am aderat cand m-am apucat sa citesc

pentru gustul meu sunt prea multe alegorii, prea multe metafore, prea multe asa zis trimiteri, prea multe paralele, care tradeaza o lipsa a mesajului, o incercare de a fura pe cititor, de a pacali ochiul dornic de ceva mai solid in exprimare.

cam atat am avut de spus