Poezie
Matrioșka
1 min lectură·
Mediu
acum când totul e mort afară
chiar și luna
nu îmi rămâne decât să mă transform într-o sirenă
la capătul paharului din care sorbi un lichid colorat
ca o mlaștină
acum
când tot blocul tace în sfârșit
și cuiul nu mai izbește pereții cu pumnii
o să mă auzi cum strig ceva despre inimă și pași către
nu dinspre
o să vezi cum sparg cochilia și vântur dragostea ca pe-o batistă
cum aștept cuminte să dispar
în interiorul tău
și să umplu golul.
când tu fugi pe planeta ochilor închiși
o să mă insinuez ca o geană obraznică
și nu vei știi de ce lăcrimezi tocmai în iarna lucrurilor mecanice
de ce alerg prin amintirile tale
de ce joc șotronul din vis în vis până la numarul 8
și de ce apar mereu eu pata insistentă
eu déjà vu-ul
nu o să știi
până nu vei realiza că nu îți mai aparții
și atunci vei avea nevoie de mine ca de-o cană cu apă
vei urmări cum dorm învelită în pleoapa ta
și nu vei putea să mă tulburi
nu vei putea pentru că
eu chiar sunt o furtună.
024
0
ȘC