being victor hugo

finalul strica absolut tot. este grotesc de slab si nu spune nimic, de la primele cuvinte intuiesc unde bati si zau daca merg mai departe. ce mai, explici frumusetea versurilor.
singurul minus(-)
cand spui bolovan, imaginea de prea greu se formeaza, deci precizarea prea greu, este inutila
apoi continuarea este buna, jocul sinusoidal in mintea lui hugo, cand glonte cand tu, este bine regizata.
finalul este potrivit, am si vazut sentimentul dat de mizerabilii, copilaria zbuciumata si complicata, trairile romantice din decor. aici ai sugerat, si pe mine m-ai castigat.

leonard, desigur, cand spui ca se simte lucratura, urzeala diferita fata de banalitatile publicate pe agonia incluzi si poezia ta. nu de alta, dar a devenit asa un cliseu sa apreciezi pe agonia o poezie (uneori in mod fals, desigur) stergand din poignet cu buretele nonsalant creatiile colegilor, frustrat probabil ca 10 texte de-ale tale raman necomentate, incat nu mai deosebesc cliseul din poezie de cliseul din comentarii.
nu apar pe nimeni, nu sunt avocatul nimanui, doar cer ceva mai multa diplomatie (am de la cine, esti totusi Leonard Ancuta, nu unul nou venit care vrea sa dea din manute sa fie vazut de avioane), si un pic de respect pentru colectivul de aici.