Stanica Ilie Viorel

nu știu dacă este bine sau nu faptul că mi-ai spus
zilele trecute, la Blaj, a fost un eveniment “cafeneaua culturală…” am fost prezent în sală. s-a vorbit. de la preoți, la rezprezentanți publici, organizatori, artiști… lipsea ceva!
era ceea ce an înțeles mai târziu, erau așteptările mele. mă așteptasem la bucuria care se va ivi. dar toată bucuria a rămas în fiecare. celui de 80 ani, profesor și scriitor, celui de 35 de ani scriitor și pictor, celui care a fost distins pentru activitatea sa alături de soția sa (care a lipsit din motive de boală), celorlalți… bucuria lor era dincolo de locul acela și o păstrau, adânc, discret, în suflete.
când evenimentul s-a terminat am stat minute întregi, pe scaun, privind oamenii… era ceva peste tot care atunci se împlinea și mie îmi erau oferite monentele așteptate.

tu spui că este despre ceva real, că nu-i un delir poetic. eu simt că este despre rod. că e acolo, drojdia ce-a pus în mișcare fermentul. că-i drumul către casă (nu știu dacă ai simțit acea liniște a drumului către casă), să pui în cuvinte, să retrăiești, să înlături umplutură, să dăruiești.
poate mi se pare, dar asta observ când citesc ceea ce scrii. drumul tău către casă este pavat cu versuri, fraze, cuvinte… să-l desăvârșești. cărare poate fi pentru ceilalți.
Îmi cer scuze dacă am intrat prea mult în detalii și în presupuneri care pot deranja.

Sincer, primesc bucuros și te rog, primește umila mea părere.

cred că începi prea brusc, pare să se dezvăluie totul în două, trei versuri
și cuvintele folosite… suntem oameni, plini de prejudecăți, prima impresie etc.
am început să citesc de câteva ori. și ieri…
de fiecare dată mi-a trecut prin minte că trebuie să am timp și stare pentru genul oferit și am renunțat
azi citesc iar și trec peste început și descopăr ceea ce (cel mai probabil știam, ori bănuiam) este bine conturat și profund

(am obiceiul să mă opresc din citit pe texte și să las semn gândurile, ca să nu-mi uit ideea… așa am făcut și acum. citesc mai departe și revin…)

pare totul desprins dintr-un delir și mă întreb:- de unde atâta coerență. nu se pierde șirul ideii… ceea ce ai de spus este acolo, în tine și se așterne pe coală.
tu spui că nu ești doar uman și că așteptările celorlalți sunt ceea ce ei pot primi, nu ceea ce le poți oferi…

opresc aici conentariu

nu am terminat de citit

m-a întrerupt ceva

revin

ai reușit să redai starea de spirit pe care mulți o trăiesc în astfel de momente

frumos spus
suntem în cercul nostru fiecare
- poate, doar așa putem privi dincolo de orizont.

ai reușit să concentrezi vechea dilemă: - a fi sau a nu fi?

https://dexonline.ro/definitie/glug%C4%83

http://www.dexonline.ro:8080/definitie/stog

dacă nu-i același lucru…

nu auzisem de stog, dar prezentarea unui obiect cu referire la formă, substanță, folosință nu poate să conducă decât la un răspuns. că unii îi spun hârleț, alții cazma…

stog= căpiță= glugă= etc.

aștept următoarea provocare

eu “ciocani” i-am înțeles ca fiind tulpina de porumb, sauvfloarea soarelui
la țară li se mai spunea și coceni
din coceni se fac snopi, din snopi se fac glugi și din snooi se poate face o șiră
din paie se fac baloți și din baloți se poate face o șiră. tot din paie se poate face o căpiță.

glugă, peste glugă, peste glugă este (bănuiesc) un fel de a spune pentru a arăta că-i vorba de o cantitate mai mare. practic, glugile nu se pun una peste alta.

cred că răspunsul potrivit este totuși glugă (o glugă arată ca o căciulă, mult mai mult decât o șiră), chiar dacă autorul s-a gândit la șiră (care arată mai mult a coif)

am văzut șiră din baloți de paie (de grâu), din coceni (de porumb, floarea soarelui) n-am văzut

șiră

siloz

ce fac ceilalți copii, nu reușesc să înțeleg; sunt hărțuitori?

îmi place ideea și îmi oferă o imagine a personajului, cu rezerva că nu înțeleg situația relației cu ceilalți copii.

fragilitatea copilului este de multe ori ignorată și așteptările adulților pot fi grele, precum o armonică pentru o fetiță. talentul poate fi încurajat, dar de multe ori, din păcate, vrem ca fiecare copil să fie un zeu(ț)

finalul este delicat și plăcut

“nici măcar nu s-a întâmplat” fără a folosi “transformatea” - e redundant

vest- are sens de apus?

înțeleg că este un fel de spovedanie în timp real (ca atunci când îți spui “sunt gras, dar n-am ce face, îmi place ciocolata”)

către apusul vieții, dacă are norocul (?) să îmbătrânească, tot omul devine “peticit” și mai greu de suportat.

să îmbătrânim cu grijă!

mare parte parcă e jurnalul meu, personal :) am poposit prin locurile alea (‘90-‘95), mai era moxa, cihoschi, dar în preoteasa și R2 era medicamentul !

partea despre realitatea realităților este cea căreia ne place să-i întoarcem spatele
unii au parte de coca, alții de aurol; dacă nu ne luăm porția măcar să nu credem că toată lumea-i sătulă.

vulgaritatea pronunțată cu respectul cuvenit este ca o vizită la urolog, nu-ți place să-ți bage deștu în cur dar rabzi
eu rabd și la oftamolog, dar dacă îmi pune picături în ochi îl iert mai lesne decât pe urolog și mă și fălesc.

ai auzit pe cineva să zică la o cafea am fost azi la urolog, mi-a băgat deștu’
despre oftamolog toți zicem… ba ne și fălim apoi cu ochelarii de firmă.


Mi-a plăcut.

nu sunt un credincios practicant, dar respect tradițiile și (mai ales) sunt rod al unor vremuri în care Dumnezeu era pretutindeni și El era și vinovat și bun pentru tot ceea ce este lumesc.
acum (la propriu) am intrat în casă (ceva treburi prin curte) să-mi pun un brâu, să-mi protejez spatele, că doare și răsfoiesc pe aci…
în zona asta, la ora asta, oamenii merg la morminte să pomenească morții. trecând pe stradă, mă salută, îmi urează spor și cele bune.
ne salutăm cu “Doamne ajută!”

și văd poezia ta și-mi place și-i pentru mine ca o pomenire (aproape că-mi vine să o primesc ca un semn, personal, dar nu-s superstițios)

…nu poet.
mă onorează să fiu parte a acestui loc, dar n-aș îndrăzni să port acest titlu- chiar dacă stricto senso m-aș încadra în definiția cuvântului. nu e modestie, ci prețuire pe care o port (am eu niște fixuri :)… de ex. “prieten”… nu-l pot dezgoli de sensul pe care i-l dau)

o steluță, este modul în care îmi permite site-ul să spun frumos “mulțumesc” unui text.

o temă sensibilă transpusă cu atât de multă grijă în fiecare tablou oferit
cuvântul “cerdac” prin semnificația lui îmi pare un tablou în sine, dar prin felul în care l-ai pus alături de celelalte cuvinte- culori sensibile, dă o stare de confort, de liniște, precum o mângâiere.

Superb.

între basm și realitatea cotidiană, chipurile neîmblânzite ale fantasmelor pe care le putem face scrum, dar cum?
cum altfel dacă nu prin cuvinte în noaptea dragonului.

dragonul e în noi, ne arde până la epuizare încât și îngerii sunt chemați să ne apere, să nu ne lepădăm de ei.

pentru mine, basmul începe cu versul 4, pe-acolo simt și strigătele și chiar dacă n-ar fi fost prezentate în primul vers

se pare că ce am comentat mai devreme a fost perceput ca o ofensă.
scuze, dacă așa pare.
am încercat printr-o glumă (nereușită, din câte observ) să transmit că ideea insomniei, prezentată, a ajuns la cititorul care sunt și că, pentru astfel de momente, este leac.
“somn ușor” nu era sarcasm, ci o urare sinceră.
mesajul poemului nu este criptat, este frumos prezentat în metafore. se pare că prea criptat a fost mesajul meu.

o trec la categoria “comentarii ratate”

Ești tare fain când pari supărat.
Supăratule!

Cu drag!

flăcăilor le mijeau tuleii… vorbă de la țară
soreanca - îmi place atât de mult această numire.

Mulțumesc pentru apreciere.

Uite, d’asta sunt eu prost, că n-am cuvintele toate.
Maria a exprimat super!
Cam așa am vrut să sune, dar eu un mocofan:)