Arcul vindecării

E picturală și senzorială. La următoarele cred că s-ar mai putea lucra. Am vrut să îți spun că ecoul nu crește, doar repetă sunetul la aceeași intensitate, dar mi-am amintit că și eu am scris ceva despre ecou și am mers să mă uit cum am scris.:) Acum am revenit și văd că ai făcut îmbunătățiri. E mai bine acum, dar poate s-ar mai putea lucra: ghearele întunecate, poate fără întunecate? Și ce se întâmplă cu corbul? E sufletul? E înțelepciunea? Parcă aș vrea să mai aflu despre el. Doar părerea mea, bineînțeles. A, și îmi place și ultima strofă acum.

am tot mâzgălit la el

l-am scris pe fugă și recitindu-l am dat peste mari poticneli
mai ales de ritm

ecoul nu-i acolo să crească în intensitate, ci spațial
nu știu dacă se acceptă propunerea, dar eu îl las să se umfle acel urlet (nu să devină mai tare)

corbul este un simbol, îi poți da sensul propriu, sau să-l găsești pe cel propus :)

mulțumesc!

sugestia ta
din ghearele durerii... da!

mulțumesc

ai ritm. Chiar am simtit la alaturare de versuri un ritm eminescian, de 12 sau de 11, uneori ca In Sara pe deal. Sincer, imi place cursivitatea. Dupa aceea, ritmul dispare, versurile sunt frante. Cumva, in aceasta creatie, ai doua poeme diferite ca stil, chiar daca tematica se vrea a fi unitara. O iau ca pe un experiment.

mi-am zis să scriu nu doar din talent, să și muncesc un pic, altfel nu ar fi fair
și iată că nu mi-a reușit, deci voi încerca să scriu doar din talent de acum în colo :)))

dincolo de glumă, așa e, am plecat de la ideea de bază încercând să cuprind ceea ce mă definește dinspre origini (aici recunosc, inspirat un pic de poemul Amandei, care mi-a aminti de copilăria trăită în Teleorman, pe valea Tecuciului), apoi deh, Hunedoara, unde s-au petrecut altele...de unde a zburat și corbul...

îl trecem la lucrări în curs de execuție :)