Izbăvire

...dar chinuiesc foaia, in timpul serviciului, de-asta ma platesc contribuabilii".Felicitari!

Sima nu are nicio treabă cu poezia, iar la comentarii se dovedeşte că, în afară să abereze şi să atace la persoană, nu ştie altceva. Probabil că, dacă vede un sonet, începe să laude şi să încurajeze, ca şi cum tot el ar fi autorul lor. În orice caz, locul lui e în afara site-ului, pentru că nu se poate controla.

referitor la textul lui Ilie, stilul îmi aduce aminte de Ungaretti, fiindcă şi la el se întâlneşte această economie a limbajului, în care fiecare cuvânt e ales cu grijă şi are încărcătură emoţională şi valenţă polisemantică. Totuşi, diferenţa la Ilie este dată pe factorul emoţional, poemul lui oferind o stare de calm și reflecție asupra trăirilor interioare, în timp ce la Ungaretti se simte haosul, conflictul, mai ales la poemele în care se simte trauma războiului, el fiind un poet care îşi scria versurile chiar şi în tranşee. Ceea ce există în comun, la ambii, este efemeritatea. La Ilie sugestiva in acest sens este petala, la Ungaretti moartea si distrugerea, acestea fiind contracarate de recursul la memorie. Si la Ilie se simte aceasta nevoie de salvgardare prin pastrarea cantecului de leagan, de fapt, o revenire la copilul din el sau la propriul copil, pe care ar vrea sa-l legene la nesfarsit, intr-un somn echivalent cu nemurirea.

Poemul este excelent!

ai surprins foarte bine intenţia, Ionuţ
şi pentru că din comentariul tău am primit nu doar interpretarea, ci şi invitaţia de a cunoaşte despre ceea ce spui prin comparaţiile prezentate, am răsfoit un pic şi am ajuns la concluzia că, dacă nu se poate oferi- scriind în tranşee- o stare de calm şi reflecţie, aceasta răzbate din cele scrise de autor, ca o separare de lume, o acceptare a efemerităţii, după cum foarte bine ai observat

PS - o muscă care te bâzâie, ori o zdrobeşti, ori o ignori,
aleg să nu tulbur starea, se dă ea cu capul de bec de câteva ori şi se linişteşte

O prinzi în plasă, îi sugi viața puțin câte puțin, până când, de la dimensiunea ei de muscă intergalactică, devine cât o musculiță bețivă. Cu ultima licărire de viață, va privi la celelalte musculițe libere, cum se învârt în jurul paharului de pălincă, găsindu-și,până la urmă, o moarte mult mai onorabilă, înecate în extazul propriei fericiri.

...dar cel mai mult mi-au placut cele doua comentarii cu muste!
Niste trairi mult mai concrete.