Şi eu

regret nespus c-a trebuit să citiți inepțiile înveninate din pintenul de scorpion al acestui ”Tony”, care de fapt așa cum au confirmat Domnii Geană și Caragea, este bine cunoscut pe Agonia, întocmai pentru acest fel de jalnice ”contribuții”, prin una recentă jignindu-ne fără nici un rost, pe toți trei.

Pe alte meleaguri, acum...

Poemul d-voastră, chiar dacă nu în rimă, are în mod paradoxal, -felicitări!-, cadența și fluența clasice acelui gen.
Scriu aceasta pentru că întregul poem a devenit în sufletul meu, leagăn de simțăminte atât pentru sine, cât și cei pe care prin ochii unui motan, Eu-l d-voastră îi păzește cu înfricoșare.

Pasaj superb:

”și eu
adâncesc în mine
adăpost să îmi fiu”.

Cu stimă,

rc-m

e hazliu, e atipic. Pisicile sunt cunoscute pentru parşivenia lor, egoismul lor, dar motanul tău a citit multe cărţi de dezvoltare personală, a evoluat mult, deja e daimon.

păi, DA, despre asta este vorba, despre Daimon!

nu ştiu cât de mult ai conştientizat propria poezie, fiindcă poeţii, aşa cum spunea Kunderea, prin gura lui Jaromil, sunt genii inconştiente, perplecşi în faţa propriei revelaţii, dar te traduc eu şi îţi spun că ai nimerit-o!