într-o viață de om tăcere multă se-adună

devine tot mai greu să poți vorbi cu o floare sau cu un pom chiar și cu rândunica nici nu mai răspunde la salut bănuiesc că-i a mai mică o știu de astă toamnă când arăta la fel ca mă-sa dar era cam posacă prima dată nu mi-au mai vorbit jucăriile s-au supărat cam într-o doară că de ce stau tot mai mult pe maidan apoi bicicleta aia verde - hai, tu, Țoapă, să dăm o tură! îi spuneam și până la dig la scaldă ori până la cămin la dans ba chiar și până la vie pe deal... toamna o curățam cu grijă și-o urcam în pod - ne vedem la vară dar apoi nu știu cum s-a făcut că am prins drag să merg mai mult pe jos poate și din cauză că Stela nu avea bicicletă și nici la scăldat nu mă mai duceam poate și din cauză că apa rămăsese mică nu mai știu exact dar cred că mi-a căutat pricină bicicleta și-a rămas supărată în pod ... într-o parte de lume am prins rădăcini și-am umblat pe dealurile de pe lângă casă mult am mai stat la povești cu florile care se înveseleau de îndată ce mă întindeam printre ele gălăgioase erau și pomul din curte un măr pe care-l știu de când era mic de pe vremea când a făcut și el într-un an două flori multe ne mai spuneam mai ales seara de rândunică vă spun doar atât în fiecare dimineață puneam la cale ziua nu-i tăcea pliscușorul nici o clipă acum toate tac ori poate nu le mai aud vom fi ostenit și ele și eu doar în grădină ieri o coțofană eu fluieram ea fluiera