Jurnal
contur
1 min lectură·
Mediu
de câte ori plecai
îți decupam geometria tălpilor
să am un tipar
pentru când ai fi uitat
să te întorci
am pus în ramă petecul de cearceaf
din care ai mușcat
și-am tatuat
urmele lăsate de unghiile tale
așa am devenit
culegător
al bucăților rămase din tine
decorul păstrează prezența ta
compusă din câteva fire de păr
chiriași clandestini
se-ascund în parfumul rămas în pernă
nu le ating
să nu modific grafica siluetelor
desenez prin aer
umerii tăi
pe conturul lor adaug sărutul
și-mi rezultă o icoană
îmi spun că din iubire n-are cum să se nască păcatul
iar și iar și iar
privesc imaginile din clipul acelei melodii
sonorul este setat pe mut
am ales să ascult foșnetul
care a rămas prin cameră
atingerea porilor tăi de răsuflarea mea
care alerga nebună
să te prindă
nimic nu alterează mai rău o tăcere
decât o alta
în care ajungi să simți cuvintele dispărând
cum dispare un miez de oftat
cuibărindu-se lângă izvorul secat
051.171
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Stanica Ilie Viorel
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 163
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Stanica Ilie Viorel. “contur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stanica-ilie-viorel/jurnal/14178399/conturComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
în momente în care ai rezonat cu acest text
nu trebuie recomandat, nu trebuie înstelat
tot ce are nevoie e să fie primit de cititor
mulțumesc!
nu trebuie recomandat, nu trebuie înstelat
tot ce are nevoie e să fie primit de cititor
mulțumesc!
0
Distincție acordată
Ai câteva imagini memorabile: „îți decupam geometria tălpilor/să am un tipar/pentru când ai fi uitat/să te întorci”, „nimic nu alterează mai rău o tăcere/decât o alta/în care ajungi să simți cuvintele dispărând/cum dispare un miez de oftat/cuibărindu-se lângă izvorul secat”.
Aici poate ar fi bine să te mai gândești: „culegător/al bucăților rămase din tine” (aș folosi un alt termen decât „bucăți”, nu se potrivește imaginilor anterioare). Oricum, între strofele de început și final, imaginarul poetic e prea dulceag pentru gustul meu. Sigur, poate să placă altora.
Nu e un text fenomenal, însă pot da încă o stea de încurajare (chiar dacă nu te interesează o asemenea apreciere).
Știu că ai citit și citești cărți, însă mai multă lectură de poezie (clasici și moderni) poate că te-ar ajuta să ieși din manierismul estetic. Toți putem cădea în manierism, fie că scriem mai tradițional sau mai modern. Și nu mă refer la manierismul în sensul bun al cuvântului.

Da, poezia aceasta merită mult. Eu am simțit fiecare cuvânt, mi s-a părut că îmi trec prin sensibilitate, e foarte bun poemul și simțit.
0
cititori avizați și implicați în fenomenul agonia, cuvintele voastre mă onorează
reacția Iuliei, o primesc cu emoția bucuriei că am putut oferi și a fost și primit
aprecierile lui George, bucuros pentru nota de trecere, riguros cum îl știm, nu-i puțin
mulțumesc!
reacția Iuliei, o primesc cu emoția bucuriei că am putut oferi și a fost și primit
aprecierile lui George, bucuros pentru nota de trecere, riguros cum îl știm, nu-i puțin
mulțumesc!
0

şi de multe stele...
E un poem sublim!
Felicitări!