contur

Ai câteva imagini memorabile: „îți decupam geometria tălpilor/să am un tipar/pentru când ai fi uitat/să te întorci”, „nimic nu alterează mai rău o tăcere/decât o alta/în care ajungi să simți cuvintele dispărând/cum dispare un miez de oftat/cuibărindu-se lângă izvorul secat”.
Aici poate ar fi bine să te mai gândești: „culegător/al bucăților rămase din tine” (aș folosi un alt termen decât „bucăți”, nu se potrivește imaginilor anterioare). Oricum, între strofele de început și final, imaginarul poetic e prea dulceag pentru gustul meu. Sigur, poate să placă altora.
Nu e un text fenomenal, însă pot da încă o stea de încurajare (chiar dacă nu te interesează o asemenea apreciere).
Știu că ai citit și citești cărți, însă mai multă lectură de poezie (clasici și moderni) poate că te-ar ajuta să ieși din manierismul estetic. Toți putem cădea în manierism, fie că scriem mai tradițional sau mai modern. Și nu mă refer la manierismul în sensul bun al cuvântului.

Da, poezia aceasta merită mult. Eu am simțit fiecare cuvânt, mi s-a părut că îmi trec prin sensibilitate, e foarte bun poemul și simțit.