dinspre răsărit se trag obloanele

unde apune soarele nu-i izvor de seară este locul unde ne place să credem că timpul poate fi feliat ca și când ar exista mai multe zile de fapt când am înțeles că soarele nu pleacă niciunde am încetat să-i mai urmăm drumul ne-am scăpat de teamă la fel ca pruncul când a înțeles că mama lui există chiar dacă nu o vede și-am răbdat o vreme ca atunci când se plâng morții până li se văd chipurile printre stele așa cum a fost seară și a fost dimineață nu pentru vreo aritmetică a fost doar un răgaz așa tragem și obloanele dinspre răsărit și-n spatele lor aprindem o lumânare soarele nostru din casă cu a sa mică pâlpâire alături