revedere

pașii mă duc uneori pe cărări pe care abia dacă le mai știu nu ocolesc pădurea nu mă feresc de măguri doar caut câte o punte dacă apa-i învolburată altfel drag îmi este să-mi las gleznele printre pietre alintate de râu pașii ori poate doar gândurile mă duc într-o casă mică din pământ și paie la intrare n-a fost nevoie să bat ușa este mereu larg deschisă dar timpul de-acolo n-a plecat ca să-i mai treacă de urât cu migală a însemnat pe tencuială urmele a aceea ce a fost acolo-i cuiul acela un pic adus de spate de la greutatea lămpii pe care a purtat-o dincolo un altul pe care se agăța ștergarul din care se scuturau florile de câmp albastre peste umerii trudiți peretele dinspre răsărit poartă o rană adâncă semnul icoanei grinzi de salcâm și-arată limbile ațoase în spatele buzelor crăpate și trosnesc din când în când ca și cum ar chema păsările care-au plecat să ierneze iar pe jos e un scăunel așezat pe-o parte de parcă ar fi ațipit într-o casă mică din pământ și paie am mângâiat pereții pe o cale fără vreo ocolire am lipit obrazul de ei și-am pornit a visare am simțit focul din vatră și-am ascultat cum sfârâia fusul în piruete torcând lâna care ne încălzea cu iubirea bunicii când în ilice o purtam ... la plecare am luat oglinda ciobită și zgâriată pe care doar rămâne să o conving să deșarte poveștile toate