loialitate

se împiedică lumina de umărul tău și pare că se sperie, adoarme visându-se sărut am talent de hoțoman îi fur locul, o mut e de ajuns doar să tresari, umărul se dezbracă de mine, paznic nedormit, și de lumina ce-am împins-o mai la vale, pe braț se rătăcește o adiere prin părul tău, labirint în tărâmul aromelor lăsate mărturie de zeii nu știu cui. mimează o luptă cu sinele-i mătăsos, dar eu știu să port la mine trucurile toate, îmi este de ajuns o mângâiere de-alint, o găsesc și-i dau drumul, pe vânt. mă strecor, uneori, în spațiul dintre respirațiile tale, cât să șterg urmele vreunui vis, intrus în liniștea-ți adormită și ea